Prima pagină » Știri externe » Atac cu explozibili într-un tren cu 180 de pasageri la bord. Sunt cel putin 12 răniți. Suspectul, blocat de pasageri în toaleta vagonului

Atac cu explozibili într-un tren cu 180 de pasageri la bord. Sunt cel putin 12 răniți. Suspectul, blocat de pasageri în toaleta vagonului

Foto:X/@volkova_ma57183

A fost panică într-un tren de mare viteză din Germania, după ce un tânăr de 20 de ani a detonat mai multe dispozitive explozive, rănind 12 persoane. Atacul șocant s-a petrecut pe ruta spre Frankfurt. Pasagerii au intervenit în ultimul moment pentru a evita un dezastru de proporții.

Un atac șocant a avut loc într-un tren ICE, echivalentul german al trenurilor de mare viteză (TGV), unde un tânăr în vârstă de 20 de ani a declanșat din senin mai multe dispozitive explozive, provocând panică în rândul pasagerilor, scrie Bnonews.com.

Foto: X/@sanjoychakra

Foto: X/@sanjoychakra

Potrivit poliției, 12 persoane au fost rănite ușor în urma exploziilor. Suspectul, care avea asupra sa și două cuțite, a fost imobilizat chiar de către pasageri, care au reușit să-l închidă în toaleta trenului până la sosirea forțelor de ordine.

Incidentul s-a petrecut joi seară, într-un tren care circula spre Frankfurt, având la bord aproximativ 180 de pasageri. Toți au fost evacuați în siguranță după oprirea trenului.

Motivele atacului, încă neclare

Autoritățile germane au deschis o anchetă pentru a stabili motivația atacatorului. Deocamdată, nu există o concluzie oficială privind mobilul acestuia. Potrivit publicației Bild, suspectul ar fi declarat că intenționa „să ucidă oameni”, însă această informație nu a fost confirmată oficial de anchetatori.

Martorii citați de postul public Deutschlandfunk au precizat că dispozitivele explozive conțineau granule de plastic, ceea ce ar putea explica numărul relativ redus de răniți în urma incidentului.

Intervenția rapidă a pasagerilor a fost esențială pentru evitarea unei tragedii de proporții, spun autoritățile, care continuă investigațiile pentru a clarifica toate circumstanțele acestui atac.


Recomandarea autorului

Accident aviatic fatal în Rusia cu zeci de victime. Un avion militar, care survola Marea Neagră, s-a prăbușit în condiții suspecte

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
Ruxandra Luca și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Doliu în lumea filmului românesc. O actriță din celebra serie „Brigada Diverse” a murit la 84 de ani
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
S-a terminat viața dulce pentru Monica Gabor și Mr. Pink! După chirii neplătite și evacuare, apar acuzații de
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea