Prima pagină » Economic » Ioan Rus, întrebat despre autostrada Comarnic-Brașov: „Sperăm în continuare. Altă întrebare?”

Ioan Rus, întrebat despre autostrada Comarnic-Brașov: „Sperăm în continuare. Altă întrebare?”

Ioan Rus, întrebat despre autostrada Comarnic-Brașov:
Autostrada Comarnic-Brașov, supranumită și "Autostrada Zăpezii", pare îngropată. La aproape un an de la desemnarea câștigătorului licitației contractul nu a fost semnat, iar ministrul Ioan Rus a răspuns marți extrem de laconic la întrebarea gândul despre stadiul proiectului: "Sperăm în continuare. Altă întrebare?"

La aproape un an de la anunțarea câștigătorului licitației pentru autostrada Comarnic-Brașov (53 de kilometri), contractul cu asocierea Vinci-Strabag-Aktor nu a fost semnat, chiar dacă premierul Victor Ponta și fostul ministru al Transporturilor, Dan Șova, se întreceau anunțând termene după termene pentru începerea lucrărilor.

Dacă în vară actualul ministru al Transporturilor, Ioan Rus, declara că autoritățile vor stabili în toamnă dacă sunt întrunite condițiile de semnare a contractului, sintetizând situația: „Ori ne ducem înainte, ori ne ducem înapoi”, acum nici ministrul Rus nu mai pare atât de convins că acest contract de concesiune va fi semnat vreodată.

Întrebat marți de gândul care este stadiul proiectului Comarnic-Brașov, ministrul Ioan Rus s-a dovedit zgârcit în detalii: „Sperăm în continuare. Altă întrebare?”, a sunat răspunsul șefului de la Transporturi.

Astfel că în prezent, nimeni nu știe când și dacă această autostradă va mai fi construită, chiar dacă ea apare în Master Planul General de Transport.

Marea problemă a autostrăzii Comarnic-Brașov o constituie lipsa finanțării, de găsirea căreia este responsabil concesionarul, adică asocierea Vinci-Strabag-Aktor. În cei 29 de ani de concesiune autostrada Comarnic – Brașov va costa între 3,4 și 3,7 miliarde de euro, potrivit unei analize a Ziarului Financiar care ia în calcul costul de construire, proiectare, project management și consultanță, cheltuielile cu dobânzile, dar și întreținerea autostrăzii pe o perioadă de 26 de ani.

Guvernul și CNADNR estimau la începutul acestui an că doar costul de construire și proiectare al autostrăzii Comarnic – Brașov se va ridica la 1,8 miliarde de euro.

Din 2004 încoace, Vinci, care face parte și acum din consorțiul câștigător, a mai fost implicată de două ori în tentativele de construcție a autostrăzii Comarnic-Brașov, ambele eșuând, nereușind să asigure finanțarea.

Potrivit proiectului, tronsonul Comarnic-Brașov va avea o lungime de 53,215 km de autostradă propriu-zisă și aproximativ 7 km de drumuri de legătură (tot în regim de autostradă) spre localitățile pe lângă care trece, respectiv Sinaia, Bușteni, Predeal și Râșnov.

 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
România, zgâlțâită de cutremure! Sofia Vicoveanca stă într-un bloc cu bulină roșie: „E pericol!” Avertismentul arhitectului Mihai Albu
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Deținerea unui câine ar putea avea efecte surprinzătoare asupra sănătății copiilor, indică un studiu