Prima pagină » Economic » PRESA BRITANICĂ ATACĂ din nou România. „Hoardele de români vor invada” Regatul Unit. Britanicii, îngrijorați de recrutările de forță de muncă ieftină pentru hoteluri și fast-food-uri

PRESA BRITANICĂ ATACĂ din nou România. „Hoardele de români vor invada” Regatul Unit. Britanicii, îngrijorați de recrutările de forță de muncă ieftină pentru hoteluri și fast-food-uri

PRESA BRITANICĂ ATACĂ din nou România.
"Hordele de români" care ar urma să "invadeze" Regatul Unit odată cu liberalizarea pieței muncii, de la 1 ianuarie 2014, au intrat din nou în atenția presei britanice.

„Hoardele de români” care ar urma să „invadeze” Regatul Unit odată cu liberalizarea pieței muncii, de la 1 ianuarie 2014, au devenit din nou subiect în presa britanică. De această dată, jurnaliștii cotidianului Daily Mail anunță că angajatorii din Marea Britanie au început deja recrutări masive de persoane necalificate sau slab calificate pentru a lucra ca moașe, ospătari sau pentru diferite lanțuri hoteliere sau fast-food-uri.

„Înainte de deschiderea granițelor Marii Britanii în luna ianuarie, târguri săptămânale de locuri de muncă sunt organizate în București. Zeci de site-uri de recrutare postează anunțuri pentru angajații slab calificați în această țară – unele oferind promisiunea , iar altele susținând că cunoașterea limbii engleze”, scrie Daily Mail.

Jurnaliștii britanici își pun semne de întrebare în legătură cu salariile mari oferite românilor – un salariu de barman se ridică la circa 34.000 de lire sterline pe an (peste 41.000 de euro) -, dar și în ceea ce privește așa-numitele „pachete de relocare”, care implică costuri suplimentare pentru angajatori, oferite de exemplu moașelor.  

Anunțurile de angajare cuprind, potrivit aceleiași surse, descrieri precum „Marea Britanie va ridica restricțiile de pe piața forței de muncă din 2014! Nu rata startul!” sau menționează „istoricul, multiculturalul și gloriosul Regat Unit”, care sună practic ca o invitație adresată românilor de a li se alătura „sutelor de est europeni” care lucrează deja în Marea Britanie, după 1 ianuarie 2014. Atunci expiră perioada maximă în care un stat membru UE poate menține restricțiile pentru piața muncii față de altă țără care a aderat la UE.

Britanicii susțin, totodată, că agențiile de recrutare a forței de muncă au găsit deja personal pentru zeci de lanțuri hoteliere de renume prezente în Regatul Unit, ca Marriott, Hilton sau De Vere, dar și pentru lanțurile de restaurante fast-food precum KFC.

Românii – forță de muncă ieftină și bine văzută în Regatul Unit

Specialiștii în resurse umane chestionați de gândul susțin că mulți români din Marea Britanie lucrează în sectorul medical sau în IT pentru mari companii, unde sunt foarte apreciați.

„Sub nicio formă în Marea Britanie nu vezi românii așa cum îi vezi în Spania sau Italia”, a declarat pentru gândul Oana Datki, county manager Consulteam România, explicând totodată că o parte semnificativă a muncitorilor necalificați din Regatul Unit sunt polonezi.

Datki susține, de asemenea, că în general Marea Britanie nu este o destinație de muncă la fel de dorită de către români ca Italia sau Spania, țări în care aceștia se simt bine pentru că înțeleg limba chiar și cu unele cunoștințe minime, dar și că în ultimul timp tot mai mulți români au deprins și cunoștințe de limba engleză.

„Românii sunt interesați să plece și să lucreze în străinătate în condițiile actuale în care veniturile nu cresc, ci mai degrabă scad, iar locurile de muncă din România nu sunt atât de multe”, a mai adăugat specialistul în resurse umane.

„Suntem mai ieftini, românii vorbesc bine engleza, iar în Anglia nu avem așa un renume prost”, a mai spus ea.

Ce locuri de muncă în Marea Britanie poți găsi pe site-urile românești de recrutare

De cele mai multe ori, posturile vacante pe care românii le pot ocupa aplicând pe site-urile de recrutare din țara noastră sunt unele în domenii precum cel medical sau IT&C, locuri de muncă aflate în mari companii cu sedii în Regatul Unit.

