Prima pagină » Știri externe » Noul premier al Marii Britanii intervine în scandalul momentului din fotbal și îi cere președintelui FIFA, Gianni Infantino, să demisioneze

Noul premier al Marii Britanii intervine în scandalul momentului din fotbal și îi cere președintelui FIFA, Gianni Infantino, să demisioneze

Noul premier al Marii Britanii intervine în scandalul momentului din fotbal și îi cere președintelui FIFA, Gianni Infantino, să demisioneze

Noul premier britanic a intervenit în scandalul momentului în fotbalul mondial și i-a cerut lui Gianni Infantino, președintele FIFA să demisioneze. Andy Burnham este de părere că Infantino nu este omul potrivit pentru a conduce organizația.

Burnham se opune planului lui Infantino

Schimbările pe care Gianni Infantino a anunțat că vrea să le facă la nivelul Cupei Mondiale l-a înfuriat și pe Andy Burnham.

Premierul britanic a declarat că propunerile de a atrage investiții private pentru competiție reprezintă o „sugestie scandaloasă” și consideră că Gianni Infantino ar trebui să demisioneze din funcția de președinte al FIFA, din cauza planurilor sale de a vinde o participație de 20% la Cupa Mondială.

„Convingerea mea se întărește, aceasta a fost o sugestie scandaloasă. Faptul că această idee a putut fi chiar propusă, în opinia mea, arată că președintele FIFA nu este omul potrivit pentru a conduce organizația”, a declarat Burnham, vineri, reporterilor.

Burnham, care militează de mult timp pentru ca echipele de fotbal să fie deținute de comunitate, a postat pe X la începutul acestei săptămâni că „fotbalul nu aparține investitorilor”, ci „oamenilor care umplu tribunele și care stau pe marginea terenului săptămână de săptămână, indiferent de vreme.

„Cupa Mondială nu este un produs. Este cea mai mare competiție din sportul mondial și nu a fost niciodată a nimănui ca să o vândă. Poți să prezinți afacerea cum vrei tu. Odată ce ai vândut o parte din ea, te-ai vândut.”

Ce conține planul de vânzare a Cupei Mondiale promovat de FIFA

Gianni Infantino urmărește să valorifice și mai mult Cupa Mondială din această vară, un eveniment atât de profitabil, cât și de controversat. Astfel, FIFA intenționează să vândă o participație de aproximativ 20% într-o nouă entitate comercială evaluată la circa 20 de miliarde de dolari, potrivit Financial Times.

Organizația non-profit cu sediul în Elveția a declarat marți, 28 iulie, că colaborează cu bancherii de la JPMorgan pentru a strânge până la 4,2 miliarde de dolari în acest an, prin atragerea de investitori externi către noua entitate comercială, denumită Fifa Forward Enterprise (FFE).

Joshua Kushner, investitorul din domeniul tehnologiei al cărui frate mai mare, Jared Kushner, este căsătorit cu Ivanka, fiica președintelui Donald Trump, se află în negocieri pentru a conduce tranzacția prin intermediul fondului său, Thrive Eternal.

Conflictul dintre FIFA și UEFA s-a reaprins din cauza planului lui Infantino

UEFA nu este sub nici o formă de acord cu planul prezentat de FIFA și consideră că propunerea întrece orice limită acceptabilă.

„Aceasta depășește o limită pe care instituțiile care guvernează fotbalul nu ar trebui să o treacă niciodată. UEFA tratează această situație cu maximă seriozitate. La fel ar trebui să facă fiecare federație națională.

La fel ar trebui să procedeze toate părțile implicate: ligile, cluburile, jucătorii, suporterii, guvernele și toți cei cărora le pasă de viitorul fotbalului.

Sufletul și guvernarea fotbalului nu sunt active care pot fi tranzacționate, mai ales în condițiile unei lipse totale de transparență privind cine ar avea de câștigat financiar. Niciunul dintre noi nu este proprietarul fotbalului. Fotbalul nu este al FIFA ca să fie vândut”, a transmis forul condus de Aleksander Ceferin.

Forul european și cele 55 de federații afiliate au anunțat că intenționeze să boicoteze competițiile organizate de FIFA, în cazul în care Gianni Infantino nu renunță la planul său.

FIFA merge mai departe cu proiectul

În ciuda amenințărilor UEFA și celor 55 de federați afiliate, FIFA a emis vineri un comunicat de presă în care a anunțat că nu va abandona proiect privind atragerea investitorilor privați, ci urmează o consultare cu toate cele 211 federații membre, în care acestea își vor putea exprima punctul de vedere înainte de luarea unei decizii finale.

„Relatările eronate din presă au perturbat procesul de consultare planificat.

Am luat la cunoștință reacțiile furnizate de respectivele confederații cu privire la propunerea de înființare a FIFA Forward Enterprise (FFE) și dorim să adresăm problemele care au apărut de la primele relatări din presă de marți.

Respectăm reacțiile și preocupările exprimate în spațiul public și ne reafirmăm angajamentul pentru un proces de consultare deschis și democratic.

Procesul nostru de consultare planificat a fost perturbat de relatări incorecte din presă. Vom continua acest proces de consultare pentru a ne asigura că fiecare asociație membră (AM) are posibilitatea de a-și exprima votul pe baza unor fapte reale (…) Nimeni nu vinde fotbalul. Aceasta nu este o opțiune pe care FIFA ar lua-o vreodată în calcul.

Fiecare are dreptul de a-și exprima opoziția și de a solicita clarificări suplimentare, însă nicio entitate nu poate pretinde că reprezintă toate cele 211 asociații membre din întreaga lume. Fiecărei AM ar trebui să i se permită să analizeze propunerea și să aibă un cuvânt de spus în conturarea propriului viitor. Acestea sunt principiile democratice ale FIFA.”

Proiectul să fie adoptat cu votul celor 211 membri FIFA, iar pentru ca propunerea să fie aprobată, este nevoie de cel puțin 106 voturi pentru.

  • Membrii UEFA şi Concacaf formează împreună 96 de asociaţii.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURPRIZA găsită de turiștii români la Balcic: Simion, Georgescu și Nicușor Dan, VÂNDUȚI lângă Putin, Stalin și Ceaușescu
Digi24
A murit Franco Baresi. Legenda fotbalului italian s-a stins la 66 de ani
Cancan.ro
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. Cărțile lor de identitate NU mai sunt valabile de la 3 august 2026
Prosport.ro
Rusoaica Irina Shayk se iubește la 40 de ani cu un star mai tânăr decât ea cu 11 ani
Adevarul
Cine îi poate lua locul lui Putin? Expertă în Rusia: „Să ne ferească Dumnezeu de acest scenariu”
Mediafax
Permisul auto SE SCHIMBĂ în toată Uniunea Europeană! Ce vor avea de făcut șoferii din România
Click
Actriță celebră, pe OnlyFans la 85 de ani! Donna Mills surprinde pe toată lumea
Digi24
Doliu în lumea filmului: Actorul din „Doctor Who” și „Urzeala Tronurilor” a murit la 80 de ani
Cancan.ro
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Ce se întâmplă doctore
O mai ții minte pe „Mama Natură”? Cum s-a schimbat Roxana Ionescu după ce a renunțat la tv. Nu o mai recunosc mulți!
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Unde poți cumpăra o DACIA LOGAN 2026 pe MOTORINĂ? Are un preț de pornire de 15.250 de euro
Descopera.ro
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Descopera.ro
Timp de 1.500 de ani, strămoșii nativilor americani moderni au continuat să se întoarcă la aceeași peșteră sacră