Prima pagină » Știri externe » După protestele masive, președintele Poloniei blochează legile care ar pune sub control justiția

După protestele masive, președintele Poloniei blochează legile care ar pune sub control justiția

După protestele masive, președintele Poloniei blochează legile care ar pune sub control justiția
Președintele polonez, Andrzej Duda, a anunțat, luni, că își va exercita dreptul de veto împotriva a două dintre cele trei proiecte de lege care vizează reformarea sistemului judiciar, despre care partidele din opoziție și Uniunea Europeană consideră că vor submina democrația, relatează agenția Reuters.

„Am decis să retrimit la Sejm (camera inferioară a Parlamentului), ceea ce înseamnă că îmi voi exercita dreptul de veto, proiectele de lege privind reformarea Curții Supreme și a Consiliului Național al Magistraturii”, a anunțat Duda.

Președintele Poloniei a precizat că sistemul judiciar al țării trebuie reformat, dar schimbările propuse de către parlamentari riscă să creeze un sistem opresiv, iar protestele din ultimele zile au arătat că noile legi ar diviza societatea. Totodată, Duda a subliniat că nu există o tradiție în Polonia ca procurorul general să aibă puteri atât de mari.

Andrzej Duda s-a consultat cu mai mulți experți înainte de luarea unei decizii, inclusiv cu avocați, sociologi, politicieni și filozofi. Dar a spus că persoana care l-a influențat cel mai mult a fost Zofia Romaszewska, un lider anticomunist în anii ’70 și ’80.

Potrivit lui Duda, Romaszewska i-ar fi transmis: „Domnule președinte, am trăit într-un stat în care procurorii aveau o poziție incredibil de puternică și puteau practic să facă totul. Nu aș vrea să mă întorc într-un astfel de stat”.

Conform formațiunilor politice din opoziție, proiectul încalcă separarea puterilor în stat și îi oferă partidului de guvernământ o influență asupra procesului de vot. Uniunea Europeană apreciază că legea i-ar acorda guvernului un control direct asupra Curții Supreme, ale cărei sarcini includ validarea alegerilor.

Proiectul de lege prevede demiterea actualilor judecători de la Curtea Supremă, cu excepția celor desemnați de ministrul Justiției și aprobați de către președinte. Documentul îi oferă președintelui puterea de a emite reglementări pentru activitatea instanței. De asemenea, proiectul introduce o comisie disciplinară care, la inițiativa ministrului Justiției, ar analiza eventualele încălcări ale legislației sau ale eticii.

Deciziile marchează primul moment în care Andrzej Duda s-a delimitat de inițiativele lui Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului de guvernământ Lege și Justiție (PiS). Duda a fost promovat de Kaczynski pentru președinția partidului, în 2015, și a susținut agenda naționalistă a partidului, fără a se opune vreunei legi până acum.

Pe de altă parte, președintele polonez va semna un al treilea proiect de lege aprobat de Parlament privind sistemul judiciar, care va reorganiza modul de funcționare a instanțelor locale.

Vineri, mai multe persoane s-au adunat să protesteze în fața Parlamentului și în fața sediului Curții Supreme din Varșovia, precum și în alte orașe din țară. Aproximativ 200 de protestatari s-au adunat în fața locuinței de vacanță a președintelui Duda din Jurata, localitate aflată pe coasta baltică, cerându-i acestuia să nu semneze proiectul de lege.

Departamentul de Stat american le-a cerut ambelor părți să „se asigure că orice reformă judiciară nu încalcă prevederile Constituției Poloniei sau obligațiile legale internaționale și că respectă principiile independenței judiciare și separării puterilor”, pledând pentru dialog.

În replică, premierul polonez Beata Szydlo a declarat că legislația este o chestiune internă, iar guvernul nu va ceda în fața presiunii din străinătate.

Liderul partidului de guvernământ, Jaroslaw Kaczynski, a anunțat că sistemul judiciar are nevoie de reforme radicale și de oameni noi, întrucât „funcționează încă alături de liniile comuniste și se bazează pe oameni din acel sistem politic”.

În același context, președintele polonez Andrzej Duda nu a acceptat invitația la discuții formulată de către președintele Consiliului European, Donald Tusk, un fost premier polonez. Tusk a subliniat că acțiunile recente din Parlamentul Poloniei contravin valorilor și standardelor europene.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
X-Men: Marvel a anunțat actorul care îl va interpreta pe Mister Sinister