Prima pagină » Economic » Spațiile comerciale stradale, de peste trei ori mai scumpe în București decât din alte orașe mari

Spațiile comerciale stradale, de peste trei ori mai scumpe în București decât din alte orașe mari

Spațiile comerciale stradale, de peste trei ori mai scumpe în București decât din alte orașe mari
Chiriile spațiilor comerciale stradale din centrul București ajung și la 58 de euro/mp/lună, cum este cazul unui spațiu de pe Bulevardul Magheru, în condițiile în care în provincie maximul este de circa 20 de euro pe metru pătrat pe lună, potrivit unei analize a Imobiliare.ro

Chiriile spațiilor comerciale stradale din centrul București ajung și la 58 de euro/mp/lună, cum este cazul unui spațiu de pe Bulevardul Magheru, în condițiile în care în provincie maximul este de circa 20 de euro pe metru pătrat pe lună, potrivit unei analize a Imobiliare.ro.

Analiza are la bază ofertele listate pe site-ul Spatiicomerciale.ro, proiectul online specializat pe segmentul comercial, lansat în acest an de portalul Imobiliare.ro.

„Mai mult decât orice alt sector al pieței imobiliare, segmentul spațiilor comerciale este deosebit de susceptibil la factorul localizare, ca urmare a dependenței vânzărilor de traficul pietonal. Astfel, deși situate teoretic în aceeași zonă, două proprietăți pot avea prețuri extrem de diferite, în funcție chiar de pe ce parte exactă a străzii sunt amplasate”, au declarat autorii studiului.

Astfel, în zona centrală a Bucureștiului, spații comerciale situate pe străzi secundare pot fi închiriate și cu 20 de euro pe metru pătrat pe lună.

Pe marile artere comerciale însă, prețurile pornesc de la circa 50 de euro pe metru pătrat pe lună. Pe Bulevardul Magheru, spre exemplu, proprietarul unui magazin de 20 de metri pătrați situat la parterul blocului Eva cere 58 de euro pe metru pătrat, respectiv 1.160 de euro pe lună. Pe Calea Victoriei, un spațiu de 560 de metri pătrați amplasat chiar lângă Teatrul Odeon poate fi închiriat cu 50 de euro pe metru pătrat (un total de 28.000 de euro pe lună). Pe Calea Dorobanților, o suprafață de 98 de metri pătrați aflată la parterul unui bloc de apartamente poate fi închiriată cu aproape 55 de euro pe metru pătrat, respectiv circa 5.370 de euro pe lună.

După Capitală, pe al doilea loc în topul orașelor cu cele mai mari chirii practicate în zonele centrale se situează Timișoara. Aici, prețurile cerute de proprietari pornesc de la 18-20 de euro pe metru pătrat. Astfel, o suprafață de 100 de metri pătrați situată la parterul unui bloc de apartamente costă 20 de euro pe metru pătrat, respectiv 2.000 de euro pe lună.

În Brașov, un spațiu comercial de 200 de metri pătrați situat în zona 15 Noiembrie are un preț cerut de 17 euro pe metru pătrat, ceea ce echivalează cu un total de 3.400 de euro pe lună. Proprietatea dispune și de un teren de 200 de metri pătrați, destinat parcării și teraselor.

În Cluj-Napoca, în zona Republicii, un magazin de 45 de metri pătrați poate fi închiriat cu puțin peste 12 euro pe metru pătrat, respectiv aproape 550 de euro pe lună. Proprietatea face parte dintr-o vilă. În Iași, un spațiu stradal de 223 de metri pătrați are un preț cerut de 10 euro pe metru pătrat, adică 2.230 de euro pe lună.

Constanța se situează pe ultimul loc în rândul orașelor analizate la capitolul cele mai mari chirii. În orașul de la malul mării, un spațiu de 140 de metri pătrați situat la parterul unui bloc nou (în apropiere de Bulevardul Tomis) poate fi închiriat cu 7,5 euro pe metru pătrat, respectiv 1.050 de euro pe lună. Proprietatea este în curs de finisare, urmând a fi finalizată în luna mai 2013.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Despăgubiri uriașe pentru un spital, după moartea unei paciente! Femeia a căzut din pat
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Topirea gheții din Antarctica a declanșat o schimbare bruscă în adâncul oceanului
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...