Prima pagină » Știri externe » Donald Trump a „inventat” un atac terorist în Suedia, pentru a-și susține cauza antiimigranți

Donald Trump a „inventat” un atac terorist în Suedia, pentru a-și susține cauza antiimigranți

Donald Trump a
Președintele SUA, Donald Trump, a stârnit semne de întrebare după ce a făcut referire în cursul unui discurs la un presupus incident terorist petrecut în Suedia din cauza imigranților extracomunitari, Guvernul de la Stockholm solicitând clarificări din partea Washingtonului.

În cursul unui discurs rostit sâmbătă seară (duminică dimineață, ora României) în fața susținătorilor, în statul Florida, Donald Trump a declarat, potrivit site-ului agenției Associated Press: „Priviți ce se întâmplă în Germania, priviți ce s-a întâmplat aseară în Suedia! Suedia, puteți crede. Suedia. Au primit mulți (imigranți -n.red.). Au probleme pe care nu le credeau niciodată posibile”.

Până acum nu s-a stabilit cu certitudine la ce a făcut referire președintele Statelor Unite. În ultima perioadă, în Suedia nu au fost semnalate incidente cu caracter terorist.

Afirmațiile lui Donald Trump au generat o serie de semne de întrebare și comentarii, inclusiv ironice. Spre exemplu, fostul premier al Suediei Carl Bildt a reacționat prin Twitter: „Suedia, atac terorist? Ce a fumat? Sunt numeroase întrebări”.

Catarina Axelsson, purtătorul de cuvânt al Ministerului suedez de Externe, a declarat că Guvernul de la Stockholm nu este la curent cu „niciun incident terorist major”. Poliția suedeză a transmis că nu va modifica nivelul de alertă antiteroristă. „Nu s-a întâmplat nimic care să conducă la modificarea nivelului de securitate”, a dat asigurări Karl Melin, un purtător de cuvânt al Poliției.

Catarina Axelsson a declarat pentru agenția Associated Press că Ambasada Suediei la Washington a luat legătura duminică după-amiază cu Departamentul de Stat american pentru a cere clarificări despre afirmațiile președintelui Donald Trump.

Suedia a primit în anul 2015 un număr-record de 163.000 de cereri de azil. Ulterior, Guvernul Suediei a redus numărul extracomunitarilor care pot fi acceptați.

Cel mai recent atac terorist a avut loc în Suedia în decembrie 2010, când două bombe au explodat la Stockholm, incident soldat cu moartea agresorului și rănirea altor două persoane.

În cursul discursului rostit sâmbătă seară în Florida, Donald Trump a enumerat și atacuri comise recent în Germania, Franța și Belgia.

Potrivit BBC, este posibil ca Donald Trump să se fi referit la un videoclip difuzat vineri seară de postul tv american Fox News, un material de promovare a unui documentar despre violențe comise de refugiați în Suedia. Într-adevăr, în Suedia „s-au amplificat atacurile armate și violurile de când s-a adoptat politica de primire a extracomunitarilor”, a confirmat Ami Horowitz, autorul documentarului Fox News.

Conform BBC, Fox News este printre posturile tv preferate de Donald Trump.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Câți bani ar putea primi pensionarii și familiile cu venituri mici
Digi24
Horațiu Potra, urgență medicală în instanță. Judecătorii au chemat ambulanța după ce mercenarului i s-a făcut rău în timpul procesului
Cancan.ro
Horațiu Potra a leșinat în sala de judecată, înainte de a-și afla sentința! Ambulanța a fost chemată de URGENȚĂ
Prosport.ro
FOTO. E una dintre cele mai frumoase femei din lume, dar a fost părăsită! Despărțirea momentului
Adevarul
Donald Trump, fermecat de o violonistă din Republica Moldova: „Ce talent! Ești incredibilă”
Mediafax
Alertă IGSU: ninsori viscolite în Carpați și vânt de până la 70 km/oră în mai multe regiuni ale țării
Click
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Digi24
Uniunea Europeană ar putea avea încă o țară membră. Un referendum va fi organizat deja în luna august
Cancan.ro
Cine e bărbatul MISTERIOS din spatele salonului de masaj și ce legătură are cu văduva lui Gabriel Cotabiță
Ce se întâmplă doctore
O celebră influenceriță a murit după ce și-a făcut o operație estetică! Avea doar 27 de ani. Prietena ei a făcut dezvăluiri șocante
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Timiș a invocat ChatGPT în instanță pentru a susține o sancțiune. Judecătorii au anulat-o și au restituit permisul șoferului
Descopera.ro
Cât cântărește cel mai mare fluture din lume?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Pe plajă: – Băi Costele, ce bine arată nevastă-ta, are o siluetă de invidiat!
Descopera.ro
Regula financiară care aduce fericirea. Ce a descoperit o cercetătoare?