Prima pagină » Economic » Oficial german: A acorda noi ajutoare financiare Greciei este ca și cum ai încerca să uzi un deșert

Oficial german: A acorda noi ajutoare financiare Greciei este ca și cum ai încerca să uzi un deșert

Grecia trebuie să părăsească zona euro până la finalul acestui an și nu trebuie să mai primească ajutor financiar, a declarat, duminică, Markus Soeder, ministrul german de Finanțe al landului Bavaria.

Grecia trebuie să părăsească zona euro până la finalul acestui an și nu trebuie să mai primească ajutor financiar, a declarat, duminică, Markus Soeder, ministrul german de Finanțe al landului Bavaria, informează Kathimerini.

„Atunci când un stat ca Grecia nu își poate plăti datoriile pe o perioadă lungă de timp, el trebuie să părăsească zona euro”, a mai declarat Soeder, care este și membru al Uniunii Creștin Sociale, un partid apropiat de cel al cancelarului Angela Merkel, Uniunea Creștin Democrată.

„Conform predicțiilor mele, Grecia ar trebui să părăsească zona euro până la finalul acestui an”, a mai declarat ministrul de Finanțe al landului Bavaria. „Germanii nu mai pot fi în continuare casierii Greciei”, a mai menționat acesta.

FOTO: Lennart Preiss/Mediafax Foto/AFP

Soeder a mai adăugat că acordarea unor noi ajutoare financiare Greciei „este ca și cum ai încerca să uzi un deșert”. „La un moment dat, toată lumea trebuie să se mute din casa mamei și pentru Grecia acesta este momentul potrivit pentru a face acest lucru”, a mai adăugat oficialul german.

Philipp Roesler, ministrul german al Economiei, și Peter Ramsauer, ministrul german al Transporturilor, nu au exclus nici ei posibila ieșire a Greciei din zona euro.

Declarațiile lui Soeder au fost criticate de către unul dintre liderii grupului parlamentar al partidului cancelarului german care a declarat că o astfel de dezbatere nu ajută la rezolvarea problemelor existente și că membrii guvernului de la Atena sunt cei care trebuie să ia o astfel de decizie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