Prima pagină » Economic » Primul TRACTOR 100% românesc, după 15 ani. Un inginer din Reghin are ambiția să-și împlinească un vis

Primul TRACTOR 100% românesc, după 15 ani. Un inginer din Reghin are ambiția să-și împlinească un vis

Primul tractor de producție românească după 15 ani. Vezi povestea unui inginer din Reghin, care culegea struguri în Germania pentru ași împlini un vis

Noul tractor românesc va fi lansat în cadrul Târgului INDAGRA, care se va desfășura în perioada 31 octombrie- 4 noiembrie la București,. Tractorul va fi dotat cu motorizări începând de la 85 la 105 cai-putere.

„În anul Centenarului vom lansa pe piață primul tractor 100% românesc, conceput și construit de inginerii noștri. Producția va demara anul viitor, urmând ca la Reghin să fie fabricate, în primul an, 500 de unități, iar capacitatea să crească în funcție de cereri”, a declarat pentru ZF Transilvania Mircea Eugen Oltean, proprietarul IRUM Reghin.

La 20 de ani de la preluarea societății, în care a investit 25 de milioane de euro, antreprenorul își împlinește un vis și speră să reînvie astfel industria românească de tractoare. Mircea Oltean a început să lucreze în domeniu în 1985, într-o fabrică din Gheorgheni, județul Harghita. „Am fost transferat din Gheorgheni la IRUM, însă pe postul de Șef serviciu aprovizionare. La început, mi-a fost teamă că mă voi descalifica din punct de vedere profesional. Însă a fost o șansă, pentru că astfel am avut ocazia să cunosc foarte bine zona comercială a unei firme, așa cum era ea atunci.”

După Revoluția din 1989, Mircea Oltean a sesizat o oportunitate de a face bani. Întregul sistem economic comunist se destrăma, iar economia capitalistă care se înfiripa suferea din multiple cauze, inclusiv ca urmare a consecințelor inflației galopante.

„Existau acele depozite comuniste care nu își actualizau prețurile. De exemplu, un semering avea prețul la raft de un leu, pe când pe piață valora deja 1.000 de lei. Luam la rÃ¥nd aceste depozite și cumpăram tot ceea ce ne putea fi de folos. Îmi amintesc că de la Comat Piatra Neamț am cumpărat un TIR plin cu astfel de mărunțișuri, iar marfa a costat mai puțin decât combustibilul consumat,” povestește Oltean.

Tânărul inginer de atunci a avut șansa să învețe ce înseamnă spiritul antreprenorial și de acasă. Tatăl său nu a lucrat niciodată într-o fabrică de stat în perioada comunistă, ci obținuse autorizarea de a munci acasă, într-un mic atelier de tâmplărie, unde producea ferestre și uși. Mircea Oltean a învățat în acest atelier că trebuie să muncească din greu, dacă vrea să aibă bani.

În anii ’90, niște prieteni emigrați în Germania, i-au invitat pe membrii familiei Oltean în Occident. Au stat câteva zile la Nürnberg, apoi și-au găsit de lucru lângă Frankfurt, la cules struguri. Însă marele câștig al acelor ani nu au fost banii, ci de înțelegerea modului în care funcționează economia capitalistă. Familia Oltean s-a întors acasă după o lună, dar apoi, încă patru ani, Mircea și Violeta, soția antreprenorului, împreună cu fiul lor, Andrei, au mers în fiecare toamnă pentru a munci în Germania.

Tractor agro-forestier produs la IRUM Reghin

În 1993, la Reghin, Mircea și soția sa au înființat firma Maviprod, care vindea piese și devenea tot mai profitabilă. În 1998, când statul român a decis să privatizeze fabrica din Reghin, Violeta și Mircea Oltean au avut curajul să ia un credit, în condițiile imposibile de atunci, și să cumpere pachetul majoritar de acțiuni.

„Era perioada cu cea mai ridicată inflație. Dobânda era de 180%, iar pentru noi a fost un act de mare curaj. Am trecut de la a fi plătiți în Germania cu 7 mărci pe oră, la un credit de 2.000.000 de mărci. Dacă nu făceam acest pas, exista perspectiva ca IRUM să se închidă și muncitorii să fie aruncați în șomaj, așa cum se întâmplase și în cazul altor sute de întreprinderi fondate în perioada comunistă,” povestește Mircea Oltean.

IRUM fusese fondată în anul 1953, cu scopul de a produce, întreține și repara utilaje și mecanisme agricole și forestiere. Din 1969, a început să producă tractoare forestiere și a devenit rapid unul dintre cei mai buni producători de astfel de utilaje din această parte a Europei. În anii grei ai tranziției, producția a scăzut treptat, pentru că managementul de atunci nu reușea să se adapteze la economia de piață.

Când s-a decis să salveze fabrica, Mircea Oltean a avut de înfruntat și ostilitatea unui sistem organizatoric neperformant. A doua zi după ce a revenit în IRUM, de data aceasta în calitate de patron, s-a confruntat cu o grevă a angajaților. A fost nevoit să dea afară 50 de persoane, ale căror metehne le cunoștea încă din perioada în care era șef la Aprovizionare. 

Violeta și Mircea Oltean au plecat din nou în Germania și Austria, însă de acestă dată, pentru a vedea cum funcționează acolo fabrici cu profil asemănător. Întorși acasă, au reorganizat fabrica de la Reghin. „De exemplu, în centrala termică erau 25 de angajați. La stația de pompare erau alte 5 persoane, iar munca lor putea fi suplinită de un simplu plutitor. I-am redistribuit pe acești oameni în secțiile de producție”, a explicat Oltean. De asemenea, antreprenorul a decis să scoată din producție o serie de utilaje neperformante, pe care le-a înlocuit cu unele second-hand, aduse din Germania, mai ieftine și mai bune.

Citește mai multe detalii despre noul tractor românesc, în Ziarul financiar.

Foto: IRUM Reghin

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Report de peste 1,7 milioane de euro la Loto 6/49. Trageri speciale de Anul Nou
Digi24
Reacția Chinei după acuzațiile Kremlinului că ucrainenii au atacat reședința lui Putin
Cancan.ro
Substanțe afrodisiace, descoperite în casa Rodicăi Stănoiu. Ancheta ia o turnură neașteptată
Prosport.ro
Ioan Andone i-a primit pe Cătălin Măruță şi pe Andra în Spania, în casa lui de milioane de euro: „Sunt un om bogat”
Adevarul
Cristi Borcea, ținta ironiilor pe internet. „Oameni care n-au ce face cu banii și se transformă în monștri”
Mediafax
Vânt de până la 120 km/h! Avertizările meteorologilor, prelungite până în noaptea de Revelion
Click
Orașul-minune al României! Nu se mai oprește din dezvoltare și a atras miliarde de euro
Digi24
Situație critică în tunelul de sub Canalul Mânecii. Circulația tuturor trenurilor Eurostar a fost anulată
Cancan.ro
Ninge 5 zile consecutiv, în România, de pe 1 ianuarie 2026! Meteorologii Weather.com au revizuit prognoza meteo
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un radar fix cu inteligență artificială a înregistrat peste 1.000 de abateri, în doar 4 zile
Descopera.ro
Galerie foto de excepție cu Brigitte Bardot
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Ce înseamnă „Brain rot”? Fenomenul nu este limitat doar la copii și adolescenți!