Prima pagină » Economic » Un dezvoltator imobiliar din Spania declară a doua mare insolvență din istoria țării

Un dezvoltator imobiliar din Spania declară a doua mare insolvență din istoria țării

Un dezvoltator imobiliar din Spania declară a doua mare insolvență din istoria țării
Dezvoltatorul imobiliar spaniol Reyal Urbis, cu datorii de 3,6 miliarde de euro, a cerut protecție împotriva creditorilor, aceasta fiind a doua mare insolvență din istoria țării, după cea a companiei de construcții Martinsa-Fadesa în 2009, potrivit Bloomberg.

Dezvoltatorul imobiliar spaniol Reyal Urbis, cu datorii de 3,6 miliarde de euro, a cerut protecție împotriva creditorilor, aceasta fiind a doua mare insolvență din istoria țării, după cea a companiei de construcții Martinsa-Fadesa în 2009, potrivit Bloomberg.

„Reyal Urbis a informat autoritatea de reglementare că a cerut protecție împotriva creditorilor, întrucât nu a reușit să ajungă la un acord de refinanțare cu aceștia”, se arată într-un comunicat al companiei.

Dezvoltatorul imobiliar va continua să opereze și se așteaptă să ajungă ulterior la o înțelegere cu creditorii.

Companiile imobiliare spaniole au împrumutat sume mari pentru a-și cumpăra rivalii în timpul unei perioade de boom de un deceniu, însă au avut dificultăți după prăbușirea pieței în contextul crizei financiare.

Martinsa-Fadesa a intrat în insolvență în 2009 cu pasive de 7,3 miliarde de euro. Reyal Urbis a renegociat împrumuturi de 4,6 miliarde de euro în 2010, iar acum vrea să finalizeze o a doua etapă a refinanțării.

Creditorii Reyal Urbis includ Banco Santander, Banco Popular, Royal Bank of Scotland, Banco Bilbao Vizcaya Argentaria și Sareb, banca pentru credite neperformante din Spania.

Reyal Urbis a avut pierderi de 257 milioane de euro în trimestrul al treilea, față de 136,6 milioane de euro în aceeași perioadă a anului trecut. Datoriile nete se situau la 3,6 miliarde de euro, cu active totale evaluate la 4,19 miliarde de euro la sfârșitul lunii iunie.

Mai mult de jumătate din cei 67.000 de dezvoltatori imobiliari din Spania pot fi considerați „zombi”, întrucât sunt susținuți de creditorii care refuză să înregistreze pierderile, potrivit firmei de consultanță R.R. de Acuna & Asociados.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un copil de numai 4 ani, bătut de un vecin în Sectorul 4 al Capitalei! Martorii au sunat la 112. De la ce ar fi pornit conflictul
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...