Prima pagină » Știri externe » Cinci partide grecești îl susțin pe Tsipras în negocierea unui nou acord cu creditorii

Cinci partide grecești îl susțin pe Tsipras în negocierea unui nou acord cu creditorii

Cinci partide grecești îl susțin pe Tsipras în negocierea unui nou acord cu creditorii
Ministrul grec al Apărării Panos Kammenos a anunțat luni că trei partide de opoziție au semnat o declarație de susținere a premierului Alexis Tsipras în vederea negocierii unui nou plan de salvare cu creditorii, relatează The Associated Press în pagina electronică.

Astfel, cinci partide se reunesc, în total, în spatele premierului, care avea deja susținerea formațiunii sale, Syriza (extremă stânga), și a Partidului Grecilor Independenți (naționaliști) care face parte din coaliție.

În opinia lui Kammenos, această susținere anunță o „nouă eră” în politica greacă și sporește șansele Atenei de a ajunge la un acord cu creditorii săi europeni și internaționali.

Tsipras a convocat o reuniune a liderilor partidelor luni, la o zi după ce grecii au respins prin referendum propuneri anterioare ale creditorilor, și la doar câteva ore după demisia ministrului grec de Finanțe Yanis Varoufakis.

– Tsipras a anunțat-o pe Merkel că va prezenta noi propuneri pentru reluarea negocierilor

Tsipras a discutat luni la telefon cu cancelarul german Angela Merkel, cu o zi înainte de summitul de urgență al liderilor din zona euro.

Un oficial guvernamental de la Atena a declarat că premierul i-a spus lui Merkel că va prezenta propunerile Greciei în vederea reluării negocierilor cu creditorii, la Bruxelles.

Oficialul a solicitat protecția anonimatului, în așteptarea unui anunț oficial în acest sens.

Negocierile dintre Atena și creditorii săi au fost suspendate în timpul campaniei dinainte de referendum.

– Sigmar Gabriel îndeamnă Europa să acorde un ajutor umanitar Greciei

Vicecancelarul german Sigmar Gabriel a declarat luni, anterior, că este necesar ca Europa să se pregătească să ofere un ajutor umanitar Greciei.

Gabriel, care este totodată ministrul german al Economiei, a declarat că există riscul ca Grecia să se confrunte cu o penurie de bunuri esențiale, ca de exemplu medicamente.

„Poporul are nevoie de ajutor, acolo (în Grecia), iar noi nu ar trebui să îl respingem doar pentru că suntem nemulțumiți de rezultatului referendumului” de duminică, a declarat vicecancelarul la Berlin.

El a reiterat astfel declarații anterioare ale întregii Europe, care consideră că depinde de Guvernul grec să prezinte o nouă propunere în vederea unui plan de salvare.

– Ministrul grec al Economiei dorește trei miliarde de euro în numerar, de urgență, de la BCE

În opinia ministrului grec al Economiei Giorgos Stathakis, Banca Centrală Europeană (BCE) ar trebui să țină băncile grecești „în viață”, pentru ca negocierile cu creditorii să poată avansa.

El a declarat pentru BBC că, chiar dacă BCE continuă să blocheze programul prin care asigură lichidități de urgență, restricțiile impuse în prezent retragerilor și transferurilor bancare pot rămâne în vigoare până vineri, fără să provoace vreun colaps.

În opinia sa, cel mai bun scenariu ar fi un ajutor suplimentar de urgență, în numerar, în valoare de trei miliarde de euro.

Stathakis a insistat asupra faptului că Guvernul vrea ca Grecia să rămână în zona euro.

„Asta este cert. Acesta a fost sloganul dinainte de referendum”, a declarat el pentru BBC. „Noi vrem să rămânem în (zona) euro. Vrem un acord mai bun. Un acord mai echilibrat”, a spus ministrul.

Măsuri de control al capitalurilor au fost impuse săptămâna trecută, în urma eșecului Atenei de a ajunge la un nou acord cu creditorii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Cât a plătit Speak pentru doar două nopți pe litoralul românesc: „Eu nu înțeleg de unde au oamenii ăștia bani”
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Cât costă laserul care omoară țânțarii din zbor?