Descoperirile, pierderile și evenimentele arheologice ale anului 2025: De la jefuirea coifului de la Coțofenești la deschiderea Marelui Muzeu Egiptean

2025 a fost un an marcat de jefuirea unor artefacte istorice. A început cu jefuirea coifului de la Coțofenești (circa 450 î.Hr.) și a brățărilor dacice (anii 199 î.Hr.-200 d.Hr.) de la Muzeul Drents, pe 25 ianuarie 2025.  Și s-a încheiat cu jaful istoric de la Muzeul Luvru de pe 19 octombrie 2025, când jefuitori deghizați în muncitori în construcții au luat opt bijuterii în valoare de 88 milioane de euro:  safirele, cerceii, colierul reginei Marie-Amalie (soția regelui francez Ludovic Filip I) și al reginei Hortense (fiica vitregă a lui Napoleon I Bonaparte), cerceii și colierul împărătesei Marie Louise (a doua soție a lui Napoleon I Bonaparte), precum și tiara împărătesei Eugenie (soția împăratului francez Napoleon al III-lea). Coroana împărătesei Eugenie a fost recuperată după ce jefuitorii au scăpat-o. 

Există riscul ca aceste exponate să nu mai fie recuperate niciodată, dar administratorii muzeelor din întreaga lume vor lua lecții pentru o securitate mai sporită în a preveni alte jafuri în viitor. Și pe lângă tensiunile geopolitice, politicile tarifare ale lui Trump și cele „opt războaie ale anului 2025”  din care istoricii din viitor vor avea de învățat,  omenirea s-a îmbogățit și mai mult la capitolul cunoașterea istoriei prin descoperiri arheologice.

FLASH NEWS Îi este frică lui Trump de Putin? Tocmai i-a permis unui petrolier rusesc să aprovizioneze Cuba cu țiței. Havana este sub blocadă SUA de 2 luni

04:00

VIDEO Novak Djokovic, surprins la plimbare noaptea în Belgrad, fără gardă de corp. Ce făcea campionul mondial la tenis când a fost filmat

23:51

Sunt și vești bune pentru pasionații de istorie. În martie anul acesta, după 6 ani de muncă, arheologii au reușit să restaureze teatrul grecesc antic din Laodicea, construit în secolul al III-lea î.Hr. de regele seleucid Antiohus II Theos pentru a-și onora soția, Amplasat în provincia modernă turcă Denizli, teatrul avea o capacitate de 15.000 de spectatori.

Acesta a fost distrus de o serie de cutremure, iar din 2019, arheologii, sub îndrumarea profesorului Dr. Celal Șimșek de la Universitatea Pamukkale, l-au putut restaura, informează Anatolian Archeology.

În noiembrie, Egiptul a inaugurat cel mai mare muzeu de arheologie din lume printr-o ceremonie fastuoasă și spectacol cu drone:  Marele Muzeu Egiptean din Cairo, unde sunt expuse 100.000 de exponate antice, inclusiv masca de aur a faraonului Tutankhamon. Pe durata unei expediții arheologice, mormântul faraonului Tutmosis al II-lea (soțul femeii faraon, Hatshepsut), descoperit în 2022, a fost excavat anul acesta, unde au fost găsite vase decorative de alabastru.Mumia faraonului este expusă la noul Muzeu Național de Civilizație Egipteană, inaugurat în 2021.

„Corabia de lux a Cleopatrei”

Cleopatra a VII-a, regină de origine macedoneană, considerată ultimul faraon al Egiptului antic, a avut la picioarele ei doi dintre cei mai influenți și mai puternici oameni ai secolului 1 î.Hr. la picioarele ei: dictatorul roman Iulius Cezar  și generalul Marcus Antonius. Denigrată și caricaturizată de istoricii romani, dramatizată de William Shakespeare în operele sale literare, idolatrizată de cineaștii americani pe marile ecrane, Cleopatra a fost în realitate o femeie capabilă să conducă Egiptul în vremuri de turbulențe și război civil, într-o perioadă care a marcat finalul a 300 de ani de elenism.

A ajuns să conducă de una singură după ce a apelat la ajutorul lui Cezar pentru a-l învinge în război pe fratele ei, Ptolemeu al XIII-lea. Pe de altă parte, ca orice regină egipteană care se considera „reîncarnarea zeiței Isis”, Cleopatra ducea un stil de viață mai mult decât „regal”.

