Prima pagină » Știri externe » DRAMĂ. Accident aviatic în SUA. Două avioane s-au ciocnit în aer. Sunt morți și răniți!

DRAMĂ. Accident aviatic în SUA. Două avioane s-au ciocnit în aer. Sunt morți și răniți!

DRAMĂ. Accident aviatic în SUA. Două avioane s-au ciocnit în aer. Sunt morți și răniți!

Un grav accident aviatic a avut loc în America. Două avioane s-au ciocnit în aer, deasupra lacului Coeur d´Alene (statul Idaho). Primele informații arată că șase persoane sunt date dispărute, iar la fața locului s-au descoperit două cadavre.

„Potrivit relatărilor iniţiale, în cele două avioane se aflau în total opt pasageri şi membri ai echipajului, însă această informaţie este încă în curs de verificare. La momentul acesta nu credem că există supravieţuitori”, a precizat biroul şerifului din comitatul Kootenai. Printre victime se află şi copii.

Pentru moment, anchetatorii nu au stabilit cauza coliziunii, însă cercetările sunt în plină desfășurare, informează NBC News. Martorii spun că cele două avioane s-au prăbușit în lac, scufundându-se la circa 40 de metri sub apă.

Potrivit media locale, Administraţia Federală pentru Aviaţie şi Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor investighează coliziunea, iar unul dintre avioanele implicate ar fi fost un Cessna 206.

Știre în curs de actualizare

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Cum prepară Carmen Brumă înghețata cu cafea. Rețeta simplă, perfectă pentru zilele călduroase
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Carol al II-lea și capcana germană. De ce apropierea de Hitler nu a putut salva România