Prima pagină » Știri externe » Eșec al proiectului care prevede organizarea unui referendum pe tema apartanenței Marii Britanii la UE

Eșec al proiectului care prevede organizarea unui referendum pe tema apartanenței Marii Britanii la UE

Eșec al proiectului care prevede organizarea unui referendum pe tema apartanenței Marii Britanii la UE
Coaliția aflată la putere în Marea Britanie nu a reușit să ajungă la un acord, marți, cu privire la o propunere de lege care prevede organizarea unui referendum pe tema apartenenței țării la Uniunea Europeană, relatează AFP.

Apărat de Bob Neill, deputat al partidului conservator al premierului David Cameron, acest text ar fi garantat organizarea unui referendum pe această temă în 2017, indiferent de partidul care se va afla la putere după alegerile legislative din mai 2015.

În fața popularității tot mai mari a partidului populist și antieuropean UKIP, Cameron a promis la sfârșitul lui 2013 să organizeze un astfel de refendum dacă va câștiga alegerile.

Textul a fost adoptat în primă lectură de deputații britanici la 17 octombrie și urma să fie supus votului în a doua lectură în Camera inferioară a Parlamentului, înainte de a fi trimis în Camera Lorzilor. Dar incapacitatea partidelor de a se pune de acord a împiedicat supunerea lui la vot în Camera Comunelor.

Potrivit liberal-democraților, proeuropeni, aliații lor conservatori au sabotat în mod deliberat propunerea de lege, care anulează argumentul potrivit căruia votul în favoarea conservatorilor în 2015 este singurul mod de a garanta organizarea acestei consultări populare.

Bob Neill a declarat că liberal-democrații i-au „asasinat” în mod deliberat textul. „Nu ar fi îndrăznit să voteze împotriva unui referendum privind UE în Camera Comunelor”, a declarat el.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Hotelul care îți dă banii înapoi în funcție de cât de mult plouă
Digi24
VIDEO „Războiul pe care nu ai voie să-l vezi”. Cum rescriu Emiratele Arabe Unite povestea atacurilor iraniene (Bellingcat)
Cancan.ro
Cât a plătit un client pentru o cursă Uber de 12 km, din București până la Aeroportul Otopeni
Prosport.ro
FOTO. Și-a trădat prietena și a avut o aventură cu soțul acesteia
Adevarul
Mihaela Rădulescu, destăinuiri dureroase la 8 luni de la moartea lui Felix Baumgartner: „Nicio femeie n-ar trebui să fie doar femeia cuiva”
Mediafax
BCE: România, printre țările UE cu cea mai mare creștere a investițiilor publice. Nivel record susținut de fonduri europene
Click
Cum au ajuns să-și împartă treburile în gospodărie Anca Țurcașiu și iubitul ei: „Trăim unul pentru celălalt”
Digi24
Scandalul de pe „acoperișul lumii”: cum au ajuns fraudele cu asigurări pe Everest și ce legătură are bicarbonatul de sodiu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 1960 de euro. Terenul are 1922 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Ioana Tamaș, imagini incendiare în costum de baie! Soția lui Tamaș arată senzațional la 37 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am condus în România noile Dacia Duster și Bigster cu tracțiune integrală și transmisie automată
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Copiii și ecranele: Cât este prea mult și ce pot face părinții