Al-Qaida VS Statul Islamic, o rivalitate îndreptată împotriva Occidentului

„Atacul de la Charlie Hebdo repune în mod categoric în șa Al-Qaida, în rivalitatea sa cu SI”, afirmă Laurent Bonnefoy, un specialist în situația din Yemen, de unde a fost făcută miercuri revendicarea, considerată „autentică” de către serviciile americane de informații.

2014 a fost anul punerii totale în discuție a conducerii Al-Qaida în cadrul mișcării jihadiste din Orientul Mijlociu, mai ales în Siria și Irak.

Statul Islamic a înregistrat o ascensiune ideologică și militară după confruntările armate fratricide din Siria, soldate cu mii de morți și cu o pierdere în influență a Frontului al-Nusra, filiala „oficială” a rețelei de foc a lui Osama ben Laden în țara lui Bashar al-Assad.

Al-Qaida, al cărei comandant suprem este Ayman al-Zawahiri, după eliminarea lui ben Laden în 2011, a rămas, în schimb, puternică și periculoasă în Yemen, unde efectuează de peste un deceniu acțiuni spectaculoase și sângeroase împotriva forțelor de securitate și unor ținte străine.

În pofida atacurilor cu avioane americane fără pilot, lideri Al-Qaida în Penisnula Arabia (AQPA) – apărută prin fuziunea aripilor saudită și yemenită ale Al-Qaida – au ținut piept Washingtonului. Așa au stat lucrurile inclusiv în decembrie, când combatanții lor au zădărnicit o operațiune a forțelor speciale americane vizând eliberarea a doi ostatici – unul american, celălalt sud-african – care au fost uciși.

Revendicarea de către Al-Qaida a atacului care a decimat pe 7 ianuarie redacția publicației satirice franceze Charlie Hebdo vizează, prin răsunetul ei internațional, să remobilizeze combatanții, să atragă aspiranți jihadiști și să reia inițiativa pe toate fronturile, inclusiv al propagandei, afirmă unii experți.

– „Propagandă prin acțiune”

După acensiunea puterii SI, „Al-Qaida încearcă să reacționeze prin acțiuni ca cele din deceniul 2001-2011”, analizează Mathieu Guidère, un profesor de islamologie la Universitatea din Toulouse (Franța).

Charlie Hebdo „reprezintă o operațiune de propagandă prin acțiune”, care-i poate determina să revină pe anumiți jihadiști ce au părăsit rețeaua, apreciază Guidère, adăugând că Al-Qaida se poate consolida, gruparea SI fiind „slăbită de atacurile aeriene” internaționale din Irak și din Siria. „Este vorba despre principiul vazelor comunicante”, în opinia sa.

Bonnefoy notează că „mijloacele AQPA sunt mai slabe ca ale SI”, dar „Al-Qaida continuă să reprezinte o amenințare, cu atât mai mult cu cât rivalitatea dintre cele două organizații poate produce o formă de emulație”.

Potrivit altei specialiste în situația din Yemen, April Longley, de la International Crisis Group, „slăbiciunea acută a statului” yemenit de după preluarea controlului asupra capitalei Sanaa, în septembrie, de către miliții șiite, „oferă noi oportunități AQPA”.

Ea argumentează că voința Al-Qaida de a apărea în prima linie în lupta împotriva acestor miliții șiite permite rețelei sunnite să promoveze un discurs „confesionalist” și să „câștige noi aliați” în rândul triburilor sunnite, „nu din cauza ideologiei sale, ci mai degrabă a inamicului comun”.

Evenimentele de la Paris s-au desfășurat „pe fondul unor manevre importante în mișcarea jihadistă”, confirmă Jean-Pierre Filiu, un profesor la Universitatea „Sciences Po” de la Paris.

În opinia sa, „omul-cheie în această vastă conspirație” este Boubaker al-Hakim, un jihadist francezo-tunisian care era din 2004 – pe când lupta alături de Al-Qaida în Irak – „personalitatea de referință” a fraților Kouachi, care „nu i s-au putut alătura atunci”.

Cei doi frați, autorii masacrului de la Charlie Hebdo, au fost formați în 2011, în Yemen, de către AQPA, sub conducerea „spirituală” a imamului amerciano-yemenit Anwar al-Awlaki, ucis în același an cu un avion american fără pilot, adaugă acest expert.

„Este, deci, logic” ca AQPA „să încerce să-și aroge prestigiul acțiunii lor”, conchise Filiu. Însă Boubaker al-Hakim – alias Mouqatel – „a devenit între timp un cadru-cheie în Statul Islamic”, care a revendicat asasinarea în 2013 a opozanților laici tunisieni Chokri Belaïd și Mohamed Brahmi.

„Asistăm, deci, la o supralicitare între AQPA cea «istorică» și Statul Isamic”, căruia Amédy Coulibaly – al treilea atacator de la Paris, care a ucis patru evrei într-un magazin alimentar coșer – „i-a jurat o credință explicită și necondiționată, confirmată în înregistrarea sa postumă”, mai notează Filiu.

Cu toate acestea, SI nu a revendicat acest atac.

Rita Katz, co-fondatoarea SITE, un grup specializat în supravegherea online a mișcării jihadiste, subliniază că „revendicarea marchează primul atac oficial occidental al AQPA efectuat cu succes, după tentative eșuate” ca cea a unui tânăr nigerian care a încercat să arunce în aer un avion american aflat în zbor, în 2009, și cea de a trimite colete-capcană la bordul unui avion-cargo care se îndrepta către Statele Unite în anul următor.