Prima pagină » Economic » Zilele Diplomației Comerciale. Principalele teme: Internaționalizarea afacerilor și promovarea exporturilor

Zilele Diplomației Comerciale. Principalele teme: Internaționalizarea afacerilor și promovarea exporturilor

Zilele Diplomației Comerciale. Principalele teme: Internaționalizarea afacerilor și promovarea exporturilor
Oportunitățile de internaționalizare a afacerilor, promovarea exporturilor și a cooperarii economice, dar și atragerea de investitii straine, sunt principalele teme ale „Zilelor Diplomației Comerciale", eveniment organziat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

„Zilele Diplomației Comerciale”, respectiv cea de-a XI-a reuniune anuală a consilierilor economici, au loc în perioada 1 – 12 iulie 2019. Întâlnirile cu consilierii economici externi, din tarile membre ale UE, din tarile europene nemembre ale UE si din Asia Centrala, precum și din țările Americii de Nord, Africii si Orientului Mijlociu, Asiei au avut loc în primele trei zile ale lunii.

În cadrul întâlnirilor organizate pe parcursul celor două săptămâni sunt prezentate programele care vin în sprijinul antreprenorilor, pe cele destinate promovării exporturilor și internaționalizării, facilitățile de care pot beneficia firmele și companiile din acordurile de comerț încheiate de UE cu state terțe și va avea loc un dialog cu instituțiile românești și reprezentanții mediilor de afaceri.

Sesiunea oficială a „Zilelor Diplomației Comerciale” va avea loc pe 8 iulie, începând cu ora 10:00, în sala Aula Magna a Academiei de Studii Economice București.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul imobiliar care a pus internetul pe jar: Un apartament cu 3 camere, închiriat cu un leu pe lună. Adevărul din spatele anunțului
Digi24
VIDEO Ilie Năstase a înjurat jurnaliștii când a fost întrebat despre scandalul reclamat de soția lui la poliție
Cancan.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Prosport.ro
FOTO. Femeia care a mers și l-a văzut pe Chivu în Inter – Napoli 3-2 a atras toate privirile
Adevarul
Alertă la Kiev: Rusia desfășoară o brigadă de rachete în Belarus. Ce urmărește Putin?
Mediafax
Fost premier PSD, despre suspendarea lui Nicușor Dan: „Nu m-aș mira ca Bolojan și USR să VOTEZE”
Click
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, alături de fiica lor în prima zi de școală. Cum au fost surprinși la festivitate
Digi24
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Cancan.ro
Prezentatoare TV celebră, condamnată la moarte de tribunal. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Descopera.ro
Care sunt cele mai bune orașe din lume pentru viața de noapte?
Mediafax Italia
ALERTĂ. Un CUNOSCUT MEZEL vândut într-o mare rețea de magazine este RETRAS din cauza Listeria!
Mediafax Spania
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!