Prima pagină » Economic » Șomajul din Germania a crescut în octombrie de două ori mai mult față de estimările analiștilor

Șomajul din Germania a crescut în octombrie de două ori mai mult față de estimările analiștilor

Rata șomajului din Germania a înregistrat în octombrie o creștere de două ori mai mare decât anticipau analiștii, întrucât criza din zona euro a afectat creșterea economică și a determinat companiile să reducă investițiile, potrivit Bloomberg.

Rata șomajului din Germania a înregistrat în octombrie o creștere de două ori mai mare decât anticipau analiștii, întrucât criza din zona euro a afectat creșterea economică și a determinat companiile să reducă investițiile, potrivit Bloomberg.

Numărul persoanelor fără loc de muncă a avansat cu 20.000 în septembrie, la 2,94 milioane, a anunțat agenția federală pentru ocuparea forței de muncă. Economiștii consultați anticipau un avans de 10.000 de persoane.

Rata ajustată a șomajului a avansat pentru prima dată în peste trei ani, de la 6,8% în august la 6,9% în septembrie, nivel revizuit, unde s-a menținut în octombrie.

Economia Germaniei s-ar putea contracta în trimestrul al patrulea, ca urmare a încetinirii economiei mondiale și crizei din Europa, care afectează cererea pentru exporturi, a avertizat, săptămâna trecută Bundesbank. Încrederea în mediul de afaceri german se află la minimul a doi ani și jumătate.

În același timp, însă, piața muncii solidă a susținut încrederea consumatorilor, iar piețele financiare și-au revenit după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat că va face orice este necesar pentru a susține euro.

„Companiile germane se simt mai în siguranță după ce BCE a intervenit să salveze euro. Dar criza nu a fost încă rezolvată și acesta este motivul pentru care șomajul ar putea continua să crească în lunile următoare”, a declarat David Milleker, economist șef la Union Investment GmbH din Frankfurt.

Creșterea economică a Germaniei a încetinit la 0,3% în trimestrul al doilea, de la 0,5% în primele trei luni ale anului. Chiar dacă cea mai mare economie europeană a crescut, probabil, în trimestrul al treilea, există semne tot mai puternice pentru stagnare sau chiar contracție în ultimul trimestru al anului, potrivit Bundesbank.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!