Prima pagină » Economic » Premieră în acordul cu FMI: Guvernul și BNR merg la Bruxelles pentru discuții

Premieră în acordul cu FMI: Guvernul și BNR merg la Bruxelles pentru discuții

Premieră în acordul cu FMI: Guvernul și BNR merg la Bruxelles pentru discuții
Reprezentanții Guvernului și cei ai BNR pleacă săptămâna viitoare la Bruxelles pentru următoarea evaluare a acordului cu FMI, CE și Banca Mondială, discuțiile având loc în premieră în afara țării și fără participarea Președinției, a partidelor politice sau a sindicatelor, potrivit programului.

Negocierile de la Bruxelles vor fi foarte concentrate, pe parcursul a patru zile, începând de marți, 16 septembrie, și până vineri, 19 septembrie, spre deosebire de misiunile de la București, care se întindeau pe o perioadă între zece zile și două săptămâni, potrivit Mediafax.

„Decizia a fost legată de contextul intern al campaniei electorale, ambele părți înțelegând ca discuțiile să nu fie folosite în scopuri politice, fiind mai degrabă discuții tehnice. FMI are ca regulă să nu se implice în politicile interne pe perioada campaniilor electorale, dar era necesar ca această misiune de evaluare să aibă loc”, au declarat pentru Mediafax surse guvernamentale.

Delegația FMI va fi condusă de Andrea Schaechter, cea a CE de către Istvan Szekely, iar delegația Băncii Mondiale de Elisabetta Capanelli, directorul de țară pentru Romania și Ungaria.

Guvernul României va fi reprezentat, potrivit programului actual, la nivel de miniștri, dar nu este exclus ca la ultimele discuții, din 19 septembrie, să participe și premierul Victor Ponta, au menționat sursele.

Banca Națională a României va fi reprezentată la nivel de conducere de către guvernatorul Mugur Isărescu, prim-viceguvernatorul Florin Georgescu și viceguvernatorul Cristian Popa.

Negocierile din primele două zile se vor purta la nivelul staffurilor tehnice și vor privi exclusiv execuția bugetară de până în prezent și cea de-a doua rectificare bugetară din acest an, care va include și reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, începând cu 1 octombrie.
Joi, 18 septembrie, vor începe discuțiile la nivel de miniștri, printra care se numără ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu și ministrul Transporturilor, Ioan Rus.

În ultima zi figurează o întâlnire la nivel de conducere executivă a BNR cu misiunile complete ale FMI, Comisiei Europene și a Băncii Mondiale, urmată de o discuție amplă pe rectificarea bugetară, proiectul de buget pentru 2015, taxarea energiei (redevențele) și prognozele privind evoluția încasărilor ANAF.

O altă temă importantă a ultime zile o reprezintă reforma în sectorul energetic, unde va participa ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

Autoritățile române intenționează să amâne cu doi ani calendarul de liberalizare a prețului la gazele naturale furnizate populației, negociat în cadrul acordului cu FM, CE și BM.
Premierul Ponta a declarat miercuri că raportul Ministerului Finanțelor privind sistemul de redevențe petroliere va fi discutat cu delegația FMI, Comisiei Europene și Băncii Mondiale în luna noiembrie, la viitoarea vizită în România a misiunii organismelor financiare internaționale.

„Cu siguranță, raportul pe care îl întocmește Ministerul de Finanțe, cu asistența Băncii Mondiale, va fi discutat la următoarea vizită a delegației Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaționale și Băncii Mondiale la București, vizită care, din câte știu eu, va fi în luna noiembrie”, a afirmat șeful Executivului.

Misiunea FMI a plecat din România la finele lunii iulie fără a-și da acordul pe măsurile promovate de Guvern, principala discuție vizând reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, chiar dacă fusese amânată de la 1 iulie la 1 octombrie.
Misiunea comună a arătat în acele discuții că planurile autorităților sunt nerealiste, mai ales din perspectiva execuției bugetare de până atunci, dar și în ceea ce privește bugetul pentru 2015, când trebuie realizată o nouă reducere a deficitului bugetar, de la 2,2% din PIB la 1,4% din PIB, concomitent cu creșterea cheltuielilor pentru apărare.

Ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, declara ulterior că proiectul de buget pentru 2015 nici nu va putea fi eleborat până spre sfârșitul anului, atunci când se vor cunoaște mai bine mai mulți indicatori macroeconomici.
Mai mulți analiști contactaț de MEDIAFAX apreciază că există un mare risc ca acordul cu FMI să fie rupt dacă Executivul va pune în aplicarea toate promisiunile electorale, inclusiv majorări de pensii și salarii.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Manuscrisele vechi ascund un secret care nu este scris în cerneală, relevă noi cercetări