Prima pagină » Știri externe » China amână decizia referitoare la IMPORTUL cărnii de porc din UE, pe fondul negocierilor purtate în privința taxelor vamale

China amână decizia referitoare la IMPORTUL cărnii de porc din UE, pe fondul negocierilor purtate în privința taxelor vamale

China amână decizia referitoare la IMPORTUL cărnii de porc din UE, pe fondul negocierilor purtate în privința taxelor vamale

China extinde cu şase luni durata anchetei privind importul cărnii de porc din Uniunea Europeană (UE), în contextul negocierilor purtate între Bruxelles şi Beijing asupra taxelor vamale impuse de europeni producătorilor chinezi de vehicule electrice.

Lansată în iunie 2024, investigaţia este văzută ca o măsură de retorsiune adoptată de oficialii chinezi, împotriva taxelor anunțate de UE la vehicule electrice. Până acum, măsura a afectat exporturile marilor producători și însumează daune de peste 2 miliarde de dolari, informează Reuters.

Printre cele mai afectate țări se numără Spania, Ţările de Jos şi Danemarca.

„China este cel mai mare consumator global de carne de porc. Am decis să prelungim ancheta până pe 16 decembrie, având în vedere complexitatea cazului”, a transmis Ministerul Comerţului de la Beijing.

Decizia vine într-un moment în care China şi UE sunt aproape de un acord privind taxele vamale. O parte importantă din livrările UE către statul asiatic sunt alcătuite din măruntaie, nasuri, picioare şi urechi de porc, extrem de apreciate în bucătăria chineză şi de altfel, greu de valorificat.

Anul trecut, China a importat carne de porc în valoare de 4,8 miliarde de dolari, iar mai mult de jumătate dintre livrări provin din Uniunea Europeană.

CITEȘTE ȘI:

Administrația Trump anunță că negocierile comerciale cu Beijingul se derulează ”BINE” /„Petrecem mult timp împreună”

Xi Jinping pledează pentru CONSOLIDAREA parteneriatului strategic cu Seulul/ „Este necesar să respectăm interesele și preocupările majore”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Mediafax
LOVITURĂ pentru consumatori! De ce oprește Spania ieftinirea uleiului de măsline
Click
„Cancer?” Tudor de la Fly Project, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 40 de kilograme
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
Umilită de Marco după noaptea petrecută împreună, Gabriella nu s-a mai putut abține! A cedat și...
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!