Prima pagină » Economic » VIDEO | Ce spune constructorul podului suspendat de la Brăila despre stadiul lucrărilor. „A fost o provocare mare pentru toți”. Când va fi inaugurat

VIDEO | Ce spune constructorul podului suspendat de la Brăila despre stadiul lucrărilor. „A fost o provocare mare pentru toți”. Când va fi inaugurat

Autoritățile responsabile și constructorul podului de la Brăila au testat, luni, 12 iunie, suprastructura podului suspendat peste Dunăre, una dintre etapele importante înaintea deschiderii oficiale al celui de-al treilea pod suspendat ca dimensiune din Europa. Potrivit declarațiilor oficialilor, podul de la Brăila cel mai mare proiect de infrastructură din ultimii 30 de ani din România, va fi cel mai probabil dat în folosință la finalul acestei luni.

Podul suspendat peste Dunăre, Brăila – Smârdan, a fost realizat de asocierea Webuild (Italia) – IHI Infrastructure Systems Co. Ltd. (Japonia) și reprezintă o investiția totală de aproximativ 500 milioane euro.

Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a dat detalii, la fața locului, despre testele de luni și stadiul lucrării. Este vorba de inclusiv sistemul podului, sistem care este montat definitiv – și care și va și monitoriza post-dare în trafic acest obiectiv – sunt 50 de seturi care sunt montați în toate punctele sensibile ale podului, inclusiv pe tiranți, pe cabluri, pe blocurile de ancoraj și măsoară tensiunile la care este supus podul peste Dunăre.

„Bineînțeles și verificarea clasică cu cele patru stații topo de mare precizie care urmăresc evoluția podului acum când este încărcat cu cele 2.400 de tone pe firul Tulcea-Brăila”, a spus secretarul de stat.

Rugat de jurnaliști să estimeze o dată la care podul va intra în folosință, Ionel Scrioșteanu a spus că, așa cum a anunțat și ministrul Transporturilor, viceprim-ministrul Sorin Grindeanu, aceasta este la sfârșitul lunii.

„În jurul datei de 27 (iunie  n.r.), acest obiectiv ar fi dat în trafic. Ceea ce se întâmplă astăzi este în cadrul acestui calendar de dare în trafic”, a precizat secretarul de stat.

Ionel Scrioșteanu a spus că mai sunt teste de efectuat zilele următoare, încă cinci teste statice plus testul dinamic, joi. „Și vedeți mai sunt de realizat partea de semnalizare rutiere verticală și orizontală la care se lucrează în acest moment în paralel cu testarea cutiei. Drumul, în prima etapă așa cum a anunțat și dl. viceprim-ministru, va fi dat în trafic o dată cu podul”, a spus secretarul de stat.

A fost nevoie de lucrări adiționale

Și Francesco Bernabè, Directorul Webuild Romania, a dat detalii privind stadiul lucrărilor, după ce s-a descoperit un defect la sol, respectiv s a tasat pământul la rampa de coborâre spre Brăila, din cauza greutății, și s-au făcut anumite lucrări adiționale pentru a putea garanta calitatea lucrării.

Potrivit directorului din cauza naturii terenului și din cauza greutății a avut loc o mică deplasare a structurii pe care s-a făcut compensare.

„Această defect s-a urmărit din timp. S-a ajuns la nivel de stabilitate. Când s-a ajuns la nivel de stabilitate, când s-a ajuns la nivel de stabilitate pe care s-a găsit cea mai bună soluție tehnică de implementat în proiect, s-a implementat. Și săptămâna asta completăm cu lucrări de finisaj gros de asfalt, după vom proceda cu tot ce înseamnă finisaj la nivel de semnalizare de marcaj”, a declarat Francesco Bernabè,

Întrebat dacă rămâne data de 27 iunie probabilă pentru inaugurare, constructorul a spus „discutabil”.

„Testele sunt dintre cele mai complexe teste făcute până azi în România. Testele se va desfășura în 4 zile prime trebuie zile: sunt testele statice, care prevăd 13 configurări diferite. Azi se face cu 60 de camioane. Zilele următoare vor fi 19 camioane, puse în puncte sensibile pentru a putea testa toate elementele podului. Ultima zi va fi cu testele dinamice necesare pentru a putea completa toată evaluarea la stabilitate podului”, a spus directorul Webuild Romania.

Francesco Bernabè a explicat ce înseamnă de fapt un test dinamic. „Practic iau un camion care trece cu o viteză controlată de 80 de kilometru la oră, cu care se va verifica deplasarea și mișcarea”, a spus directorul cu privire la modul în care se comportă structura podului.

„Totul este în regulă, e o bucurie mare pentru noi azi și aici la o stare de azi. A fost o provocare mare pentru toți, cu sprijin și partea autorității, cu sprijin de la beneficiar și cu bunăvoință s-a ajuns la o etapă foarte importantă pentru noi și țara dvs”, a declarat Francesco Bernabè.

Cifre relevante

Podul de la Brăila este cuprins în Masterplanul General de Transporti și face parte din Drumul Expres Buzău-Brăila-Tulcea-Constanța.

  • Podul are o lungime de 1974,3 m
  • Deschiderea principală este de 1.120 m
  • Deschiderile laterale au 489,6 m, pe malul Brăila, şi 364,6 metri, pe malul Tulcea
  • Pilonii de susținere au o înălțime de 192,64 m
  • Baza pilonilor este la 40 m în pământ
  • Pilonii au fost construiți în sistem continuu, iar cofrarea a fost ghidată cu laser
  • Cablurile de susținere sunt realizate din fir de oțel, care însumează 81.000 km
  • Puse la cap la cap firele ar înconjura planeta de două ori
  • Greutatea totală a cablurilor de susținere 6.700 tone
  • Fiecare cablu are un doametru de 60 de cm
  • Suprafața de rulare are o lățime de 31,7 m, cu patru benzi a câte 3,5 m fiecare
  • Pe fiecare sens  există trotuar și pistă de biciclete
  • Gabaritul pe verticală este de 38 m de la nivelul maxim de inundație.

Urmăriți transmisiunea live de pe podul suspendat de la Brăila:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!