Prima pagină » Știri externe » FINANCIAL TIMES – Victor Ponta, comparat cu Viktor Orban

FINANCIAL TIMES – Victor Ponta, comparat cu Viktor Orban

FINANCIAL TIMES - Victor Ponta, comparat cu Viktor Orban
Premierul Victor Ponta este comparat, într-o analiză publicată luni pe un blog al Financial Times, cu omologul din Ungaria, Viktor Orban, în privința îngrijorării manifestate de partenerii internaționali cu privire la situația politică din România.

Premierul Victor Ponta este comparat, într-o analiză publicată luni pe un blog al Financial Times, cu omologul din Ungaria, Viktor Orban, în privința îngrijorării manifestate de partenerii internaționali cu privire la situația politică din România.

În analiza de pe blogul Financial Times, semnată de Stefan Wagstyl, se constată că leul românesc a început săptămâna la un nivel de tranzacționare de 4,52 unități față de un euro, mult mai slab decât cursul mediu de 4,46 lei pentru un euro, din săptămânile trecute, urmare a suspendării președintelui Traian Băsescu vineri, printr-un vot al Parlamentului, care a stabilit și data referendumului privind demiterea acestuia.

„În câteva săptămâni, o țară care părea să treacă prin furtuna economic- globală cu stabilitatea politică intactă a fost aruncată în criză. Prim-ministrul Ponta și coaliția sa de stânga USL, care au preluat puterea la începutul lui mai, a fost acuzat de critici de nici mai mult nici mai puțin decât încălcarea Constituției. Contestatarii săi l-au comparat cu Viktor Orban, premierul Ungariei, care a centralizat puterea prin partidul său, Fidesz. Dar nici măcar Orban nu s-a mișcat atât de repede ca Ponta”, apreciază semnatarul.

Acesta constată că „evenimentele din România se desfășoară cu o viteză amețitoare”.

„În cazul lui Orban, a fost nevoie de luni întregi pentru ca partenerii externi să își manifesteze îngrijorarea și chiar și atunci au făcut-o cu prudența diplomatică de rigoare. În cazul lui Ponta, ei au decis să ignore convenționalismul și să vorbească deschis și repede. SUA, Uniunea Europeană, Franța, Germania, Consiliul Europei și câteva ONG-uri, printre care Freedom House și Comitetul Helsinki, au emis declarații critice”, constată Wagstyl.

Potrivit acestuia, „Ponta și aliații săi au pus în practică un atac politic direct în care au mizat pe dificultățile economice de durată ale României”.

„În timp ce țara a primit aplauze din partea UE și FMI pentru că a continuat planul de austeritate convenit cu Bruxelles și Washington, guvernul de centru-dreapta care a condus înaintea lui Ponta s-a confruntat cu proteste și furia populară”, iar Parlamentul a votat „suspendarea lui Băsescu motivând că acesta și-a depășit atribuțiile când a anunțat măsurile de austeritate bugetară în 2010 și a luat unele decizii de politică economică”, se amintește pe blogul FT.

De asemenea, se constată că referendumul a fost fixat pentru 29 iulie, președintele Băsescu având mai puțin de trei săptămâni pentru a se salva de la demitere. Dacă va fi demis, vor urma alegeri prezidențiale cu șanse mari de victorie pentru „candidatul susținut de Ponta” și ar putea duce și la un scrutin parlamentar anticipat, înainte de termenul normal din noiembrie-decembrie, „în care e de așteptat ca stânga să obțină rezultate spectaculoase”.

Analiza de pe blogul FT amintește că „forțele coaliției lui Ponta” au obținut o victorie luna trecută la alegerile locale, când au obținut peste 50% din voturi, „un rezultat extraordinar față de procentul de 16% obținut de Partidul Democrat Liberal al lui Băsescu”.

În acest context, decizia de luni a Curții Constituționale vizează unele modificări-cheie de legi luate pentru a ușura demiterea președintelui și pentru a bloca capacitatea Curții de a bloca suspendarea, notează colaboratorul Financial Times, care amintește că motivele invocate pentru suspendare sunt „șubrede”, iar procesul a fost declanșat prin acțiuni care ridică semne de întrebare și fac parte din procesul de acaparare a puterii de către Victor Ponta.

Este citată și declarația premierului Ponta că „nu sunt motive de îngrijorare”, că „nu vor fi afectate instituțiile statului în urma conflictului politic, iar Guvernul va respecta deciziile Curții Constituționale și statul de drept”.

„Dar așa cum partenerii din UE ai României știu foarte bine, și Ungaria lui Orban a făcut în mod repetat promisiuni asemănătoare. Ponta are un precedent foarte util, dar și foarte periculos în același timp”, conchide analiza de pe blogul FT.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Continentele Pământului pierd apă dulce într-un ritm alarmant. Avertismentul Băncii Mondiale
Digi24
Rusia oferă primele detalii despre presupusul atac ucrainean asupra reşedinţei lui Putin. Cum descrie Moscova evenimentele
Cancan.ro
O nouă descoperire uluitoare în cazul Rodicăi Stănoiu, după substanțele afrodisiace. Ce obiecte s-au ridicat din locuință
Prosport.ro
Ce mai face Arpad Paszkany. Iubita mai tânără l-a fotografiat în vila lor luxoasă din Marbella
Adevarul
Cazul unei adolescente aflată la risc de deportare din Danemarca a atras atenția lui Musk. Comentariul acestuia a suscitat un val de reacții online
Mediafax
România intră în 2026 cu accize majorate la pompă și la raft. Iată cu cât cresc lucrurile
Click
Lumea filmului, în doliu. A murit îndrăgitul actor care a jucat în cel mai bun serial din toate timpurile
Digi24
Vladimir Putin a transmis rușilor cel mai scurt mesaj de Anul Nou de la începutul războiului. Ce le-a spus dictatorul
Cancan.ro
Prima imagine cu Dan Petrescu după chimioterapie: boala l-a topit pe picioare. E de nerecunoscut
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un român va participa la Raliul Dakar 2026. În ce categorie se va înscrie acesta?
Descopera.ro
Leacuri de mahmureală: Cum faci să elimini alcoolul repede?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Unde va fi înmormântată Brigitte Bardot? „Plângem pierderea unei legende a secolului”