Prima pagină » Economic » Guvernul s-a angajat în scrisoarea de intenție să privatizeze CFR Marfă până la jumătatea lunii mai

Guvernul s-a angajat în scrisoarea de intenție să privatizeze CFR Marfă până la jumătatea lunii mai

Guvernul s-a angajat în negocierile cu FMI să publice anunțul de privatizare a CFR Marfă în luna martie a acestui an și să semneze contractul de vânzare a unui pachet majoritar de acțiuni până la jumătatea lui mai, tranzacția urmând să fie încheiată atunci când "toate condițiile vor fi îndeplinite".

Guvernul s-a angajat în negocierile cu FMI să publice anunțul de privatizare a CFR Marfă în luna martie a acestui an și să semneze contractul de vânzare a unui pachet majoritar de acțiuni până la jumătatea lui mai, tranzacția urmând să fie încheiată atunci când „toate condițiile vor fi îndeplinite”.

„Pentru CFR Marfă, pregătirile sunt avansate în vederea vânzării unui pachet majoritar de acțiuni către un investitor strategic. Vom organiza o licitație publică pentru selectarea căștigătorului și intenționăm să încheiem tranzacția cât mai curând posibil, imediat ce toate condiționalitățile din acordul de vânzare-cumpărare vor fi îndeplinite”, în scrisoarea de intenție convenită de Guvern cu FMI obținută de Mediafax.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat, marți, după întâlnirea cu reprezentanții FMI, că privatizarea CFR Marfă a devenit „prioritatea numărul 1”, după ce săptămâna trecută spunea că va solicita ca această companie să nu mai fie trecută în proprietate privată.

Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că a respins privatizarea CFR Marfă pentru că se propunea varianta derulării procesului prin licitație cu strigare, care permite oricui un show televizat, ca în cazul Oltchim, ceea ce i s-a părut „inadmisibil”.

Guvernul s-a angajat față de FMI, în cadrul acordului de tip preventiv aflat în derulare, să vândă participații deținute de stat la companii strategice din domeniile energiei și transporturilor, inclusiv Transgaz (15%), Romgaz (10%), Hidroelectrica (10%), Nuclearelectrica (10%), Oltchim (privatizare integrală), CFR Marfă (privatizare pachet majoritar), Tarom (20%), Electrica Furnizare și cele trei companii de distribuție ale Electrica (participații majoritare.

La sfârșitul lunii noiembrie, președintele și premierul au avut însă o întâlnire la finalul căreia surse oficiale au declarat agenției MEDIAFAX că cei doi au convenit să amâne privatizarea CFR Marfă, apreciind că momentul actual nu este prielnic pentru astfel de operațiuni.

Inițial, Guvernul s-a angajat față de FMI să vândă doar 20% din acțiunile CFR Marfă, dar ulterior s-a decis în Consiliul Suprem de Apărare a Țării să fie vândut un pachet majoritar de acțiuni.
Ministerul Transporturilor a anunțat anul trecut că își asumă privatizarea CFR Marfă până în decembrie 2012, dar ulterior a comunicat că procedura este întreruptă întrucât strategia de privatizare nu a primit avizul CSAT.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cât să mănânci pentru a-ți proteja inima? O analiză a 87 de studii oferă răspunsul!
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!