Prima pagină » Știri externe » Doi jihadiști, apropiații unuia dintre autorii masacrului de la Bataclan, condamnați la Paris

Doi jihadiști, apropiații unuia dintre autorii masacrului de la Bataclan, condamnați la Paris

Doi jihadiști, apropiații unuia dintre autorii masacrului de la Bataclan, condamnați la Paris
Doi camarazi de drum ai lui Samy Amimour - unul dintre autorii măcelului comis la Bataclan pe 13 noiembrie - au fost condamnați vineri, la Paris, în absență, pentru că au plănuit în 2012 să ajungă în teatre ale jihadului armat, relatează Reuters în pagina electronică.

Charaffe el Mouadan, dat mort de către armata americană, a fost condamnat la cinci ani de închisoare, iar Samir Bouabout – care este fugar – la trei ani.

Procesul acestor două adevărate „fantome”, în vârstă de 26 și, respectiv, 28 de ani, s-a desfășurat fără inculpați și fără avocați – care nu mai au vești de la aceștia de doi ani și jumătate și care nu au dorit să fie prezenți.

În acest proces ar fi urmat să fie judecat și Samy Amimour – mort în timpul atacurilor de la 13 noiembrie -, însă tribunalul a decis, în cazul său, o stingere a acțiunii publice.

Acest trio s-a format în adolescență, la Drancy, în apropiere de Paris, de unde sunt originari cei teri bărbați. Samy Amimour și Samir Bouabout au fost colegi de clasă la liceu.

Deveniți tineri adulți, ei se radicalizează – în mare parte pe Internet – și încep să-și facă planuri de plecare la frontiera pakistanezo-afgană sau în Yemen, ori în Mali – unul dintre ei -, potrivit elementelor din dosar prezentate în ședință.

Interogat la începutul lui 2013 de justiție, Charaffe el Mouadan spune că a „învățat multe lucruri” pe Internet. Aproximativ 100 de înregistrări video de propagandă au fost găsite pe hard diskul calculatorului său.

– Control judiciar

În aprilie 2012, alt caz pune justiția pe urmele celor trei, care se informează despre modalități de plecare în Yemen sau Afganistan, pentru a efectua stagii de tir, și care intră în contact, prin intermediul unuia dintre ei, cu un jihadist plecat în Mali

Ei sunt inculpați în octombrie 2012 și plasați sub control judiciar, care-i obligă să se prezinte la un comisariat săptămânal, însă reușesc să scape în august și septembrie 2013.

Charaffe el Mouadan pleacă, la vremea respectivă, în Siria. Cei doi confrați mai mari ai săi, însoțiți la momentul plecării de Omar Ismaïl Mostefaï – la rândul său un viitor membru al comandoului de la Bataclan -, îl urmează câteva săptămâni mai târziu.

Cu excepția lui Samy Amimour, soarta acestora este în continuare necunoscută. Un purtător de cuvânt al armatei americane a anunțat, în urmă cu peste două săptămâni, moartea lui Charaffe el Mouadan în Siria, precizând că acesta pregătea „activ noi atentate”.

Procurorul a cerut pedepse de șapte ani împotriva celui mai tânăr, „în mod evident cel mai charismatic dintre cei trei și cel mai hotărât”, și de șase ani împotriva lui Samir Bouabout, cu o perioadă de siguranță de două treimi.

„S-au stabilit în mod formal convingerile lor jihadiste și fascinația lor față de lupta armată”, a declarat în ședință procurorul Benjamin Chambre. „Interesul lor era să plece într-o țară aflată în război, nu există niciun dubiu în acest sens”, a subliniat el.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV: Ce știa procurorul cu 3 zile înainte de scandalul cu pistolul
Digi24
Bărbat prins de radar cu 172 kmh pentru că își ducea la spital tatăl muşcat de câine. Ce reacție au avut polițiștii
Cancan.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Poliția i-a confiscat Ferrari-ul de 3,7 milioane de lire sterline la o jumătate de oră după ce s-a urcat la volan
Mediafax
Cât mai poate funcționa singurul reactor activ de la Cernavodă. Când ar putea fi repornit Reactorul 1
Click
Horoscop marți, 11 august. Leii au o atitudine pozitivă, iar Balanțele își schimbă stilul de viață
Digi24
„Să le ia organismul din ei”. Cum explică mama unuia dintre tinerii care au atacat ambulanța agresiunea revoltătoare a acestora
Cancan.ro
Cum a ajuns o tânără să scoată 5.000 de euro din buzunar după o noapte de distracție la UNTOLD
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Un producător din CHINA urcă rapid în clasamentul auto din România. Despre cine este vorba?
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
O supernovă a dezvăluit un mod complet diferit în care mor stelele