Sursa Foto: Franck Goddio/Hilti Foundation și Foro Militar General (dreapta)

În largul coastei orașului Alexandria care a găzduit Farul de 130 de metri înălțime și Marea Bibliotecă, mai precis, pe insula Antirhodos care a făcut parte din Marele Port al Alexandrei,  arheologii au găsit rămășițe dintr-o corabie cu o lungime de 35 de metri. Era o „corabie a plăcerilor” după dimensiunile observate de arheologii conduși de profesorul specializat pe arheologie maritimă de la Universitatea Oxford, Franck Goddi.

Corabia se numea „Thalamegos”  și era un tip de „palat plutitor  pe apă”, un „iaht” al antichității clasice. Erau folosite ca transportoare de marfă și feribot, însă și pentru relaxare și petreceri. Cel mai faimos și mai mare „thalamegos”  l-a avut regele Ptolemeu al IV-lea Philopator pentru el și soția sa Arsinoe al III-lea în jurul anului 200 î.Hr. Se estimează că vasul ar fi avut aproximativ 87 metri lungime, 18 metri înălțime și 13 metri lățime.

„Este extrem de fascinant pentru că este pentru prima oară când o astfel de corabie este descoperită în Egipt. Aceste corăbii apar menționate doar de autori antici, ca Strabon, și care sunt ilustrate în mozaicul Palestrina, unde vei vedea bărci mai mici cu nobili care vânau hipopotami. Dar o corabie la propriu nu a fost descoperită niciodată”, a spus încântat profesorul Franck Goddio pentru The Guardian.

Vasul ar fi avut un pavilion central cu o cabină luxoasă și decorată.  Caracteristicile corabiei corespund nu doar cu descrierile istoricului grec Strabon, care a vizitat Alexandria între anii 29 și 25 î.Hr., în Egiptul primilor ani de ocupație romană, dar și cu filmul epic „Cleopatra” din anul 1963 care a ilustrat-o în mai multe secvențe. Este posibil ca acesta să nu fi fost chiar corabia Cleopatrei, ci al unui nobil local. Însă, descoperirea recentă i-ar putea ajuta nu doar pe istorici, dar și pe miliardari care să deducă cum petreceau și se relaxau faraonii în Egiptul antic.

„Aceste vase sunt luxos dotate și folosite de curtea regală pentru itinerarii; și mulțimile de petrecăreți coborau cu ele din Alexandria printr-un canal pentru a participa la festivalurile publice; căci în fiecare zi și în fiecare noapte, era  aglomerată cu oameni pe bărci care cântau la flaut și dansau fără reținere și cu lipsă extremă de pudoare”, a scris Strabon.

„Atlantida franceză”: Zidul unui oraș scufundat în urmă cu 7000 de ani a fost descoperit

Arheologi marini francezi conduși de geologul Yves Fouquet au descoperit un zid masiv subacvatic lângă coasta franceză Bretania, datând din jurul anilor 5000 î.Hr. Conform analizelor, zidul ar fi făcut parte dintr-un oraș demult scufundat. Acum, arheologii cred că scufundarea acestui oraș ar putea fi originea unui mit local.

Ce este captivant la zid? Dimensiunile sale foarte mari pentru Franța în timpul epocii neolitice, având o lungime de 120 de metri, o înălțime de 2 metri și o lățime de 20 de metri. Arheologii, care au efectuat cercetări din 2022, speculează că ar fi fost o capcană pentru prinderea peștilor sau un dig construit pentru a apăra orașul de inundații pe fondul creșterii nivelului mării.

Sursa Foto: Hal Open Science

Zidul se situează la o adâncime de 9 metri. La anumite intervale, arheologii subacvatici au descoperit monoliți sau pietre de granit care amintesc de faimoasele menire asociate cu cultura neolitică. Dacă teoria că zidul era o capcană pentru pești ar fi reală, oamenii neolitici ar fi legat „plase din crengi” de monoliții din piatră pentru a prinde o mulțime de pești pe durata mareelor.

Cu presupusa „capcană”, ei ar fi prins 3.000 de tone de pește, o cantitate suficientă de hrană pentru o comunitate cu o așezare semnificativ de mare. Fără să folosească undițe, fără să iasă cu bărcile în larg cu plase la bord. Pur și simplu atrăgeau peștii în capcană, pe malul mării.

„A fost construit de o societate de vânător-culegători, unii care s-au sedentarizat când resursele le-au permis. Zidul ar fi fost construit de unul dintre populațiile neolitice care au sosit aici în jurul anilor 5000 î.Hr.”, a declarat arheologul Yvan Pailler pentru BBC .

Arheologul spune că primele populații de vânători-culegători care s-au stabilit în Franța de azi extrăgeau , ciopleau și transportau pietre încă din Mezolitic. Obiceiul a fost practica și de primele populații de agricultori din Epoca Neolitică.

