Prima pagină » Știri externe » Ce spune fostul mentor al lui Cherif Kouachi despre actele teroriste ale acestuia

Ce spune fostul mentor al lui Cherif Kouachi despre actele teroriste ale acestuia

Ce spune fostul mentor al lui Cherif Kouachi despre actele teroriste ale acestuia
Cespune fostul mentor al lui Cherif Kouachi despre actele teroriste ale acestuia

În 2008, ei au compărut împreună în fața unui tribunal parizian, fiind acuzați de asociere în legătură cu un act terorist în cadrul unei filiere de recrutare de ucenici jihadiști trimiși să lupte împotriva armatei americane în Irak.

Condamnat la șase ani de închisoare, Farid Benyettou, în vârstă de 33 de ani, a fost eliberat, după care a reușit să intre la școala pentru infirmieri.

El efectua un stagiu la spitalul parizian Pitié Salpêtrière atunci când a aflat că fostul său discipol, împreună cu fratele lui, Said, a decimat la 7 ianuarie redacția săptămânalului satiric cu un Kalașnikov, strigând că vrea să îl „răzbune pe Profet”.

„Condamn ceea ce s-a făcut”, a declarat el într-un interviu acordat luni seara postului de știri iTÉLÉ. „Vreau să transmit acest mesaj: islamul condamnă tot ce s-a făcut. Asasinarea lașă și monstruoasă a unor jurnaliști, a unor polițiști și membri ai comunității evreiești. Acest lucru nu trebuie atribuit islamului. Este cea mai gravă crimă pe care o poate comite un musulman”.

El a explicat că a mers el însuși, încă de joi, la Direcția generală pentru securitate internă (DGSI), unde a fost interogat, apoi pus în libertate.

Cherif Kouachi „a trecut să mă vadă neanunțat în urmă cu două luni”, a declarat el. „Nu voia să vorbească decât despre luptă. Bunele relații cu vecinii, comportamentul unui bun musulman, nu le cunoștea (…) Ceea ce l-a ghidat în toate acestea nu a fost altceva decât ignoranța”, a explicat el.

Asigurând că nu a intenționat niciodată să ia calea jihadului violent, el a respins ideea că Franța „oprimă” musulmanii. „Eu sunt dovada contrară”, a subliniat el. „Am un cazier judiciar dificil de asumat. Am fost condamnat pentru terorism, este cel mai grav cazier. În pofida acestui fapt, nu am fost niciodată discriminat”.

Stagiar din februarie 2012 la institutul de formare de la Pitié Salpêtrière, Farid Benyettou și-a „prezentat condoleanțele cu ocazia minutului de reculegere păstrat joi”, a declarat reprezentanta institutului, Véronique Marin la Meslée.

„Autoritățile ne-au spus că era cunoscut serviciilor și că era supravegheat”, a adăugat ea. „S-a convenit ca noi să raportăm dacă se petrec lucruri anormale”.

Din cauza legăturilor sale cu unul dintre ucigașii de la Charlie Hebdo, Farid Benyettou își va putea obține diploma, dar din cauza cazierului său judiciar nu va putea ocupa niciodat o funcție publică.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trei surori au ajuns la 103, 104 și 109 ani. Secretul care îi INTRIGĂ pe cercetători
Digi24
Vârsta de pensionare crește pentru femei din iulie 2026. Cum se stabilește data exactă și cine este vizat. Anexa completă
Cancan.ro
ȘOCUL de care a avut parte Elena Udrea după ce a mers cu fetița ei în vacanță, în Mamaia: 'Ferească Dumnezeu!'
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
Adevarul
Negocierile de la Cotroceni, în impas. SURSE: „Partidele nu au dat dovadă de flexibilitate în urma discuțiilor de azi”
Mediafax
ÎNTÂLNIRE SURPRIZĂ între Nicușor Dan și unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Bolojan
Click
Ea a mama soacră din Italia a lui Mihai Mitoșeru: „Când cuscrele se înțeleg suntem și noi fericiți.” Cum o răsfață pe Camelia Mitoșeru?
Digi24
Avertisment în NATO: Rusia pregătește provocări militare în state din estul Europei. Ce țări sunt vizate (The Guardian)
Cancan.ro
AMENDĂ de 495 lei pentru toți șoferii care fac această manevră pe șoselele din România, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Cum a ajuns să arate Tuncay Ozturk la aproape 10 ani de la divorțul de Andreea Marin. S-a recăsătorit și are copil
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Ai găsit apă sub mașină? Iată care este motivul și în ce situații trebuie să te îngrijorezi
Descopera.ro
Ceva uluitor se întâmplă cu balenele din Marea Mediterană
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Studiu: multe femei aleg un analgezic mai puțin eficient pentru durerile menstruale