Prima pagină » Economic » Sebastian Burduja: „Dacă iarna va fi normală, o vom putea trece doar cu gaz românesc”. Ce se întâmplă dacă temperaturile vor fi foarte scăzute

Sebastian Burduja: „Dacă iarna va fi normală, o vom putea trece doar cu gaz românesc”. Ce se întâmplă dacă temperaturile vor fi foarte scăzute

Sebastian Burduja: „Dacă iarna va fi normală, o vom putea trece doar cu gaz românesc”. Ce se întâmplă dacă temperaturile vor fi foarte scăzute

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că România stă mai bine ca oricând în ceea ce privește securitatea energetică pentru sezonul de iarnă.

Potrivit acestuia, dacă iarna care se apropie va fi una „normală”, România se va putea baza doar pe producția internă de gaze naturale.

În schimb, în cazul în care temperaturile vor fi sub medie, atunci există mai multe variante, gazul din Azerbaidjan fiind prima opțiune.

„Stăm bine, aş spune chiar că stăm mai bine decât oricând. Avem în primul rând o securitate a disponibilităţii de gaze naturale, un grad de umplere a depozitelor de aproape 100% în continuare. Până acum, în perioada aceasta mai rece s-a extras din supraplin, depozitele au fost până la 103% pline şi acum am ajuns undeva la 99,5% din capacitate. Cu siguranţă, prin această disponibilitate, vom putea să trecem de iarna aceasta, dacă este o iarnă normală, cu gaz românesc şi doar cu gaz românesc, din ceea ce avem înmagazinat, plus producţia proprie. O iarnă normală, conform meteorologilor, înseamnă o iarnă cu maxim două episoade de ger, de viscol, pe lună, un episod putând varia între trei-patru, până la şapte zile”, a declarat oficialul la RFI.

Ce se întâmplă dacă va fi prea frig

Există, însă, și posibilitatea ca iarna aceasta să fie mai rece decât de obicei, iar potrivit lui Sebastian Burduja, România are opțiuni și în această situație.

„Avem câteva variante. Prima este gazul din Azerbaidjan. România are activă o opţiune de a cumpăra până la un miliard de normal metri cubi de gaze din Azerbaidjan, opţiune activă şi iarna trecută, n-a fost nevoie de ea, dar şi iarna aceasta, până în primăvara anului 2024 şi ulterior avem posibilitatea de a prelungi această opţiune. În plus, avem posibilitatea de a importa gaz natural lichefiat, e adevărat, în condiţiile actuale de piaţă el este mult mai scump decât gazul pe conductă şi va fi o opţiune viabilă doar în contextul în care vom avea strictă necesitate de ea”, a mai spus ministrul.

Sursă imagine: MEDIAFAX FOTO

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Digi24
Ce va face Adrian Veștea dacă nu primește susținerea PNL pentru postul de premier
Cancan.ro
GESTUL făcut de Dan Alexa după ce și-a petrecut noaptea cu Andreea Popescu. Unde s-a dus glonț celebrul antrenor
Prosport.ro
FOTO. Vedeta a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum
Adevarul
Cristian Păun la „Interviurile Adevărul”: „Nominalizarea lui Adrian Veștea nu m-a surprins”
Mediafax
Dacă mănânci nuci înainte de culcare, experții spun că vei vedea aceste rezultate
Click
Feli Donose a schimbat prefixul într-un mod inedit. Cu cine a sărbătorit artista? „Te iubesc. Și pe tine, și pe mine.”
Digi24
Ce miniștri pregătește Adrian Veștea? Anunțul momentului despre noul Guvern și programul politic
Cancan.ro
Andreea Popescu, prima reacție după scenele din club cu Dan Alexa! NU mai plânge după antrenor
Ce se întâmplă doctore
Noroc cu carul pentru aceste trei zodii. Săptămâna care le poate schimba destinul financiar! Banii vor veni mult mai ușor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Top 10 cele mai înmatriculate SUV-uri noi în România (2026)
Descopera.ro
Astronomii au dezmințit o teorie despre expansiunea Universului!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Măi Bulă, cum se numesc rudele Papei?
Descopera.ro
Variabilitatea ritmului cardiac, tot mai urmărit de oameni, pentru a evalua stresul, sănătatea și îmbătrânirea