Prima pagină » Știri externe » Au început funeraliile ayatollahului Ali Khamenei, cel mai mare eveniment din istoria Iranului. Delegațiile străine sunt așteptate să-și ia rămas-bun

Au început funeraliile ayatollahului Ali Khamenei, cel mai mare eveniment din istoria Iranului. Delegațiile străine sunt așteptate să-și ia rămas-bun

21:09

UPDATE. Peste 50 de delegații străine au venit să aducă un omagiu lui Ali Khamenei

Sunt așteptați reprezentanți a peste 100 de țări să participe la înmormântarea fostului lider suprem iranian, potrivit postului de știri de stat IRIB.

Deși înmormântarea lui Khamenei era inițial programată pentru martie, aceasta a fost amânată pe măsură ce războiul împotriva Iranului se prelungea. Procesiunile au început încă de vineri, unde, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe de la Teheran, peste 50 de delegații străine au ajuns să depună omagii liderului suprem al Iranului ucis în bombardamentele SUA și Israelului pe 28 februarie.

Și-au făcut apariția lideri din state precum: Rusia, Tadjikistan, Irak, Egipt, Turkmenistan, Georgia, Pakistan, Armenia, Turcia sau Afganistan.

Funeraliile istorice ale fostului lider suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, vor începe oficial sâmbătă, însă ceremonii preliminare private dedicate oficialilor iranieni de rang înalt și delegațiilor străine au debutat de vineri, zi în care trupul neînsuflețit a fost depus într-un complex religios din Teheran.

Funeraliile lui Ali Khamenei au loc la mai bine de patru luni de la moartea sa, pe 28 februarie, când a fost ucis în urma unui atac masiv al Statelor Unite și Israelului. De asemenea, acest eveniment este considerat cel mai mare eveniment funerar din istoria Republicii Islamice deoarece este transformat într-o uriașă demonstrație de putere a regimului de la Teheran, o demonstrație de coeziune națională având în vedere că sunt așteptați milioane de oameni, dar și de rezistență în fața Occidentului.

Funeralii de șase zile

Ceremoniile oficiale se vor întinde pe parcursul a șase zile și implică un traseu prin mai multe orașe sacre din Iran și Irak. Vineri, sicriul lui Khamenei, alături de cele ale membrilor familiei sale uciși în același atac, a fost depus la Marea Moschee Imam Khomeini Mosalla din Teheran pentru o ceremonie memorială internațională.

Începând de sâmbătă și până duminică, porțile mosceei se vor deschide pentru publicul larg din Teheran. Începând de luni, procesiunea funerară se va muta spre sud, în orașul sfânt Qom, la Moscheea Jamkaran. Miercuri, cortegiul funerar va părăsi Iranul și se va deplasa în țara vecină, Irak, unde sunt programate procesiuni masive în orașele șiite Najaf și Karbala. Joi, în ultima zi a funeraliilor, trupul lui Ali Khamenei va fi readus în Iran pentru înmormântarea finală în orașul său natal, Mashhad.

În același timp, evenimentul major din Iran este și unul politic și reflectă alinierea strategică a țării, fiind marcat de absența totală a reprezentanților occidentali și de prezența aliaților din regiune, Est și din Sudul Global. Sunt așteptați reprezentanți din peste 100 de țări, printre care și premierul pakistanez Shehbaz Sharif și șeful armatei sale (principalii negociatori în procesul de pace dintre Iran și SUA), dar și lideri din China, India, Rusia, Armenia, Irak, Oman și Afganistan.

O prezență neașteptată la procesiunile de vineri seara a fost cea a delegației Arabiei Saudite. În timp ce Omanul și Qatarul se aflau pe lista delegațiilor străine, Arabia Saudită nu a fost. Cu toate acestea, ministrul adjunct de externe saudit a fost prezent la ceremonia funerară a ayatollahului Khamenei. Prezența acestor delegații este controversată, având în vedere că în timpul conflictului, Iranul a bombardat în semn de represalii ținte din Qatar și Arabia Saudită.

Funeraliile lui Ali Khamenei au loc într-un moment extrem de sensibil caracterizat de conflictul dintre Iran și Statele Unite, care durează de mai bine de patru luni. Deși procesul de negociere a păcii a început încă din aprilie și a avut diferite etape de-a lungul timpului, Teheranul a suspendat temporar discuțiile diplomatice pe perioada ceremoniilor.

Pe 17 iunie, Washingtonul și Teheranul au semnat un memorandum de înțelegere fragil destinat să pună capăt ostilităților militare, să redeschidă Strâmtoarea Ormuz care a dat peste cap comerțul internațional cu petrol și să abordeze dosarul nuclear.

În mod ironic, marea procesiune publică de adio pentru Ali Khamenei începe în aceeași zi cu Ziua Națională a SUA. Suprapunerea celor mai mari funeralii din istoria Iranului cu Ziua Americii și celebrarea a 250 de ani de independență este un mesaj simbolic și sfidător al regimului de la Teheran. Folosirea datei de 4 iulie de către Teheran este un mesaj către Washington care arată că, deși liderul suprem a fost ucis, regimul mulahilor a continuat să supraviețuiască agresiunii americane și este acum mai coagulat decât înainte.

Înmormântare la 4 luni de la uciderea lui Khamenei

Întârzierea înmormântării lui Ali Khamenei a fost dictată de considerentele de securitate și de realitățile militare din teren. În lunile martie și aprilie, atacurile directe ale SUA și Israelului și-au atins apogeul, iar liderii politici, militari și religioși au fost direct vizați de bombardamente. Mai mult, organizarea unor adunări cu milioane de oameni în aer liber ar fi reprezentat un risc ridicat în contextul bombardamentelor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!