Cine îl poate înlocui pe Keir Starmer? Principalii pretendenți la funcția de prim-ministru al Marii Britanii

Pe 22 mai 2024, prim-ministrul conservator Rishi Sunak (primul britanic cu origini indiene și de religie hindusă care a ocupat această funcție) a solicitat regelui Charles al III-lea să dizolve Parlamentul britanic și a anunțat 4 iulie ca data organizării alegerilor legislative. A fost o zi fatidică pentru conservatori, fiind primele alegeri organizate după ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană în 2020, și totodată,  primul scrutin organizat după moartea reginei Elizabeth a II-a. Creșterea costurilor vieții în urma inflației și a infracționalității  și-au spus cuvântul! După 14 ani de guvernare continuă, Partidul Conservator a pierdut puterea. În schimb, Partidul Laburist, condus de Keir Starmer, a obținut un număr record de 411 de locuri în Parlamentul britanic (cel mai mare scor din 2001).

Keir Starmer a fost primul premier laburist după 14 ani, dar de la începerea mandatului, popularitatea a scăzut rapid. Starmer a fost criticat chiar de susținătorii săi de stânga din cauza creșterilor de taxe, politicilor mai dure față de migrație, refuzul său de a implementa taxa pe bogăție, sprijinul acordat Israelului în războiul din Fâșia Gaza, relațiilor conflictuale cu sindicatele, creșterea costurilor vieții și scandalul numirii lui Peter Mandelson.

NEWS ALERT Un incendiu din Croația a mistuit un oraș istoric de pe coasta dalmată. Peste 1.000 de persoane au fost evacuate și alte zeci au fost rănite grav

16:28

FLASH NEWS Zelenski nu găsește omul potrivit pentru Washington. Postul de ambasador al Ucrainei rămâne vacant

16:27

Starmer a ajuns să o rivalizeze pe Liz Truss la titlul de „cel mai prost premier din istoria Regatului Unit al Marii Britanii”.

Keir Starmer, primul premier laburist după 14 ani de guvernare conservatoare

Guvernul Starmer a pus capăt taxelor anuale pentru carburanți, a soluționat greve din sectorul public, a investit în construirea unei noi centrale nucleare, a crescut salariul minim, a înlocuit planul de deportare al migranților ilegali în Rwanda cu un comandament  pentru securizarea frontierelor  și a redus supraaglomerarea din închisori.

Pe plan extern, Starmer a negociat noi acorduri de liber schimb cu UE, SUA și India, a normalizat relațiile cu China și a recunoscut oficial Statul Palestina și a sprijinit Ucraina cu armament și ajutoare financiare.

Scandalul legăturilor Mandelson-Epstein planează asupra guvernului laburist

În noiembrie 2025, potrivit sondajului Ipsos, Keir Starmer a ajuns să fie cel mai nepopular premier din 1977. A înregistrat o rată de aprobare scăzută la -46%, mai ales după ce scandalul mediatic privind legăturile unor oficiali ai guvernului cu infractorul sexual american Jeffrey Epstein a luat amploare.

Premierul este criticat aspru de către opozanți și de opinia publică pentru că l-a numit pe Peter Mandelson, fost lord și secretar de Stat, în funcția de ambasador britanic în SUA. În septembrie 2025,  după ce scandalul privind legăturile sale cu Epstein s-a mediatizat, Mandelson a fost demis de către Starmer.

Mulți oficiali, printre care și liderii opoziției, îi solicită lui Starmer să-și dea demisia din funcție pentru numirea scandaloasă. În februarie 2026, Morgan McSweeney a demisionat din poziția de șef al cabinetului premierului Keir Starmer. El a admis că își asumă întreaga răspundere pentru că l-a consiliat pe premier să-l numească pe Peter Mandelson în funcția de ambasador al Regatului Unit în SUA.

Starmer, presat să demisioneze

Rezultatele catastrofale de la alegerile locale din 2025 și din 2026, în care partidul Reform condus de Nigel Farage s-a poziționat pe primul loc, au agravat și mai mult criza.

Pe 14 mai, Wes Streeting a demisionat din funcția de secretar de Stat pentru Sănătate și Asistență Socială, având ca motiv pierderea încrederii în capacitatea lui Starmer de a conduce.

Au mai demisionat Jess Phillips (ministrul protecției victimelor și siguranței publice), Alex Davies-Jones (ministrul pentru victime) și Miattei Fahnbulleh, ministrul pentru credință și comunități. Toți cei trei i-au solicitat premierului să-și depună mandatul.

Candidații laburiști care i-ar putea lua locul lui Starmer

În cazul în care Starmer își va da demisia, BBC deja a întocmit o listă cu potențiați candidați care l-ar putea înlocui. Candidații potențiali cu șanse crescute de a deveni premieri sunt:

• Andy Burnham: Primarul comitatului Greater Manchester din 2017, are sprijin puternic din partea Partidului Laburist
• Al Carns:  fost ofițer din Marina Regală, membru al Parlamentului;
• David Lammy: vicepremier și secretar de stat pentru Justiție și Lord Cancelar;
• Shabana Mahmood: Secretara de Interne
• Wes Streeting: fost secretar de stat pentru Sănătate și Asistență Socială;
• Ed Miliband: secretar de stat pentru Securitatea Energetică și Zero Emisii;
• Angela Rayner: vicepremier și fost secretar pentru Locuințe.

Scenariul alegerilor anticipate

Dacă opozanții vor respinge orice candidat laburist pentru a fi nominalizat prim-ministru, regele Charles va putea dizolva  Parlamentul britanic pentru a fi organizate alegeri parlamentare anticipate.

Lupta s-ar da între:

• Partidul Laburist:condus cel mai probabil de succesorul lui Keir Starmer – formațiunea de centru-stânga are în prezent 403 de locuri în Parlamentul britanic și o popularitate de 21%;
• Partidul Conservator: condus de Kemi Badenoch – formațiunea de centru-dreapta are 116 parlamentari în prezent și o popularitate încă scăzută după 14 ani de guvernare – 19%;
• Partidul Reformist: condus de Nigel Farage, inițiatorul al referendumului Brexit – formațiunea naționalistă de extrema dreaptă are numai 8 parlamentari în prezent, dar o popularitate în creștere la 30% ;
• Partidul Liberal Democrat: condus de Ed Davey, cu 72 de parlamentari în prezent și cu 14% popularitate;
• Partidul Verde: condus de Zack Polanski, cu 5 parlamentari și 11% popularitate.

Sursa Foto: Profimedia

Autorul recomandă: Scandal în guvernul britanic. Personalul administrației premierului Keir Starmer, forțat să se înscrie la un club de lectură „woke”