Prima pagină » Economic » S-a îndrăgostit de argint și pietre semiprețioase în copilărie. Cum și-a transformat pasiunea într-un brand puternic

S-a îndrăgostit de argint și pietre semiprețioase în copilărie. Cum și-a transformat pasiunea într-un brand puternic

Alexandra Popescu este omul care de 11 ani a pus umărul la creșterea brandului de ceasuri și bijuterii Oxette pe piața locală, iar faptul că de mai bine de un deceniu lucrează cu pietre semiprețioase și cu argint nu este o coincidență, scrie Ziarul Financiar.

De mică știa toate pietrele, iar din clasa a doua își schimba cerceii în funcție de haine, iubirea pentru argint fiindu-i inspirată de mama ei, iar pasiunea pentru pietre, aceste comori ale pământului, fiindu-i insuflată de tatăl său, scrie Ziarul Financiar.

„Mie-mi plac toate bijuteriile. Mi-ar fi imposibil să-mi aleg doar una. Îți dai seama în atâția ani câte am reușit să adun? Norocul meu este că am fată”, spune râzând Alexandra Popescu, între două telefoane legate de deschiderea noului magazin Oxette din Iași, cel de-al șaselea pe care grupul elen Perideo îl deține în România.

Admite că acest deceniu în care Oxette a crescut pe piața locală prin bijuterii realizate în Grecia din argint și pietre semiprețioase a fost o luptă, mai ales într-o țară în care regele era aurul, galben și strălucitor, masiv și arogant.

„Suntem de 11 ani în Ro­mânia, iar când am început totul era o luptă. Toată lumea voia aur. Țin minte că odată i-am spus tatălui meu că-mi doresc un pandantiv de argint. S-a uitat mirat la mine și mi-a spus ca aia este doar o tinichea, așa că mi-a luat un lănțisor de aur cu o perluță. La început am fost noi cei care veneam cu produse diferite față de ceea ce exista atunci pe piață, iar apoi ușor, ușor au venit și alții”, își amintește Alexandra Popescu.

Citește integral articolul în Ziarul Financiar

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
COLOSUL ÎN COLAPS! Economia s-a PRĂBUȘIT, iar acum pregătește cea mai mare restructurare din istorie
Digi24
El Nino este tot mai aproape. Ce a detectat NASA în Oceanul Pacific: „Va fi mai puternic decât credeam”
Cancan.ro
Ce au aflat procurorii despre Denise Rifai și Dan Bittman? Relațiile prezentatoarei de la Antena 1, devoalate
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
Adevarul
Nici măcar un român printre noii ambasadori UE? Adevărul dur rostit de un expert în negocieri europene
Mediafax
ÎNTÂLNIRE SURPRIZĂ între Nicușor Dan și unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Bolojan
Click
Andrei Duban, în lacrimi în podcastul lui Cătălin Oprișan. Ce l-a făcut să plângă: „Nu cred așa ceva! Dar nimeni nu știe asta. De unde Doamne iartă-mă…”
Digi24
Reacția furioasă a Iranulului după ce șeful NATO a spus că Italia şi România au ajutat SUA să atace Iranul: „O mărturisire zdrobitoare”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Vor fi 42 de grade Celsius în București, pe această dată
Ce se întâmplă doctore
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare filme! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi? A lăsat actoria în urmă. Cu ce se ocupă acum
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Proiectul de lege promulgat de Nicușor Dan care afectează transportatorii
Descopera.ro
Linii vechi de 2.000 de ani, desenate în deșert. Cine le-a creat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
(P) Revoluția „Gentle Breeze”: Cum se transformă modul în care percepem aerul condiționat