Prima pagină » Economic » În PREMIERĂ, într-o comună din România, taxele se pot plăti la AUTOMATE electronice

În PREMIERĂ, într-o comună din România, taxele se pot plăti la AUTOMATE electronice

În PREMIERĂ, într-o comună din România,  taxele se pot plăti la AUTOMATE electronice
În comuna Ciugud din județul Alba, în care oamenii au apă curentă, canalizare și gaze în fiecare gospodărie, plata impozitelor și taxelor se face automat, prin aparatele electronice instalate de Primărie în fiecare sat.

Primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian, a prezentat, miercuri, într-o conferință de presă, noua facilitate pentru plata taxelor și impozitelor, pusă la dispoziția localnicilor. Este vorba despre 6 automate electronice de încasare a banilor, amplasate în fiecare sat.

„Este un serviciu pe care noi, ca administrație locală, vrem să-l oferim cetățeanului. Practic, suntem prima primărie din țară și a doua după Primăria Sectorului 4 București care implementează acest sistem. Ne dorim acest lucru pentru că vrem să ne menținem ca o primărie cât mai prietenoasă cu cetățeanul. Timpul contribuabilului, pentru noi, este foarte important. Trăim într-o eră a informatizării, în care informația se mișcă foarte repede și atunci mi se pare normal ca cetățeanul să aibă posibilitatea, printr-un efort cât mai mic, să-și poată plăti datoriile către primărie”, a declarat Gheorghe Damian.

El a spus că a fost instalat, în fiecare sat din comună, la magazinul sătesc, câte un astfel de aparat, iar angajatul magazinului a fost instruit să-i ajute pe oamenii care nu se descurcă să plătească.

Primarul a precizat că este o măsură care vine și în sprijinul Primăriei, deoarece elimină deplasarea săptămânală a unui funcționar în aceste sate, pentru încasarea banilor.

„Dacă până acum trebuia, o dată pe săptămână, un funcționar din primărie, cu mașină, cu imprimantă, cu calculator, să se deplaseze într-un loc din satul respectiv pentru încasarea banilor, și să stea doar două ore acolo, acum, practic toate aceste cheltuieli se elimină iar omului îi rămâne la dispoziție să plătească oricând”, a declarat primarul.

Operațiunea a fost mult simplificată, să o poată face și cei care nu sunt obișnuiți cu o astfel de tehnică. Se eliberează câte un card pe care e înscris un cod de bare, pentru fiecare cetățean din comună, iar acesta trebuie doar să-l apropie de ecranul aparatului și apoi să plătească.

Potrivit primarului, aparatele electronice au fost furnizate gratuit de o firmă care intermediază astfel de plăți, singurul cost fiind comisionul de 1,4% din încasări, pe care îl va suporta Primăria.

În viitor, Ciugudul își propune să ofere locuitorilor și posibilitatea de a obține online toate actele de care au nevoie, iar în activitatea curentă să nu mai fie folosită hârtia ci totul să se desfășoare electronic.

Comuna Ciugud este situată la numai 10 kilometri de Alba Iulia, numără șase sate cu peste 2.500 de suflete, iar cei care au vizitat locurile spun că încă de la intrare te surprinde drumul bine făcut și semnele de circulație reflectorizante – un detaliu la care autoritățile acordă atenția cuvenită pentru siguranța oamenilor. Banii europeni au ajuns la Ciugud în infrastructură, extinderea rețelelor de apă și canalizare, dar și în proiecte inedite precum construcția de piste de biciclete sau asfaltarea drumurilor de câmp dintre terenurile agricole. Astfel, în zonă s-a realizat cel mai mare proiect de infrastructură din județul Alba, în valoare de 7,5 milioane de euro, prin care s-au făcut 47 de kilometri de rețea de canal, 47 de kilometri de rețea de apă, două stații de epurare și au fost asfaltate toate străzile.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră Română. În vizor, directorul general al instituției
Digi24
Momentul în care unul dintre motoarele unui avion explodează, imediat după decolare. Imagini filmate de pasageri
Cancan.ro
Ninge de Paște și de 1 Mai în România. Care sunt orașele afectate, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
O adolescentă de 16 ani, ucisă în plină stradă. Cinci tineri au fost arestați. Mesajul sfâșietor al mamei: „Frumoasa mea prințesă”
Mediafax
Nicușor Dan: România a recuperat decalajul față de UE și vizează aderarea la OCDE și zona euro
Click
Spectaculoasa insulă „Fluture” a Greciei, desemnată destinația nr. 1 în lume în 2026 de The Guardian
Digi24
Rubio amenință că SUA şi-ar putea schimba poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran. „Ne vom ocupa de asta mai târziu”
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă bătrânească cu doar 9.999 de euro. Terenul are 1100 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum și cu ce se ocupă Lorelai Moșneguțu, câștigătoarea Românii au Talent din 2017! Tânăra s-a schimbat enorm
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ai filmat un șofer agresiv? Procedura IGPR din 2026 îți arată exact ce trebuie să faci
Descopera.ro
Imagini fără precedent cu planeta Saturn!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Test de cultură generală. Cine a fost primul om care a vizitat patru continente?