Primul portret realist al unui viking descoperit

Curatorul Peter Pentz a declarat pentru AFP că „este prima tentativă de portret din epoca vikingilor”. După părul bogat, obiectul ar înfățișa portretul unui rege viking, neidentificat, și care ar fi o piesă dintr-un joc de societate (cunoscutul „Orlog”), a fost descoperit într-un mic tumul din fiordul Oslo, în Norvegia, în 1796, iar de atunci, s-a aflat la arhivele Muzeului Național din Danemarca.

„Dacă vă gândiţi la vikingi ca la nişte sălbatici sau nişte fiinţe primitive, cred că această figurină dovedește, de fapt, contrariul. Are mustață mare, barba lungă, împletită. Este foarte bine îngrijit”, a adăugat el.

„Ar putea fi chiar regele, Harald Dinte-Albastru. Cel mai surprinzător lucru pentru mine este expresia lui. Majoritatea reprezentărilor vikinge ale figurilor umane sunt destul de simple şi par cu adevărat umane. El (…) cred că arată mai degrabă ca şi cum tocmai ar fi spus o glumă. Zâmbeşte”, a remarcat Pentz.

Sursa Foto: Muzeul Național din Danemarca

Insigne militare și coifuri descoperite în Polonia

Un vânător de comori, echipat doar cu un detector de metale, a descoperit o insignă de vultur din alamă. Vulturul este încoronat, iar gheara dreaptă ține o sabie. Este așezat pe o panoplie alcătuită din două tunuri de artilerie în centru, flancate de câte patru steaguri pe fiecare parte și de câte trei gloanțe de muschetă. Insigna măsoară 15 cm lățime și 19 cm înălțime. Pe față verso sunt inscripționate inițialele „S” și „M”.

Profesorul Trabski a declarat că insigna aparținuse unui soldat de infanterie al Armatei Coroanei Poloneze, datând din jurul anilor 1791-1794, și că ar fi fost realizată în ultimii ani ai Uniunii Statale Polono-Lituaniene, care a luat sfârșit odată cu a Treia Împărțire a Poloniei în 1795,  potrivit Heritage Daily.

Sursa Foto: Conservatorul Monumentelor din Voievodatul Lublin

Într-o altă descoperire arheologică remarcabilă, peste 50 de coifuri militare din ambele războaie mondiale au fost dezgropate în apropierea Institutului de Arheologie al Universității din Wrocław. Printre acestea se regăsesc modele germane, poloneze și sovietice. Experții cred că au fost depozitate într-o anexă care a făcut parte din cazărmile Batalionului 8 Transmisii ale armatei germane. Batalionul 8 Transmisii a făcut parte din infrastructura de comunicații militare a Germaniei înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Epava unei nave din Primul Război Mondial a fost descoperită după 110 ani

Scafandrii au găsit epava unei nave de război a Marinei Regale în Marea Nordului,  la mai bine de 100 de ani după ce a fost scufundată în timpul Primului Război Mondial. HMS Nottingham a fost identificată la 96 de kilometri de coasta Scoției de către o echipă de zece scafandri condusă de ProjectXplore, un proiect internațional care își propune să localizeze epave de importanță istorică în Marea Britanie.

38 ai echipajului au fost uciși când nava de 148 de metri a fost torpilată de un submarin german pe 19 august 1916. Aceasta s-a scufundat la o adâncime de 82 de metri, iar existența acesteia a rămas un mister până când ProjectXplore a documentat locul în această lună.

Echipa a declarat că „nu are nicio îndoială” cu privire la identitatea navei datorită ștampilei cu numele, dimensiunilor, echipamentului și stării, care corespundeau rapoartelor despre circumstanțele atacului.Scafandrii au găsit, de asemenea, farfurii albe ștanțate cu o emblemă a coroanei albastre a Marinei Regale, precum și inscripția în relief „Nottingham” pe partea superioară a pupei.

HMS Nottingham a fost lovită de trei ori în babord în timp ce se afla într-o misiune de recunoaștere. Căpitanul, 20 de ofițeri și alți 357 de membri ai echipajului au fost salvați de două distrugătoare ale Marinei Regale și au supraviețuit. Au fost făcute mai multe încercări de a localiza nava în secolul următor, dar toate au eșuat, scrie BBC. 

---

Sursa Foto: Profimedia

Autorul recomandă: Ce au în comun FURTUL de la Luvru și furtul Coifului de la Coțofenești. Asemănări, coincidențe, scenarii și breșe de securitate aproape neverosimile