Prima pagină » Știri externe » Acord istoric pe tema modificărilor climatice. Ce măsuri vor intra în vigoare din 2020

Acord istoric pe tema modificărilor climatice. Ce măsuri vor intra în vigoare din 2020

Acord istoric pe tema modificărilor climatice. Ce măsuri vor intra în vigoare din 2020
În total 195 de state au adoptat sâmbătă, la Paris, primul acord universal, cu caracter constrângător, în lupta împotriva încălzirii globale, transmite Le Monde.

Acordul vizează atât o transformare – în următoarele decenii – a economiei mondiale bazate pe combustibili fosili, cât și o încetare a ritmului ritmului încălzirii globale, scrie Reuters.

Ministrul francez de Externe Laurent Fabius, președintele COP21 a marcat anunțul cu o lovitură de ciocan în pupitru, semnalând astfel ajungerea la un acord între cele 195 de națiuni, după 13 zile de negocieri.

Documentul prevede limitarea creșterii temperaturii medii la nivel global la mai puțin de două grade Celsius, scrie BBC.

Acesta este primul acord care obligă toate țările să se angajeze să-și reducă emisiile de carbon.

El este în parte constrângător, în parte voluntar.

Anterior, grupuri-cheie, precum G77, un grup de țări în curs de dezvoltare, dar și țări precum China și India au anunțat că susțin propunerile.

Textul adoptat acceptă faptul că pericolul modificărilor climatice este mult mai important decât s-a recunoscut anterior și angajează semnatarii să-și reducă emisiile poluante.

Anterior, președintele francez Francois Hollande a catalogat textul drept „fără precedent”, iar secretarul general al ONU Ban Ki-moon i-a îndemnat pe negociatori să-și „încheie sarcina”.

În momentul în care președintele Conferinței ONU a marcat, printr-o lovitură cu ciocanul la pupitrul prezidiului, adoptarea Acordului, delegații s-au ridicat în picioare, au ovaționat și au aplaudat.

Documentul va intra în vigoare în 2020.

Între alte măsuri, el prevede:

– atingerea unui vârf al emisiilor cu efect de seră cât mai curând posibil, dar și a unui echilibru între surse și absorbanți de gaze cu efect de seră în a doua jumătate a acestui secol

– menținerea creșterii temperaturii globale „sub 2 grade Celsius” și o continuare a eforturilor de limitare a acesteia la 1,5 grade Celsius

– revizuirea progreselor înregistrate la fiecare cinci ani

– finanțarea cu fonduri de mediu în valoare de 100 de miliarde anual a țărilor în curs de dezvoltare, până în 2020, și un angajament în vederea continuării finanțării în viitor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!