Prima pagină » Economic » Grecia a ajuns la un acord cu instituțiile financiare internaționale. Ce angajamente și-au luat autoritățile elene

Grecia a ajuns la un acord cu instituțiile financiare internaționale. Ce angajamente și-au luat autoritățile elene

Grecia a ajuns la un acord cu instituțiile financiare internaționale. Ce angajamente și-au luat autoritățile elene
Guvernul elen a ajuns la o înțelegere cu misiunea Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene și Fondului Monetar Internațional în ceea ce privește măsurile de politică economică și financiară necesare pentru a garanta atingerea obiectivelor din acordul de finanțare externă.

Guvernul elen a ajuns la o înțelegere cu misiunea Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene și Fondului Monetar Internațional în ceea ce privește măsurile de politică economică și financiară necesare pentru a garanta atingerea obiectivelor din acordul de finanțare externă.

„Misiunea și autoritățile au convenit că perspectiva macroeconomică corespunde, în linii mari, proiecțiilor din program, cu posibilitatea unei reveniri treptate la creștere economică anul viitor. Perspectiva rămâne însă incertă”, se arată într-un comunicat transmis luni de Comisia Europeană (CE).

În timp ce guvernul a înregistrat progrese importante, implementarea politicilor convenite în acord este în urma calendarului în unele zone, notează CE.

Astfel, autoritățile elene s-au angajat să întreprindă „acțiuni corective” pentru a asigura încadrarea în țintele fiscale pentru 2013-2014 și pentru a aduce în acest an la echilibru deficitul primar al bugetului (care exclude plățile în contul dobânzilor datoriei de stat – n.r.), se spune în comunicat.

„Printre aceste acțiuni se numără măsuri concrete pentru a aduce sub control cheltuielile excesive din sectorul sănătății. Taxa pe venit, pe proprietate și codurile de procedură fiscală trec printr-un proces de reformă, iar autonomia și eficiența administrației fiscale este consolidată”, a adăugat CE.

Totodată, guvernul elen s-a angajat să ia măsuri pentru a continua reforma administrației publice, inclusiv în ceea ce privește respectarea calendarului convenit pentru transferul unor funcționari publici într-o rezervă, unde vor avea salariile diminuate semnificativ și un program de muncă mai flexibil. De asemenea, autoritățile au promis instituțiilor financiare internaționale că vor respecta obiectivele convenite în ceea ce privește reducerea numărului de bugetari.

Grecia trebuie să transfere în rezervă peste 12.000 de bugetari până la finele anului 2015.
„Având în vedere că recapitalizarea sectorului bancar este aproape finalizată, autoritățile s-au angajat la noi măsuri pentru protejarea stabilității financiare, inclusiv prin vânzarea a două bănci-punte și implementarea strategiei unui sistem bancar pe patru piloni”, se mai arată în comunicat.

Misiunea UE-FMI a discutat cu autoritățile și progresele înregistrate în ceea ce privește consolidarea securității sociale, prin programe de training și angajare susținute de Uniune și un program care oferă acces la servicii de bază în domeniul sănătății pentru persoanele neasigurate.

Guvernul elen pregătește legislația necesară pentru implementarea deciziilor convenite, care va fi prezentată în scurt timp Parlamentului, a adăugat Comisia. Acordul nu presupune vreo reducere temporară a TVA pentru restaurante și servicii de catering, însă autoritățile elene au insistat pe această chestiune, care va fi rediscutată în viitoare întâlniri.
„Eurogroup și Boardul Executiv al FMI ar trebui să discute aprobarea acordului de evaluare în luna iulie”, conchide comunicatul CE.

De rezultatul discuțiilor depinde aprobarea următoarei tranșe, de 8,1 miliarde euro, din acordul de finanțare externă încheiat de Grecia cu UE și FMI. Grecia a încheiat în ultimii trei ani două acorduri cu UE și FMI, în valoare totală de 240 miliarde euro.

Guvernul elen dorește reducerea TVA pentru restaurante de la 23% la 13%, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situației. Aceleași persoane au precizat că pachetul legislativ prin care se dorește implementarea măsurilor convenite va fi prezentat marți Parlamentului.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marea Neagră înaintează pe Dunăre. Apa sărată poate ajunge la 25 km în interiorul Deltei. Pericol pentru apa potabilă
Digi24
Vladimir Kliciko, mesaj sfâșietor după moartea lui Hayden Panettiere. Ce a spus despre relația lor
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
„Fac pariu că o să legalizeze drogurile”
Click
Coreeanul care și-a lăsat țara natală pentru România. Ce afacere inedită a pus pe picioare în Prahova
Digi24
Un elvețian a intrat în România cu o mașină de 200.000 de euro. Polițiștii de frontieră l-au urmărit și i-au confiscat-o
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Loredana Groza, apariție fără inhibiții la 56 de ani! Ținuta din plasă care a atras toate privirile. Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Câinii pot „citi” emoțiile oamenilor. Creierul lor distinge chiar și supărarea