Prima pagină » Gândul Green » Geanin Șerban, președinte Asociația OIREP Ambalaje: „Ambalajul este o resursă în economia circulară”

Geanin Șerban, președinte Asociația OIREP Ambalaje: „Ambalajul este o resursă în economia circulară”

Geanin Șerban, președinte Asociația OIREP Ambalaje „Ambalajul este o resursă în economia circulară”

Resursele naturale sunt limitate, așa că ambalajul devine o resursă primară în economia circulară, model economic ce devine o necesitate în societatea zilelor noastre.

“În termeni pur economici, lucrurile sunt, spunem noi, evidente. Decât să consumăm la nesfârșit resurse naturale, care sunt limitate, putem găsi metode, și în cadrul campaniei noastre am dat exemple de studii, am venit cu exemple de tehnologii moderne, astfel încât, de câte ori este posibil, aceste materiale să fie reintroduse în circuitul economic și, într-adevăr, colectate separat, dădeam exemplul sticlei, practic le putem refolosi de un număr nelimitat de ori. Din punct de vedere economic, este clar că la nivel de societate este de preferat să reciclăm decât să folosim resurse naturale ca și până acum. Acel ambalaj cu care rămânem după ce folosim produsul de care am avut nevoie în modelul, din nefericire și actual, este ceva de care trebuie să scăpăm și atunci îl depozităm, în economia circulară, practic, acest ambalaj este o resursă”, a declarat Geanin Șerban, președinte Asociația OIREP Ambalaje, în cadrul emisunii Gândul Green.

El a ținut să precizeze că acest model economic este o necesitate. “Domnul profesor Coșea a spus că economia circulară este un model, eu îmi permit să-l completez și să spun că este o necesitate pentru că, așa cum preciza și domnia sa, resursele naturale sunt din ce în ce mai limitate și nu mai fac față cererii actuale. Chiar este din ce în ce mai dezbătut acest aspect și anume cine ar trebui să se ocupe de deșeuri, Ministerul Mediului sau Ministerul Economiei? Acum depinde fiecare ce consideră: aceste ambalaje rămase după folosirea produsului, dacă le considerăm în continuare deșeuri, răspunsul este firesc Ministerul Mediului, dacă acceptăm că ele ar trebui considerate resurse, poate implicarea (n.r. Ministerului Economiei) ar trebui să fie mult mai activă”, a conchis Geanin Șerban.

Asociația OIREP Ambalaje cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a demarat campania Un’ Doi Trei, care își propune să informeze corect românii în legătură cu problema deșeurilor de ambalaje, să atragă atenția, dar și să diminueze impactul pe care deșeurile de ambalaje colectate necorespunzător îl au asupra mediului înconjurător, asupra calității vieților noastre și ale copiilor noștri. Mai mult, campania urmărește să creeze un nou obicei sănătos, care să intre în rutina românilor, acela de a colecta separat deșeurile de ambalaje generate în fiecare zi.

Un’ Doi Trei este o campanie inițiată de Asociația OIREP Ambalaje – prin Clean Recycle, Eco-Rom Ambalaje, Ecologic 3R Ambalaje, Eco Synergy, Financiar Recycling, GreenPoint Management și Green Resources Management – în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Recomandarea video

Mediafax
Péter Magyar, despre România: ce declara viitorul lider de la Budapesta în vizitele din țara noastră
Digi24
Viktor Orban tocmai și-a pierdut farmecul populist. „Știa că nimic nu durează veșnic”
Cancan.ro
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea în urmă cu puțin timp. S-a scris istorie cu un RECORD incredibil
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Cum poate fi îngenuncheat Iranul cu un simplu telefon la Beijing. Soluția generalului care a condus armata SUA
Mediafax
Se cere demisia lui Kelemen Hunor după înfrângerea lui Viktor Orban din Ungaria
Click
Iubitele l-au abandonat, fiica n-are bani! Cine îi plătește, de fapt, lui Irinel Columbeanu taxa la azil: „Îl scapă și de datorii!”
Digi24
După eșecul negocierilor de la Islamabad, Trump anunță o blocadă a SUA asupra Strâmtorii Ormuz: „Suntem pe deplin «gata de acțiune»”
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Teodora Stoica după ce s-a vindecat complet de cancer! Alimentul de Paște pe care nu-l mai consumă
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cât de des trebuie să verificăm anvelopele mașinilor?
Descopera.ro
Inteligența Artificială de la Google arată milioane de răspunsuri greșite în fiecare oră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este cel mai puternic acid din lume?