Prima pagină » Economic » OPTIMISM. Bursele își revin din șocul coronavirusului

OPTIMISM. Bursele își revin din șocul coronavirusului

OPTIMISM. Bursele își revin din șocul coronavirusului

Bursele americane se recuperează dupa şocul provocat de coronavirus. Indicele Dow Jones a crescut cu peste 5%, înregistrând cea mai bună zi din 2009.

Bursele americane şi-au revenit luni, cu indicele Dow Jones înregistrând cea mai mare creştere dintr-o zi din istorie, de 1.294 de puncte, relatează CNN.

Bursele mondiale au avut săptămâna trecută cea mai grea perioadă de la criza financiară din 2008. Indicele Dow Jones a scăzut cu 12,4%, în timp ce S&P 500 a scăzut cu 11,5%.

Dow a înregistrat, de asemenea, cea mai importantă scădere dintr-o zi din istorie, joi.

Reculul de luni a fost puternic. După o deschidere în creştere şi o o evoluţie indecisă la mijlocul dimineţii, acţiunile au sfârşit prin a creşte puternic. Dow a încheiat cu un plus de 1.294 de puncte, sau 5,1%, cel mai bun câştig dintr-o zi. Procentual, luni a fost cea mai bună zi din martie 2009.

S&P a urcat cu 4,6%, cea mai bună performanţă din decembrie 2018, conform Mediafax.

Investitorii sunt supuşi unui tir de informaţii contradictorii despre evoluţia epidemiei de coronavirus. Pe de o parte, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a avertizat luni că boala ar putea încetini semnificativ creşterea globală.

Pe de altă parte, investitorii speră că băncile centrale vor lansa programe de stimulare a economiilor. Banca Japoniei a declarat că va furniza „ample lichidităţi” pentru menţinerea stabilităţii pieţelor financiare iar Banca Angliei s-a angajat, de asemenea, să facă ceea ce este necesar pentru sprijinirea economiei britanice.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Iarna își intră în drepturi. Unde a nins până acum în România?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...