Prima pagină » Știri externe » FMI dă Greciei o veste care ar putea scoate din nou oamenii în stradă

FMI dă Greciei o veste care ar putea scoate din nou oamenii în stradă

FMI dă Greciei o veste care ar putea scoate din nou oamenii în stradă
FMI vrea ca Grecia să reducă din nou salariile din sectorul public și drepturile angajaților, astfel încât țara să devină mai competitivă din punct de vedere economic, potrivit unui raport al instituției internaționale, citat de portalul Greek Reporter.

FMI vrea ca Grecia să reducă din nou salariile din sectorul public și drepturile angajaților, astfel încât țara să devină mai competitivă din punct de vedere economic, potrivit unui raport al instituției internaționale, citat de portalul Greek Reporter.

Fondul urmează să decidă luni asupra eliberării unei tranșe de 1,8 miliarde de euro pentru Grecia, parte a unui pachet de împrumuturi acordat împreună cu țările din zona euro statului elen.

FMI analizează „flexibilitatea pieței muncii”, limbaj al instituției care înseamnă salarii mai mici și drepturi reduse pentru angajați, scrie GreekReporter. Grecia scăzut deja salariul minim și încearcă să elimine drepturile de negociere colectivă, la cererea troicii, din care fac parte Fondul, Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană.

Raportul recunoaște „progresele semnificative” ale Greciei în privința reformării pieței muncii, dar subliniază că sunt necesare noi măsuri pentru a spori competitivitatea și recomandă scăderi de salarii și drepturi mai puține pentru angajați.

FMI estimează că Grecia va avea nevoie de 32 de ani pentru a ajunge la nivelul mediu de „autosustenabilitate economică” din zona euro.

Grecia a fost nevoită să ceară statelor zonei euro și FMI două pachete de împrumuturi, totalizând peste 200 de miliarde de euro începând din 2010, după ce îndatorarea ridicată a împiedicat statul să-și rostogolească datoriile pe piața financiară internațională. Împrumuturile au fost condiționate de măsuri de austeritate precum reduceri de salarii și concedieri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
The Economist: Războiul din Golf ar putea aduce o criză alimentară la nivel mondial
Digi24
Prima reacție a Rusiei după armistițiul SUA-Iran. Ce spune Medvedev
Cancan.ro
Ce MESAJ a scris Gică Hagi pe coroana funerară depusă la căpătâiul lui Mircea Lucescu
Prosport.ro
Ce a decis Mircea Lucescu să scrie pe cavoul unde va fi înmormântat în cimitirul Bellu: „Ranguri, glorie, bogăție…”
Adevarul
Iranul închide Strâmtoarea Ormuz, la câteva ore de la anunțarea armistițiului. Trump, criticat vehement în SUA: „Nu își poate controla aliații, nu poate menține pacea”
Mediafax
Carrefour aduce produse românești de la artizani în magazinele din toată țara. Cine se poate înscrie în program
Click
Primele imagini cu sicriul lui Mircea Lucescu la Arena Națională. Programul ceremoniei
Digi24
Ungaria a semnat un acord crucial cu Rusia chiar înainte de alegeri. Ce cuprind cele 12 puncte
Cancan.ro
Răzvan Lucescu, gest sfâșietor după moartea tatălui său. Imaginile spun tot despre durerea lui
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! A ajuns piele și os
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Românii caută tot mai multe mașini electrice. Care sunt cele mai căutate modele?
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit de ce îmbătrânește creierul!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - -Nu vă suparați, doamna doctor, mi-e ruşine să spun, sufăr de ...
Descopera.ro
Un nou studiu arată că ochiul focalizează folosind și semnale de culoare, nu doar claritatea