Oficial, prin rețeaua Eures de cooperare între serviciile publice de ocupare europene, rețea susținută de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), există doar cinci posturi vacante puse la dispoziția românilor, față de 75 în Ungaria și 20 în Spania.

Acestea sunt posturi de asistent medical într-o companie din Norfolk, iar candidații care vor fi recrutați vor îngriji persoane în vârstă și le vor administra tratamentul prescris de medici. Programul de lucru va fi de „40 de ore pe săptămână inclusiv noaptea și în weekend”. Angajatorii cer cel puțin șase luni de experiență, cunoștințe avansate de limba engleză și oferă un salariu brut pe oră de 12 – 24 de lire sterline (echivalentul a 14 – 28 de euro).

Cu toate acestea, în ultima perioadă, au apărut și anunțuri de angajare pentru persoane slab calificate. Pe unul dintre portalurile de recrutare românești sunt disponibile, la ora actuală, 7.027 de locuri de muncă în Marea Britanie (cel mai mare număr de posturi puse la dispoziția utilizatorilor site-ului), dar și 2.670 de locuri de muncă în Germania și 1.285 de posturi în Italia.

Printre acestea se numără un anunț de angajare ce pune la dispoziția persoanelor interesate 100 de posturi de șofer de taxi. Candidații trebuie să aibă carnet de conducere categoria B de cel puțin o lună, cunoștințe de limba engleză la nivel mediu și „cunoștințe rezonabile de matematică”. La toate acestea se adaugă și cerința ca în ultimii 3 ani cei care aplică pentru aceste locuri de muncă să nu fi primit amenzi pentru depășirea limitei legale de viteză. Viitorii angajați nu trebuie să aibă cazier, trebuie să aibă cel puțin 25 de ani și o stare de sănătate bună. Acest post, full time, este plătit cu un 1.600 – 2.000 de lire sterline (echivalentul a până la 2.360 de euro), potrivit anunțului unde nu se menționează dacă salariul este net sau brut.

Muncitorii români din Marea Britanie muncesc bine și își plătesc taxele

Ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris, explica într-un interviu acordat Mediafax la începutul lunii octombrie, că prezența muncitorilor români în statul său este o experiență „pozitivă”, având în vedere faptul că ei „muncesc bine și plătesc taxele”.

„Pe de-o parte, este o experiență bună, pe de altă parte, este o discuție în Marea Britanie care are o experiență recentă cu migrația masivă din Europa de Est și eu cred că este important că putem să prevenim abuzurile privind dreptul la libera circulație”, declarat Harris luna trecută.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
COLOSUL ÎN COLAPS! Economia s-a PRĂBUȘIT, iar acum pregătește cea mai mare restructurare din istorie
Digi24
El Nino este tot mai aproape. Ce a detectat NASA în Oceanul Pacific: „Va fi mai puternic decât credeam”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Vor fi 42 de grade Celsius în București, pe această dată
Prosport.ro
FOTO, Cât de frumoasă e Ioana, soția lui Gabi Tamaș! Are un trup lucrat
Adevarul
Criza politică împinge România spre un șoc economic devastator. Avertismentul unui economist de top
Mediafax
Presa maghiară:„România, în pragul falimentului de stat”. Bucureștiul, pe marginea prăpastiei
Click
Cum a pierdut un bărbat 13 milioane de euro la Loto. Premiul uriaș „i-a scăpat” printre degete
Digi24
Reacția furioasă a Iranulului după ce șeful NATO a spus că Italia şi România au ajutat SUA să atace Iranul: „O mărturisire zdrobitoare”
Cancan.ro
Fiica lui Liviu Vârciu s-a angajat în America. Unde lucrează Carmina, de fapt: 'De ce să îmi fie rușine?'
Ce se întâmplă doctore
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare filme! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi? A lăsat actoria în urmă. Cu ce se ocupă acum
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
TOP 5 Cele mai păguboase mașini second-hand disponibile în România în 2026
Descopera.ro
Mesaje de la extratereștri au ajuns deja pe Pământ?!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Un studiu desfășurat timp de 30 de ani arată ce tip de antrenament este asociat cu longevitatea