Povestea fără sfârșit a autostrăzii spre munte. Când se reia licitația și care este noul termen de finalizare pentru Comarnic-Brașov

Povestea fără sfârșit a autostrăzii spre munte. Când se reia licitația și care este noul termen de finalizare pentru Comarnic-Brașov
În ședința de Guvern de vineri, premierul Victor Ponta acuzase președintele CNSC de "abuzuri" și "șmecherii" în blocarea licitației pentru Comarnic-Brașov.

Procedura de atribuire a contractului de concesionare pentru realizarea autostrăzii Comarnic-Brașov (58 km) a fost deblocată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), au declarat vineri pentru gândul surse din Ministerul Transporturilor.

Decizia a fost luată la câteva ore după ce în ședința de Guvern de vineri, premierul Victor Ponta acuzase președintele CNSC de „abuzuri” și „șmecherii” în blocarea licitației pentru Comarnic-Brașov.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a emis vineri decizia prin care a dispus continuarea procedurii de atribuire, după ce pe 21 decembrie CNSC a decis suspendarea procedurii ca urmare a solicitării formulate de China Communications Construction Company (CCCC) Ltd., cu sediul în Beijing.

„Eu unul nu mai sunt dispus să înghit abuzurile și șmecheriile de la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Dumneavostră v-ați agitat, ați scos la concesiune Comarnic-Brașov – că până îl facem, cu sens unic, dublu, triplu, dacă nu facem autostradă, tot o să ne blocăm pe Comarnic-Brașov -, CNSC a muncit tare pe 21 decembrie și a suspendat procedura. Pentru când ? Pentru Sfântul Așteaptă!”, a spus Victor Ponta, potrivit Mediafax.

Termenul pentru deschiderea ofertelor, prelungit

În plus, prin decizia emisă vineri, CNSC a obligat autoritatea contractantă – asocierea formată din Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale – să publice în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice SEAP și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene o erată care să cuprindă criteriile de preselecție, algoritmii de calcul aferenți acestora, numărul minim și maxim de agenți economici care vor putea fi preselectați în cadrul procedurii de atribuire a contractului pentru Comarnic-Brașov.

De asemenea, Consiliul de Soluționare a Contestanțiilor a solicitat și decalarea termenului de deschidere a ofertelor cu o perioadă de timp echivalentă cu perioada în care procedura a fost suspendată, potrivit informațiilor obținute de gândul.

CCCC Ltd, cea mai mare companie de infrastructură din China și care este listată la bursa din Hong Kong , a contestat „Fișa de date”, act care face parte din documentația de atribuire a contractului de concesiune. Totodată, compania a solicitat suspendarea procedurii, cerere admisă de CNSC.

Sursa CNSC// Contestația depusă de CCCC Ltd

Cine este CCCC Ltd

CCCC Ltd a fost implicată în vara anului 2011 într-un scandal privind practici frauduloase în cadrul unui proiect de infrastructură rutieră în Filipine.

În urma unei anchete, Banca Mondială a anunțat în, în iulie 2011, excluderea companiei chineze CCCC Limited, precum și a tuturor filialelor acesteia, pe motiv de practici frauduloase, din proiectul de modernizare a infrastructurii rutiere în Filipine.

Sancțiunea prevede că CCCC Limited nu va mai putea participa, timp de opt ani, din ianuarie 2009 până în ianuarie 2017, la licitații pentru nici un proiect finanțat de Banca Mondială pentru construcția de drumuri și poduri.

„La începutul acestui an (2011 n.n.), Banca Mondială a apreciat că în China Congresul Național Popular a modificat Codul penal stabilind că societățile chineze și cetățenii chinezi care mituiesc oficiali guvernamentali străini pot fi acuzați de dare de mită, infracțiune prevăzută în Codul penal”, se arată într-un comunicat al Băncii Mondiale din vara anului 2011.

La 31 decembrie 2009 CCCC Ltd avea 112.719 angajați și active totale de 267.900 de milioane de yuani, echivalentul a circa 33 miliarde de euro.

În portofoliul de proiecte realizate de CCCC Limited la nivel mondial se află poduri în Malaysia și Indonesia, aeroportul Internațional Macau, în China, aeroportul din Hong Kong, centura la nivel de autostradă a Addis Abeba (Etiopia). 

