Prima pagină » Gândul Green » Anca Marinescu, RetuRO: „Aproape 3,5 miliarde ambalaje au fost colectate în 2024 prin SGR. În total, aproape 230.000 t de materiale”

Anca Marinescu, RetuRO: „Aproape 3,5 miliarde ambalaje au fost colectate în 2024 prin SGR. În total, aproape 230.000 t de materiale”

Peste jumătate din ambalajele de băuturi din sticlă, aluminiu și PET au fost colectate din piață prin Sistemul Garanție-Returnare, administrat de RetuRO. În total, circa 230.000 de tone de materiale au fost trimise reciclatorilor, care au alimentat economia circulară.

Declarațiile au fost făcute de Anca Marinescu, Corporate Affairs and Communication Manager, RetuRO, în cadrul emisiunii Gândul Green, susținută de Țiriac Auto.

În cea de-a doua jumătate a anului 2024, rata de colectare a ambalajelor care poartă sigla SGR a fost, constant, peste 80%.

„Chiar este meritul românilor, care au arătat că – atâta timp cât au această infrastructură facilă la îndemână – vor să să contribuie la mai binele tuturor. Avem peste 230.000 tone de materiale trimise către reciclare. Acesta este iar un indicator extraordinar al Sistemului de Garanție-Returnare. Vorbim de rate de returnare de peste 80%, începând cu luna august a anului 2024. Dacă ne uităm pe medie, începând cu luna august a anului 2024, nu a fost o lună care să scadă. Sigur, am avut și luni unde au fost 70%, dar am avut și ianuarie 2025, lună-record cu peste 100% rată de returnare a ambalajelor”, a precizat Anca Marinescu.

„Oamenii au învățat cum să facă procesul de returnare”

Conform oficialului RetuRO, în primele luni ale lui 2024, toată lumea a avut de învățat, iar sistemul a evoluat.

„Primele șase-șapte luni au fost lunile în care românii au învățat. Am învățat, de fapt, împreună. Și noi, ca administrator al sistemului, am învățat să ne facem treaba mai bine. Lucrurile nu au fost perfecte de la început, dar nici nu am promis asta niciun moment. Chiar am spus că vom evolua și vom crește împreună. Oamenii au învățat cum să facă procesul de returnare. Comercianții, la rândul lor, au început să țină pasul cu dorința românilor de a returna și au învățat cum să facă din ce în ce mai facil acest proces”, a sintetizat Corporate Affairs and Communication Managerul RetuRO.

„Sticla materialul cel mai bine colectat”

Dacă la început ambalajele de sticlă au fost mai greu de colectat, din cauza greutății, situația a fost echilibrată în ultima perioadă.

„Nu sunt diferențe foarte mari, vizibile, între tipurile de materiale, adică între PET, sticlă, aluminiu. Dacă sticla a început mai greoi, pentru că este unul dintre materialele destul de greu de colectat din cauza greutății, acum este principalul, este materialul cel mai bine colectat în Sistemul de garanție-Returnare”, a conchis Anca Marinescu

Emisiunea Gândul Green este susținută de Țiriac Auto.


Citește și:

Dragoș Cristian Vlad (ADR), la Gândul Green: „ROeID – siguranța și garanția accesării platformelor cu un singur cont și o singură parolă”

Dragoș Cristian Vlad (ADR), la Gândul Green: „DIGITALIZAREA este o piatră de temelie pentru sustenabilitatea afacerii, a vieții noastre viitoare”

GÂNDUL GREEN. Cum contribuie Nestlé la un mediu mai curat și cum se implică în educația copiilor

GÂNDUL GREEN. Inovația Nestlé pentru un transport cât mai verde în România

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!