Prima pagină » Știri externe » De ce renunță la cetățenia americană unul dintre cofondatorii Facebook

De ce renunță la cetățenia americană unul dintre cofondatorii Facebook

De ce renunță la cetățenia americană unul dintre cofondatorii Facebook
Eduardo Saverin, unul dintre cei patru cofondatori ai Facebook, a anunțat că renunță la cetățenia americană, scrie CNN.

Eduardo Saverin, unul dintre cei patru cofondatori ai Facebook, a anunțat că renunță la cetățenia americană, scrie CNN.

Expatrierea vine cu doar câteva zile înainte ca Facebook să se listeze la bursă, pe 18 mai, iar CNN speculează că Saverin, care are foarte multe acțiuni la companie, ar scăpa astfel de o mare parte din taxele pe care le-ar avea de plătit către statul american.

CNN scrie că nu se știe exact câte acțiuni are acum Saverin la Facebook, dar că în 2009 deținea în jur de 5% din companie. În orice caz, în prezent el nu se mai implică în niciun fel în cadrul Facebook.

Saverin s-a născut în Brazilia, s-a mutat în SUA, unde a căpătat cetățenia, iar din 2009 locuiește în Singapore. Cu toate acestea, în ultimii trei ani a plătit taxe către SUA, cetățenii americani fiind obligați să plătească taxe indiferent de țara în care locuiesc.

Un purtător de cuvânt al cofondatorului Facebook a declarat că acesta renunță la cetățenia americană „din motive logistice”, nicidecum pentru a scăpa de taxe. „Eduardo și-a dat seama că e mai practic să devină cetățean al statului Singapore, din moment ce vrea să stea acolo o perioadă mai lungă de timp. De asemenea, păstrează legături foarte puternice și cu Brazilia natală”, a arătat purtătorul de cuvânt.

CNN scrie că 1.781 de americani au renunțat la cetățenie în 2011, cu 16% mai mult decât în anul precedent și de opt ori mai mult decât în 2008. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INCREDIBIL ce i-a pregătit Trump lui Xi Jinping la Washington. Mesajul neașteptat al liderului chinez
Digi24
La cât ar putea ajunge euro dacă România va fi retrogradată la „junk”. Avertismentul profesorului Cristian Păun
Cancan.ro
Ce au făcut Valentina și Vlad cu o zi înainte de tragedie. 'Până la 12 şi ceva a...
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Cum încearcă Ucraina să oprească ofensiva Rusiei cu un plan strategic de „distrugere totală”. Pierderile Moscovei au ajuns la 2.000 de oameni pe zi
Mediafax
LOVITURĂ pentru Trump în instanță! CNN, Politico și MS NOW trebuie să primească din nou acces la Casa Albă
Click
Christa Pike, singura femeie de pe culoarul morții din Tennessee, urmează să fie executată! Mama victimei cere dreptate după trei decenii de calvar
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Cine este tatăl Valentinei, tânăra găsită fără suflare în Olt, și cu ce se ocupă. Este foarte cunoscut în Filiași
Ce se întâmplă doctore
Zodia care va da lovitura financiară până pe 27 septembrie, conform Cristinei Demetrescu! Va câștiga dublu sau triplu
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Un singur factor critic prezice longevitatea mai bine decât dieta sau exercițiile fizice, arată un studiu
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!