Prima pagină » Economic » România conduce proiectul ESA care va construi primul „lidar” din Europa

România conduce proiectul ESA care va construi primul „lidar” din Europa

România conduce proiectul ESA care va construi primul
România este lider într-un proiect de construire a unui instrument pentru detectarea și monitorizarea particulelor minuscule suspendate în aer, denumit "lidar".

Noul „lidar” – primul de acest gen din Europa – are ca rol sÇŽ contribuie la misiunea sateliților Agenției Spațiale Europene (ESA) care se concentrează asupra atmosferei, potrivit unui anunț postat recent pe site-ul Agenției Spațiale Române (ROSA).

Potrivit unui contract semnat pe 14 octombrie la sediul ESA din Paris, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică de la Măgurele va conduce noul proiect Multiply, al cărui scop este dezvoltarea primului lidar aeropurtat de înaltă rezoluție spectrală, care acționează în mai multe lungimi de undă.

Instrumentul, pentru construcția căruia va fi nevoie de peste doi ani, este proiectat pentru a sonda atmosfera de pe o aeronavă, pentru a detecta și cartografia aerosoli.

Aerosolii sunt particule foarte mici aflate în suspensie în atmosferă. Din moment ce acestea împrăștie și absorb lumina soarelui, prezența lor poate fi observată atunci când sunt suficient de mari, deoarece provoacă ceață și răsărituri și apusuri de soare roșiatice.

O mai bună înțelegere a efectului aerosolilor asupra climei și vremii este obiectivul unor viitoare misiuni satelitare ESA, cum ar fi EarthCARE, Sentinel-4 și Sentinel-5.

Este de așteptat ca noul instrument aeropurtat să joace un rol important în pregătirea acestor misiuni și în validarea măsurătorile lor din spațiu.

„Construirea acestui nou senzor nu numai că ajută la asigurarea acurateții noilor sateliți care studiază atmosfera, dar marchează, de asemenea, un reper important în colaborarea dintre ESA și România în domeniul Observării Pământului”, se spune în anunț.

România a devenit oficial al 19-lea stat membru ESA în decembrie 2011.

Contractul, în valoare de aproape 3 milioane de euro, a fost semnat de Roxana Rădvan, directorul general adjunct al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică.

„Sunt încântat să văd că România, un nou stat membru, conduce realizarea acestui nou proiect ambițios”, a declarat Volker Liebig, directorul departamentului ESA de observare a Pământului.

„Proiectul se bazează pe și extinde cunoștințele existente în România și va permite țării și partenerilor săi internaționali de proiect să joace un rol important și vizibil în pregătirea viitoarelor misiuni satelitare atmosferice și în validarea a numeroase misiuni ESA de observare a Pământului aflate pe orbită”, a mai spus Volker Liebig.

Lidarul emite lumină sub forma unor fascicule laser pulsate pentru a măsura intervale. De exemplu, pachetul de instrumente EarthCARE include un lidar care furnizează profilul aerosolilor și norilor subțiri. Acesta funcționează prin emiterea de scurte impulsuri puternice de lumină ultravioletă jos în atmosferă și apoi colectează lumina care este împrăștiată înapoi la senzor de la moleculele de aer și particule de nor.

Aerosolii din atmosferÇŽ provin în principal din erupții vulcanice, praf din deșert și incendii, precum și de la activitățile umane, cum ar fi arderea cărbunelui și a petrolului.

Aerosolii afecteazÇŽ cantitatea de radiații pe Pământ și clima. Ei împrăștie lumina soarelui înapoi în spațiu, contribuind astfel la răcirea planetei. Aceștia pot afecta, de asemenea, dimensiunea particulelor de nori, schimbând modul în care norii reflectă și absorb lumina soarelui.

În plus, ei oferă contextul pentru reacții chimice, care pot duce la formarea unor cantități mari de clor reactiv și, în cele din urmă, la distrugerea ozonului în stratosferă.

Noul lidar va fi o resursă esențială pentru Biroul ESA numit „Campaigns”, care efectuează experimente de teren extinse pentru a sprijini dezvoltarea de noi tehnologii spațiale și a se asigura cÇŽ sateliții de observare a Pământului furnizează date exacte.

„Dezvoltarea unui lidar spectral de rezoluție înaltă care funcționează în aer acoperă o zonă lipsă importantă a capacităților senzorilor de aer din Europa”, a declarat Malcolm Davidson, șef al Campaigns. „Instrumentul Multiply va fi extrem de valoros pentru a îmbunătăți înțelegerea noastră cu privire la repartizarea și originea aerosolilor din atmosferă și pentru a pregăti și de a face cel mai bine uz de sateliții atmosferici de observare a Pământului”, a mai spus Malcolm Davidson.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
István Demeter despre demisie și controversa din UDMR: „Înregistrarea este în mare parte autentică, dar este modificată”
Digi24
Un bărbat a stabilit un nou record în sistemul de reciclare după ce a introdus 8.000 de sticle în opt ore
Cancan.ro
Nuțu Cămătaru a vorbit despre problemele lui Mario Iorgulescu și conflictul pe care l-a avut cu finul său: I-a dat un pumn și a...
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Jordan Chiles în costum de baie. Rivala Anei Bărbosu profită de timpul liber
Adevarul
România, „jucător” prima dată în istorie la Washington? Expert în diplomație: „Există costuri dacă vrem să ni se audă vocea”
Mediafax
Oana Gheorghiu acuză „fabrica de copy-paste” din companiile de stat: „Un singur plan copiat de patru ori”
Click
Au revenit cu tractorul pe ogor! Dan Negru conduce un „monstru agricol” de 40.000 de euro: „Dacă statul ar ține cu țăranii români…”
Digi24
Lukașenko se declară „îngrozit” de ideea ca Republica Moldova să se unească cu România. Ce l-a rugat pe omul lui Putin de la Chișinău
Cancan.ro
S-a aflat cauza morții Storianei, angajata salonului de înfrumusețare din Timișoara care a murit subit. Colegii săi sunt îndurerați
Ce se întâmplă doctore
Imagini explozive cu fosta iubită a lui Dorian Popa! Cum arată Babs la 42 de ani. Și-a făcut mai multe operații estetice
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cât costă parcarea în București, și cum faci să plătești MAI PUȚIN?
Descopera.ro
Ce țări sunt în Eurasia? Mulți oameni greșesc!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, ce face ăsta sub pat ?!
Descopera.ro
Cum să economisești bani fără să-ți schimbi prea mult stilul de viață?