Prima pagină » Economic » Noi tensiuni comerciale, din cauza subvențiilor Airbus și Boeing

Noi tensiuni comerciale, din cauza subvențiilor Airbus și Boeing

Noi tensiuni comerciale, din cauza subvențiilor Airbus și Boeing
Legăturile comerciale transatlantice se vor confrunta cu noi probleme, dacă Organizația Mondială a Comerțului va permite Statelor Unite să impună tarife de miliarde de dolari importurilor europene, în contextul subvențiilor de lungă durată acordate Airbus, transmite Reuters.

Organizația Mondială a Comerțului (OMC) a constatat că atât compania aeriană europeană Airbus, cât și rivalul său american, Boeing, au primit miliarde de dolari ca subvenții timp de 15 ani.

Ambele părți au contestat tarifele. Cu toate acestea, Statele Unite au un avans, în timp ce Uniunea Europeană trebuie să aștepte până la începutul anului 2020 pentru a decide ce atitudine va lua.

În această săptămână., OMC trebuie să comunice ce bunuri europene vor putea fi taxate de SUA. Sursele spun că juriul format din trei persoane este de așteptat să se pronunțe asupra unor bunuri în valoare de 7,5 miliarde de dolari, un record pentru autoritatea înființată acum 24 de ani.

Astfel de tarife sunt rareori acordate de OMC – majoritatea părților ajung la soluționări – și, în multe cazuri, reclamanții nu își exercită drepturile. Cu toate acestea, Statele Unite au vor impozita mărfurile UE în cea mai mare măsură.

SUA au publicat deja o listă de bunuri în valoare de 25 de miliarde de dolari din care va alege articole pe care le va impozita, de la aeronave și piese aerospațiale până la vin, brânză și mărfuri de lux.

Potrivit diplomaților, decizia OMC asupra celei mai mari dispute comerciale corporative din lume ar putea genera o amplificare a tensiunilor economice.

Producătorii UE se confruntă deja cu tarifele americane majorate la oțel și aluminiu și cu amenințarea din partea președintelui american Donald Trump de a taxa mașinile și piesele auto. La rândul său, UE a ripostat.

Discuțiile comerciale dintre cele două, menite să ușureze tensiunile și să elimine amenințarea unui război tarifar nepermis, nu au decurs bine. Cele două părți au făcut unele progrese în ceea ce privește cooperarea, dar un acord propus pentru reducerea taxelor este blocat, Washingtonul afirmând că ar trebui inclusă și agricultura, în timp ce Bruxelles-ul a insistat că nu se poate.

Administrația Trump a ajuns la concluzia că tarifele au fost eficiente pentru a aduce China la masa negocierilor privind comerțul și pentru a convinge Japonia să își deschidă piața agricolă pentru produsele din SUA. Washingtonul este foarte puțin probabil să omită oportunitatea de a implementa tarife în cazul subvențiilor aeronavelor, potrivit oficialilor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Piatra Teiului, marele viaduct de pe lacul Bicaz. Cum s-a schimbat locul de la porțile Moldovei, Bucovinei și Transilvaniei
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
Două zodii intră într-o perioadă de aur începând cu 21 mai. Se vor afla sub o stea norocoasă, apar oportunități importante și se anunță reușite în plan financiar și sentimental
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Mihai Trăistariu, reacție tranșantă după locul 3 al României la Eurovision: ,,Nu poți face..''
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Utilizarea medicamentelor pentru slăbit poate avea un dezavantaj surprinzător