Filosoful francez André Glucksmann a murit la vârsta de 78 de ani

André Glucksmann a asigurat legătura între două generații de intelectuali francezi – între generația lui Sartre, Aron și Foucault și cea a „noilor filosofi” care au realizat ruptura stângii franceze de marxism în anii ’70.

Glucksmann s-a născut și a crescut într-o familie evreiască ai cărei membri proveneau din Europa Centrală și de Est. Părinții lui, veniți din Mandatul Palestinei, s-au înscris în Internaționala comunistă atunci când s-au refugiat în Franța în 1933. În timpul ocupației naziste, André Glucksmann a avut aceeași soartă cu mulți copii evrei care au fost nevoiți să trăiască ascunzându-se de trupele germane. După ce tatăl lui a murit, la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, mama lui s-a înrolat în Rezistența franceză.

După eliberarea Franței, André Glucksmann, care locuia într-un cartier muncitoresc, a studiat la Ecole Normale Supérieure de Saint-Cloud. A obținut o diplomă în filosofie în 1961. Destinul acestui tânăr francez care frecventa cercurile comuniste s-a intersectat cu cel al unuia dintre puținii intelectuali de dreapta din epocă, Raymond Aron, al cărui asistent a devenit la Sorbona, după evenimentele din mai 1968. Alături de el, André Glucksmann a studiat probleme geopolitice, nucleare, dar mai ales filosofia descurajării. Acesta a fost, de altfel, tema primei sale cărți, „Le Discours de la Guerre”, apărută la editura L’Herne în 1967.

ACTUALITATE Ce spune preotul Caucă despre cei care își fac tatuaje religioase

20:00

ACTUALITATE Iepurași cu aspect horror, montați în centrul Municipiului Baia Mare. Ce spun localnicii

19:34

Inclus inițial în rândul „maoiștilor” francezi, a devenit apoi un intermediar între intelectualii stângiști de renume și nucleul militant al mișcării comuniste, dar și unul dintre intelectualii care au glorificat revoluția culturală chineză, înainte de a rupe în mod spectaculos contactul cu marxismul, publicând „La Cuisinière et le Mangeur d’Hommes” (editura Seuil, 1975), un volum care s-a vândut în mai multe zeci de mii de exemplare.

Parcursul său ulterior a fost marcat începând din acel moment de curentul „noilor filosofi”, care s-au aflat printre primii intelectuali ce au invadat platourile de televiziune, inclusiv în emisiunea literară televizată „Apostrophes” din 1977, difuzând în amănunt în rândul publicului larg ideile lor, care nu mai aveau legătură cu idealurile comuniste. Sfârșitul acestei perioade a inclus și o inițiativă luată de André Glucksmann, care a dorit să îi ducă atât pe Sartre, cât și pe Aron la Palatul Elysée pentru a cere președintelui Valéry Giscard d’Estaing să intervină în favoarea refugiaților vietnamezi – supranumiți „boat people” -, care fugeau din Vietnamul comunist, riscându-și viața la bordul unor ambarcațiuni supraaglomerate.

Foarte prompt atunci când era vorba de a-și exprima indignarea, André Glucksmann a fost una dintre vocile care, în timpul conflictelor iugoslave din anii 1990, s-au făcut auzite pentru a susține intervenția militară împotriva Serbiei, în 1999. Deși își revendica în continuare apartenența la filosofia de stânga, s-a convertit tot mai mult și în mod public la atlantism și la poziții pro-americane, criticând „pacifismul”. A fost unul dintre avocații care au susținut constant intervenționismul în numele drepturilor omului, indiferent dacă era vorba de conflictele armate din Libia sau, mai recent, cele din Siria. Vechi adversar al președintelui rus Vladimir Putin, André Glucksmann a susținut, de asemenea, cauza activiștilor ceceni pentru independență.

Prin intermediul unui editorial publicat în Le Monde pe 29 ianuarie 2007, André Glucksmann și-a anunțat sprijinul pentru candidatura lui Nicolas Sarkozy la alegerile prezidențiale din Franța. „A pus un diagnostic bun asupra șomajului, este candidatul cel mai de stânga”, spunea filosoful francez. I l-a recomandat chiar și pe bunul său prieten Bernard Kouchner, care a devenit apoi ministru de Externe. S-a îndepărtat însă de politica lui Sarkozy, după ce acesta s-a împrietenit cu Vladimir Putin.

În volumul său „Une rage d’enfant” (editura Plon, 2006), André Glucksmann, evocându-și amintirile, a explicat resorturile sistemului său filosofic și motivele din spatele acțiunilor sale, mereu marcate de furie, în fața nedreptăților lumii, care au contribuit la propagarea poreclei sale – „filosoful furios” – în rândul cercurilor intelectuale franceze.

În România, editura Humanitas a publicat trei dintre cărțile sale – „Bucătăreasa și mâncătorul de oameni”, „Prostia” și „Discursul urii”. Un alt volum al său, „Maeștrii gânditori”, a apărut la editura Albatros.