Prima pagină » Economic » Liderul protestatarilor: Dacă va fi reluată activitatea Oltchim la 65% din capacitate vor fi restructurări

Liderul protestatarilor: Dacă va fi reluată activitatea Oltchim la 65% din capacitate vor fi restructurări

Liderul protestatarilor: Dacă va fi reluată activitatea Oltchim la 65% din capacitate vor fi restructurări
Liderul angajaților de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, Corneliu Cernev, i-a informat, joi, pe salariați despre discuțiile de miercuri seară, de la Ministerul Economiei, spunându-le că, dacă va fi reluată activitatea combinatului la 65 la sută din capacitate, vor fi restructurări.

Liderul angajaților de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, Corneliu Cernev, i-a informat, joi, pe salariați despre discuțiile de miercuri seară, de la Ministerul Economiei, spunându-le că, dacă va fi reluată activitatea combinatului la 65 la sută din capacitate, vor fi restructurări, informează Mediafax.

„Le-am spus oamenilor ce s-a discutat aseară (n.r. – miercuri seară) la Ministerul Economiei. Dacă se va relua activitatea la 65 la sută din capacitate, vor fi și restructurări”, a declarat Cernev, citat de corespondentul Mediafax.

Liderul anagajaților de la Oltchim a declarat presei că trebuie respectat Contractul Colectiv de Muncă și că, dacă se acordă plăti compensatorii în urma restructurărilor, sunt mulți salariați care vor să plece, mai ales din cei care mai au puțin până la pensie.

„Personalul va fi redistribuit, nu rămâne nimeni fără loc de muncă”, a spus Cernev.

Acesta a declarat că i-a mai informat pe angajații de la Oltchim că în cursul zilei de joi vor fi date tichetele de masă pe luna iulie, iar miercuri s-au dat banii pe concediile de odihnă și urmează să fie date și salariile pe august.

„Oamenii vor protesta însă până când vor primi salariile restante și banii necesari repornirii instalațiilor. Până când suma aferentă repornirii instalațiilor nu va intra în conturile combinatului, oamenii vor continua protestele. Marți, vom discută cu managerul interimar Radu Olaru, vom vedea ce va fi, dar oamenii spun că, dacă nu se va rezolva cu privatizarea cu Dan Diaconescu, și nici cu fondurile acordate de Ministerul Economiei pentru repornire, o să ne mutăm cu protestele la București, o să așezăm corturile în fața Ministerului Economiei. Oamenii vor pleca în Capitală, iar eu o să mă alătur lor”, a conchis Corneliu Cernev.

Ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, a anunțat, miercuri seară, după o întâlnire cu sindicaliștii de la Oltchim la minister, că Guvernul va aproba miercurea viitoare o ordonanță de urgență prin care va transfera companiei Oltchim suma de 40 de milioane euro pentru plata salariilor și repornirea combinatului, bani care vor fi acordați din fondul de privatizare dacă Dan Diaconescu nu achită suma pentru pachetul de acțiuni.

El a adăugat că odată cu aprobarea actului normativ va fi notificată și Comisia Europeană cu privire la acest ajutor de stat. Ministrul Economiei a menționat că suma este acordată cu titlu de împrumut, banii urmând să fie restittuiți în cel mult șase luni, la dobânda pieței.

Chițoiu a reamintit că luni, 1 octombrie, expiră termenul până la care Dan Diaconescu trebuie să plătească 45 de milioane de euro pentru preluarea a 54,8% din acțiunile Oltchim.

Peste 400 de angajați ai combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea continuă, joi protestele pe platoul din fața pavilionului administrativ al societății, cerând să li se plătească salariile restante și solicitând fonduri pentru reluarea producției.

„Vom rămâne să protestăm până când se va relua producția. Așteptăm banii pe august și septembrie, suntem disperați și vom intra și în greva foamei”, a declarat un protestatar.

Angajații Oltchim Râmnicu Vâlcea spun că sunt deciși să protesteze în fiecare zi, până când activitatea combinatului va fi repornită și până vor primi salariile restante, iar după 1 octombrie, dacă situația nu se va rezolva, vor protesta și la București.

Miercuri, angajații au huiduit vechea conducere, scandând „Nu ne mințiți!”, „Hoții, hoții”, „Să vină Roibu”.

„Protestul muncitorilor la Oltchim va continua în fiecare zi, de la ora 8.00, în fața pavilionului societății. Noi nu am ieșit la protest azi (n.r. – miercuri) împotriva Ministerului Economiei sau Guvernului, care sper să rezolve problema Oltchim. Ce se se va întâmpla de luni încolo, data limita la care Dan Diaconescu trebuie să semneze contractul de privatizare, vom vedea. Dacă nu se rezolvă problemele, vom schimba atitudinea și față de Guvern și față de Ministerul Economiei. Așteptăm ca domnul Diaconescu să semneze contractul de privatizare. Dacă nu-l va semna, îmi pare rău că s-a pierdut mult timp. După 1 octombrie, dacă situația nu se va rezolva, vom protesta și la București”, declara, miercuri, Corneliu Cernev.

Mitingul de miercuri s-a încheiat după aproximativ patru ore, fără incidente.

O delegație a protestatarilor, condusă de Corneliu Cernev, din care fac parte trei angajați, s-a întâlnit, miercuri după-amiază, la Ministerul Economiei cu conducerea instituției.

Dan Diaconescu a câștigat licitația pentru preluarea a 54,8% din acțiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preț, pentru titlurile deținute de stat.

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească prețul pe acțiuni, caz în care acești bani ar putea fi acordați Oltchim pentru funcționarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum șase luni, până la transferul acțiunilor.

Premierul a precizat, totodată, că Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim și să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni prețul pe acțiuni, iar în maximum șase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Călin Georgescu, atac la adresa lui Emil Boc: Slugărnicie absolută
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Terapiile de conversie pentru persoanele LGBT+ ar putea fi interzise în Anglia și Țara Galilor