Prima pagină » Știri externe » Deschidere cu scandal a plenarei noului Parlament European. Schulz a fost reales președinte

Deschidere cu scandal a plenarei noului Parlament European. Schulz a fost reales președinte

Deschidere cu scandal a plenarei noului Parlament European. Schulz a fost reales președinte
Prima sesiune a Parlamentului European (PE) a început marți într-o atmosferă tensionată, eurodeputați eurofobi manifestându-și ostilitatea față de proiectul european și provocând reacții de indignare din partea altor parlamentari. Deși a ratat șansa de a conduce executivul UE în favoarea lui Jean-Claude Juncker, Martin Schulz a fost reales în funcția de președinte al legislativului european.

Social-democratul german Martin Schulz a fost reales marți, din primul tur, președinte al Parlamentului European (PE), relatează AFP.

Schulz, președintele în exercițiu al instituției, care a fost candidatul socialiștilor la președinția Comisiei Europene (CE) în alegerile europene, a obținut 409 voturi pentru de la cei 751 de deputați, în baza unui acord de coaliție cu PPE (centru-dreapta) și liberali.

Eurofobii s-au întors cu spatele când în PE a răsunat imnul european, la începutul sesiunii

Prima sesiune a Parlamentului European (PE) a început marți într-o atmosferă tensionată, eurodeputați eurofobi manifestându-și ostilitatea față de proiectul european și provocând reacții de indignare din partea altor parlamentari, relatează AFP.

Câteva zeci de deputați din cadrul unor partide eurofobe s-au întors cu spatele în momentul în care în hemiciclu a răsunat imnul european. Acest gest a pătat începutul sesiunii în care urmează să fie ales președintele instituției.

Eurodeputați indignați și-au exprimat furia în mesaje postate pe Twitter. Deputatul din cadrul formațiunii franceze UMP Philippe Juvin (dentru-dreapta), i-a catalogat pe eurofobi „debili, la 100 de ani de la sinuciderea în grup”, referindu-se la împlinirea unui secol de la Primul Război Mondial.

„Respingerea fraternității nu va contribui la avansarea lucrurilor”, a declarat într-un mesaj postat pe rețeaua de socializare eurodeputata franceză Sylvie Goulard, furioasă pe acești „indivizi fără rușine”.

„Unii dintre aleșii eurofobi și eurosceptici au rămas așezați, alții au întors spatele când s-a cântat imnul european. Inconsecvență!”, a comentat deputatul PPE Constance Le Grip.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!