Prima pagină » Gândul Green » Cum va fi afectată România, în următorii ani, de schimbările climatice? Expert: „CANICULĂ și secetă, în sud, precipitații în nord”

Cum va fi afectată România, în următorii ani, de schimbările climatice? Expert: „CANICULĂ și secetă, în sud, precipitații în nord”

Bogdan PavelCristian Lisandru

România va fi serios afectată de schimbările climatice, arată studiile actuale. Conform expertului în fenomene meteo extreme, fizicianul Bogdan Antonescu, sudul țării va fi afectat de valuri de căldură și secetă, iar nordul, de precipitații. Declațiile au fost făcute în cadrul emisiunii Gândul Green, susținută de Țiriac Auto.

Studiile actuale arată că schimbările climatice vor influența diferit regiunile României.

„Din studiile pe care le avem, sudul României va fi mai mult afectat de aceste perioade cu valuri de căldură. Temperaturi de 40 grade Celsius, dar care pot fi izolate, adică o să avem o zi 40 de grade Celsius. Ce e important în cazul acesta, și impactul puternic vine de la perioadele acestea cu valuri de căldură. Dacă ne amintim, în iunie am avut, de exemplu, multe coduri roșii date de Administrația Națională de Meteorologie pentru astfel de fenomene, ceea ce este un un clar semnal de alarmă, mai ales în acea perioadă a anului”, a fost una dintre concluziile expertului în fenomene meteo extreme.

Dacă ne gândim tot la sudul României, aici observăm din ce în ce mai multe perioade cu secetă, dar asta nu înseamnă că dacă avem valuri de căldură și perioade cu secetă, nu vom avea și astfel de fenomene. De exemplu, avem secetă destul de intensă în Dobrogea, în sud-estul României, dar acolo am avut și precipitații intense anul acesta.

Jumătatea de nord a României, mai multe precipitații

În jumătatea de nord a României, situația este diferită.

„Pentru nordul României, altfel este scenariul, dar – pentru viitor – trendul ar fi ca sudul României să aibă mai puține precipitații, mai multe valuri de căldură, iar jumătatea de nord a României să aibă mai multe precipitații. Dar acesta este un trend general, asta nu înseamnă că nu vom avea și în sud precipitații sau valuri de căldură în jumătatea de nord”, a precizat fizicianul Bogdan Antonescu.

De ce sunt aglomerațiile urbane  mai afectate de valurile de căldură?

Orașele, cu structura și infrastructura lor de beton, devin insule de căldură.

„Avem din ce în ce mai multă populație care vine din zonele rurale către zonele urbane. Acolo este aglomerarea cea mai mare. Orașele în sine acționează ca o insulă de căldură. De ce? Pentru că în timpul zilei avem radiații de la soare, tot ce înseamnă beton, tot ce înseamnă asfalt înmagazinează acea căldură pe care o degajă în timpul nopții și la care se adaugă noxele și praful, partea de poluare. Diferența aceasta de la periferie la centru poate să fie de câteva grade Celsius.

Gândiți-vă că avem un val de căldură care trece peste o zonă urbană, peste București, și atunci tot ce înseamnă un efect deja mare de la un val de căldură este amplificat de această zonă urbană. Și acolo vedem, din păcate, un efect mai mare, un impact direct asupra sănătății. Mai sunt și altele, dar direct asupra sănătății. Deci poate să crească mortalitatea, să crească numărul de internări de la valul de căldură peste care vine exact ce spuneați, partea aceasta de poluare”, a explicat Bogdan Antonescu.

Emisiunea Gândul Green, susținută de Țiriac Auto, poate fi urmărită urmărită AICI:


Citește și:

Laurențiu Urluescu, președinte AFEER: „2025 va fi un an al provocărilor”/ „O altă viziune asupra pieței de energie”

Vasile Cârstea, Depogaz: „România trebuie să ACCELEREZE, atât din punct de vedere al producției de gaz, cât și la stocare”

Expert în energie, la Gândul Green: „Fabrica de echipamente de stocare a energiei electrice din România va reduce DEPENDENȚA de piața asiatică”

Drum Expres Bacău-Piatra Neamț. Documentația pentru LICITAȚIA de proiectare și execuție, transmisă la ANAP

Cristian Pistol (CNAIR) despre lucrările la autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 4: „Constructorul lucrează 24h/24h, inclusiv în WEEKEND!”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Planul ascuns din spatele bătăliei pentru guvernare. Analist politic: „Nu e o luptă în sensul clasic”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Ce destinație de vis au ales doi vloggeri români pentru a scăpa de canicula din România: „Când o să ne fie cald, o să ne amintim de perioada asta”
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Căldura tot mai mare este asociată cu rate mai mari de sinucidere în rândul tinerilor, în special la cei între 15 și 24 de ani