Prima pagină » Economic » Tarifele convorbirilor pe mobil în alte rețele scad din nou. Cât vom plăti de anul viitor

Tarifele convorbirilor pe mobil în alte rețele scad din nou. Cât vom plăti de anul viitor

Tarifele convorbirilor pe mobil în alte rețele scad din nou. Cât vom plăti de anul viitor
Mai multe pe gandul.info

Terminarea apelurilor la puncte mobile înseamnă convorbirea de pe o rețea de telefonie pe altă rețea de telefonie mobilă, de exemplu de pe Orange pe Vodafone. Traifele facturate pentru astfel de servicii sunt „tarife pentru terminarea apelurilor la puncte mobile”, au explicat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții ANCOM.

„Propun reducerea tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile începând cu data de 1 mai 2018, de la 0,96 eurocenți/minut la 0,84 eurocenți/minut, tarif care va fi practicat până la data la care ANCOM va finaliza noul model de cost LRIC pur. Decizia Autorității vine ca urmare a dialogului cu Comisia Europeană pe această temă, dar și ca urmare a faptului că actualul model de cost nu include tehnologia 4G/LTE, tehnologie care câștigă tot mai mult teren în România, aducând câștiguri de eficiență”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.

Astfel, tariful pentru terminarea apelurilor pe care îl vor practica cei cinci operatori de telefonie mobilă cu putere semnificativă pe piața terminării apelurilor în propriile rețele (Lycamobile SRL – operator de rețele mobile virtuale „complet”, Orange România SA, RCS&RDS SA, Telekom Romania Mobile Communications SA și, respectiv, Vodafone Romania SA) va fi, începând cu data de 1 mai 2018, 0,84 eurocenți/minut, fără TVA.

Tarifele de terminare a apelurilor la puncte mobile în rețelele publice de telefonie pot fi consultate pe pagina de internet a ANCOM (www.ancom.org.ro), persoanele interesate fiind invitate să formuleze și să transmită observații și propuneri până la data de 31 ianuarie 2018, pe adresa sediului central al ANCOM din str. Delea Nouă nr. 2, sector 3, București sau direct la registratura ANCOM. Observațiile și recomandările pot fi transmise și prin fax la numărul +40.372.845.404 sau prin e-mail pe adresa [email protected].

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
CTP, despre Luca Niculescu: „Un oportunist care dorește cu orice preț o funcție mare. Va face ce i se va spune. Guvernul va fi la Cotroceni”
Mediafax
AVEREA premierului desemnat: 3 locuințe și ZECI DE MII de euro în conturi
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!