Un nou termen pentru finalizarea Comarnic-Brașov : anul 2017

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) a anunțat la începutul lunii decembrie că autostrada Comarnic-Brașov va fi construită în regim de concesiune, iar constructorul va fi ales prin procedura dialogului competitiv, la care vor putea participa „între 3 și 5 agenți economici„, potrivit unui anunț al CNADNR.

Compania care va câștiga licitația va asigura finanțarea și își va recupera investiția dintr-o taxă ce ar putea să fie cuprinsă între 3 euro pentru autoturisme și 7,4 euro pentru vehiculele de mare tonaj.

gândul a scris miercuri că românii ar putea scăpa de calvarul circulației bară la bară pe DN1 începând din 2017, când autoritățile estimează că va fi gata autostrada Comarnic-Brașov, după cum reiese dintr-o programare a inaugurărilor de autostrăzi, realizată de CNADNR.

Mai exact, reprezentantii Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) apreciază că cei 58 de kilometri ai autostrăzii Comarnic-Brașov vor fi finalizați în trimestrul al doilea din 2017, chiar dacă până acum lucrările nici nu au început.

La sfârșitul lunii decembrie, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a suspendat procesul de atribuire a contractului de concesiune pentru autostrada Comarnic-Brașov, după ce firma din China a contestat criteriile din documentația de atribuire a contractului și a solicitat suspendarea procedurii.

Ponta cere găsirea unei soluții în instanță pentru reluarea licitației

Premierul Ponta a cerut vineri, în ședința de Guvern, găsirea unei soluții în instanță pentru reluarea licitației autostrăzii Comarnic-Brașov, arătând că aceasta a fost iar suspendată „pentru Sfântul Așteaptă” de către Consiliul de Soluționare a Contestațiilor, dar că nu mai acceptă „abuzurile și șmecheriile” șefului instituției.

Solicitarea pentru identificarea unei soluții juridice a fost adresată ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. Soluția ar urma să fie găsită cu sprijinul Ministerului Justiției și a Autorității Naționale de Reglementare și Monitorizare a Achizițiilor Publice.

„Eu știu cine și de ce l-a pus acolo pe domnul președinte (al CNSC-n.r.), nu mă intersează apartenența lui politică, mă interesează că n-o să stau să nu fac Comarnic-Brașov că nu vrea domnul președinte! Vă rog să găsiți soluția juridică în așa fel încât direct la instanță, o să găsim resursa bugetară la Tribunalul București, se pronunță judecătorii și dăm drumul la proiecte, pentru că altfel o să ne trezim peste patru ani că nu ne-a lăsat domnul de la CNSC pe care nu-l cunoaște nimeni și autostradă tot nu o să avem”, a cerut Ponta.

În acest context, primul-ministru a cerut miniștrilor să-i schimbe din funcție pe toți cei care spun cum nu se poate face un proiect și să aducă în locul acestora persoane care știu cum se pot realiza acestea.

La sfârșitul lunii septembrie, tot în ședință de guvern, premierul Ponta a solicitat conducerii Ministerelor Transporturilor, Finanțelor, Justiției și Secretariatului General al Guvernului să găsească o soluție pentru reluarea licitației la autostrada Comarnic-Brașov, arătând că „birocrația politică” și CNSC au blocat această procedură.

Gândul a scris în septembrie că CNADNR a inclus „din greșeală” în caietul de sarcini pentru reactualizarea  studiului de fezabilitate pentru Comarnic-Brașov două cerințe inedite : un autoturism nou cu o valoare între 25.000 euro și 30.000 de euro și o sumă între 30.000 euro și 40.000 euro pentru „sesiuni de instruire oficială în țară/străinătate” a unor angajați ai CNADNR.

Ulterior, întreaga procedură de licitație pentru reactualizarea studiului de fezabilitate a fost anulată.

Statul a mai încercat de două ori să construiască autostrada Comarnic-Brașov, ultima tentativă având loc în 2010, când câștigătorul licitației, asocierea Vinci (Franța)-Aktor (Grecia), a renunțat la contract. Grupul elen Ellaktor, din care face parte compania Aktor, a anunțat că a anulat contractul de construcție a autostrăzii pentru că statul român nu a acceptat anumite clauze, situație care a făcut imposibilă asigurarea finanțării.

Tronsonul Comarnic-Brașov avea inițial ca termen de realizare anul 2014. După finalizarea lucrărilor, statul român ar fi plătit în 26 de ani în total 4,8 miliarde de euro.

Inchide