Prima pagină » Știri externe » 50 DE CERȘETORI ROMÂNI au „ocupat” un parc din zona selectă a Londrei. „Își fac nevoile în văzul lumii și ne jefuiesc sub amenințarea cuțitelor”

50 DE CERȘETORI ROMÂNI au „ocupat” un parc din zona selectă a Londrei. „Își fac nevoile în văzul lumii și ne jefuiesc sub amenințarea cuțitelor”

Peste 50 de cerșetori români, evacuați de lângă monumentul Marble Arch din Londra, s-au „mutat" câțiva metri mai încolo, în parcul Lane, scrie Daily Mail.

Peste 50 de cerșetori români, evacuați de lângă monumentul Marble Arch din Londra, s-au „mutat” câțiva metri mai departe, în parcul Lane, scrie Daily Mail.

Acum, românii s-au instalat cu toate bagajele într-una dintre cele mai selecte zone ale Capitalei Marii Britanii. Daily Mail i-a surprins pe câțiva conaționali ai noștri urinând pe garduri, foarte aproape de o zonă plină de hoteluri și restaurante luxoase.

Românii obișnuiau să doarmă în cutii de carton, în jurul monumentului Marble Arch, dar au fost mutați într-un efort al autorităților de a „curăța” Londra înaintea Jocurilor Olimpice.

Daily Mail scrie că până și cerșetorii britanici se tem de cei români. Ei spun că a devenit prea periculos să împartă strada cu românii, deoarece aceștia îi amenință cu cuțitele și îi jefuiesc.

Consiliul din Westminster s-a întâlnit, luni, cu reprezentanți ai ambasadei României de la Londra și ai Biroului de Imigrări, pentru a rezolva problema cerșetorilor români. Marea Britanie a trimis de curând 18 români înapoi în țară, cu autobuzul, dar asta numai după ce șoferul autobuzului a insistat ca pasagerii să facă duș și să primească haine noi înainte de îmbarcare.

„Oamenii aceștia sunt dispersați prin oraș, nu vor să plece de pe străzi. Fie stau în parc, fie pe străzile South Mayfair sau Oxford. Poliția și consiliul fac tot ce pot, dar tot plătitorii de taxe suportă costurile, deoarece acești oameni nu au toalete”, a declarat consilierul Nickie Aiken.

Luni după-amiază, 20 de români – printre care femei cu bastoane și baticuri și bărbați în trening – stăteau în jurul unei bănci din parc și jucau barbut pe monede de o liră sterlină, scrie Daily Mail.

Românii aveau cu ei valizele și aruncau pe iarbă pungi sau sticle de bere. La doar câteva zeci de metri distanță, sunt unele dintre cele mai bune hoteluri și reprezentanțe auto din Londra, scrie Daily Mail.

Daily Mail scrie că un român în jur de 20 de ani a declarat, într-o engleză stricată, că polițiștii i-au verificat pe cei din grupul său și le-au spus că nu este „nicio problemă” să stea în parc. În acest timp, o femeie mai în vârstă s-a îndepărtat de grup, s-a apropiat de un gard și și-a făcut nevoile în văzul lumii.

„E oribil, cu siguranță nu este ceea ce mă așteptam să văd în Londra. Asta e lumea a treia”, a declarat un turist din Noua Zeelandă. „Mereu sunt aici, uneori mai mult de 50. Ziua cerșesc, iar noaptea dorm în tufișuri. Uneori vin să cumpere câte ceva și plătesc mereu cu mărunțiș. Faptul că stau aici cu bagajele și că dorm aici nu creează o impresie bună despre Londra”, spune un comerciant local.

Ba mai mult, unii londonezi spun că grupul de români s-a extins către metrou, iar intrările în subteran sunt pline de cutii de carton în care aceștia dorm. „Eu merg seara cu metroul și mi-e frică, e groaznic”, s-a plâns o localnică.

Daily Mail scrie că autoritățile locale au strâns cutiile de carton, dar că nu prea pot face mare lucru, deoarece românii se întorc aproape imediat cum sunt izgoniți.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cum s-a transformat o zonă din Bulgaria într-un magnet pentru britanici: Este ca Amalfi, dar mai ieftină
Digi24
Biroul 1440 și noul „Starlink rusesc”: De ce nu a reușit Putin să găsească o alternativă la sistemul de sateliți al lui Elon Musk
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Cum poate fi îngenuncheat Iranul cu un simplu telefon la Beijing. Soluția generalului care a condus armata SUA
Mediafax
Serialele tip microdrame generate de IA revoluționează industria divertismentului din China
Click
Un turist bulgar compară România cu Bulgaria. Orașul care l-a impresionat: „foarte bine organizat, cu arhitectură frumoasă, străzi curate”
Digi24
Ce înfrângere l-ar face pe Orban să demisioneze din fruntea partidului Fidesz
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Marilu și Matei, nepoții lui Mircea Lucescu? Ce meserii onorabile au
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Teodora Stoica după ce s-a vindecat complet de cancer! Alimentul de Paște pe care nu-l mai consumă
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cât de des trebuie să verificăm anvelopele mașinilor?
Descopera.ro
Inteligența Artificială de la Google arată milioane de răspunsuri greșite în fiecare oră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
8 instrumente AI gratuite pe care le poți folosi zilnic în 2026