Prima pagină » Social » Gândul a mers pe urma imaginilor virale cu delfini în Dunăre. Cum au ajuns mamiferele la Sulina și ce se va întâmpla cu ele? Ce spun specialiștii

Gândul a mers pe urma imaginilor virale cu delfini în Dunăre. Cum au ajuns mamiferele la Sulina și ce se va întâmpla cu ele? Ce spun specialiștii

După apariția în mediul online a unor imagini spectaculoase cu delfini în Dunăre, la Sulina, Gândul a contactat specialiștii în biologie marină pentru a înțelege ce îi determină să abandoneze Marea Neagră și să se retragă în Deltă.

Ipotezele sunt împărțite între căutarea hranei și nevoia de refugiu din calea agitației. Un lucru este însă cert, o ședere prelungită în apă dulce le pune sănătatea în pericol, expunându-i la infecții bacteriene la nivelul pielii.

Pe pagina de Facebook „Cazare Sulina-Casa David” a început să circule un filmuleț cu câțiva delfini care zburdau prin apa dulce a Dunării.

Gândul a contactat specialiștii în biologia marină ca să afle care e motivul pentru care delfinii vin în Delta Dunării și ce riscuri există pentru mamifere.

Adrian Bîlbă: Delfinii urcă după pește în perioada aceasta când apele sunt mai mici

Pătrunderea delfinilor pe brațele Dunării, în special în zona Sulina, este un fenomen care stârnește adesea curiozitatea și îngrijorarea publicului. Dr. Adrian Bîlbă, medic veterinar, doctor în științe și fost director al Delfinariului din Constanța timp de un deceniu, explică ce se întâmplă de fapt cu aceste mamifere atunci când părăsesc apa mării și ce măsuri trebuie (sau nu trebuie) să luăm.

Adrian Bîlbă

Din punctul acestuia de vedere motivul principal pentru care delfinii înaintează pe brațele Dunării este hrana.

În perioadele în care apele sunt foarte scăzute, aceștia urcă până în zonele estuarelor în căutarea peștelui. Fiind mamifere, și nu pești, delfinii nu depind direct de calitatea apei ca să respire. Din acest motiv, ei pot rezista în apă dulce până la o săptămână.

„Delfinii urcă după pește în perioada asta când apele sunt foarte mici. Ei pot sta de la câteva zile până la o săptămână.

Sunt mamifere, nu sunt pești obișnuiți dependenți de calitatea apei. Pur și simplu trăiesc în apă dulce, ca și în apă sărată”, ne-a spus fostul director al Delfinariului din Constanța, doctor Adrian Bîlbă.

Problemele pe care le au delfinii dacă stau prea mult în apă dulce

În Marea Neagră, delfinii sunt obișnuiți cu o salinitate de 10–15 grame de sare pe litru. Trecerea la apa dulce nu le oprește respirația, dar le creează alte probleme. Medicul veterinar a făcut o comparație între oameni și delfini.

„Așa cum noi putem înota și în apă dulce și în apă sărată, dar în apă dulce riscul de a lua bacterii este mai mare, la fel se întâmplă și cu delfinii. Din cauza încărcăturii microbiene din apă dulce, pielea lor are de suferit în timp”, ne-a declarat fostul director al Delfinariului din Constanța.

Adrian Bîlbă: Apa tulbure din Dunăre și fundul mâlos îi face pe delfini dezorientați

 O altă problemă peste care se lovesc delfinii cân ajung în apa dulce este că pot deveni ușor dezorientați. Deși delfinii se orientează excelent folosind biosonarul,  adică sistemul biologic de navigare și orientare în spațiu prin intermediul sunetelor, fundul mâlos al Dunării și apa tulbure pot absorbi sau distorsiona undele acustice. Din această cauză, delfinii întâmpină o oarecare dificultate în navigare și se pot dezorienta ușor în apele dulci.

„Delfinii au o oarecare dificultate în apă dulce din cauza fundului mâlos. Aceștia se pot dezorienta pentru că nu-și pot folosi biosonarul”, a adăugat Adrian Bîlbă, medic veterinar.

Întrebat dacă autoritățile ar trebui să reacționeze în vreun fel, doctorul Adrian Bîlbă a subliniat că nu e nevoie să ne panicăm că s-au retras pentru o scurtă perioadă în Dunăre.

Oamenii și autoritățile nu trebuie să îi fugărească cu ambarcațiunile sau să încerce să îi alunge forțat, ci să le permită să se reorienteze singuri spre mare.

Cristian Papp: Delfinii vin în Delta Dunării ca să scape de agitația din Marea Neagră

Coordonatorul Departamentului de Specii și Arii Protejate al WWF Romania, Cristian Papp, a declarat, pentru Gândul, că delfinii nu vin neapărat pentru hrană în Deltă, ci pentru liniște.

Cristian Papp

„Nu e neapărat vorba de hrană, cât e vorba de liniște. Toată agitația din Marea Neagră, inclusiv prezența navelor și chiar și navele de război interferează cu delfinii și cu alte mamifere. E un fel de refugiu să intre în Dunăre.

Atunci când vorbim de asemenea comportamente, nu vorbim de o ședere pe o perioadă lungă, pur și simplu e vorba de o anumită perioadă scurtă. Dacă stau prea mult apar disconforturi fiziologice”, a spus Cristian Papp, doctor în biologie, pentru Gândul.

Biologul le recomandă oamenilor să lase delfinii în pace și să nu le creeze un stres inutil. Fenomenul este destul de greu de controlat, motiv pentru care Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării” ar trebui, probabil, să realizeze un studiu mai amplu cu privire la comportamentul lor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cernavodă lasă România cu deficit de energie. Importuri din Ucraina pentru acoperirea necesarului
Digi24
O țară NATO a introdus începând de azi serviciul militar obligatoriu de 11 luni
Cancan.ro
Cel mai controversat cuplu și-a mai dat o șansă: s-au împăcat! Primele imagini
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață cu bustul la vedere: „O fată din anii ’90 știa că valoarea ei nu se măsoară în like-uri”
Adevarul
România atacă Spania pe migrație. De la victima Austriei la acuzator. Care este miza din spatele scandalului
Mediafax
Noua lege a salarizării: Sindicatele din Sănătate nu acceptă modificări în minus
Click
Ce cadou a primit Simona Trașcă de la soțul ei dupa nuntă. „Am ajuns la sapă”
Digi24
Teoria Wildberries a înfrângerii Rusiei: Distrugerea „Amazonului rusesc”, mai devastatoare pentru Putin decât bombardarea rafinăriilor
Cancan.ro
Concediu de coșmar pentru un cuplu în hotelul Simonei Halep din Mamaia Nord. Ce au găsit Andrei și soția lui în cameră
Ce se întâmplă doctore
Fosta iubită a lui Cristiano Ronaldo, iubit cu 11 ani mai tânăr. E un jucător de baschet foarte cunoscut! Imagini incendiare cu cei doi
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cât costă să încarci instalația de AER CONDIȚIONAT a mașinii în 2026?
Descopera.ro
Ce este paradoxul somnului? Visele sunt de fapt...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Descopera.ro
Cum știu plantele atunci când sunt „sătule”? Cercetătorii au descoperit un mecanism uimitor!