Prima pagină » Știri externe » Gestul unui binefăcător misterios care a schimbat viețile a zeci de familii din Statele Unite

Gestul unui binefăcător misterios care a schimbat viețile a zeci de familii din Statele Unite

Gestul unui binefăcător misterios care a schimbat viețile a zeci de familii din Statele Unite

Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, când micile gesturi pot schimba destine, un binefăcător misterios a reușit să aducă speranța și lacrimi de bucurie pentru zeci de familii modeste din Delaware.

În numai câteva minute, bărbatul a reușit să șteargă datoriile a 50 de familii și a achitat aproape 8.000 de dolari, apoi s-a făcut nevăzut, lăsând în urmă doar uimire și bucurie. Gestul lui nu a fost unul întâmplător, ci continuarea unei tradiții pe care mama lui care a decedat a început-o în urmă cu 25 de ani.

Cum s-au schimbat viețile a zeci de familii din SUA, în urma unui gest al unui binefăcător

La doar o lună după ce fusese angajată ca vânzătoare, Shatyra Streeter, mamă singură din Wilmington, a fost chemată în biroul managerului magazinului. Inițial s-a gândit că ar putea fi în pericol de a-și pierde locul de muncă. În schimb, a primit unul dintre cele mai emoționante daruri din viața ei.

Managerul i-a transmis că un străin achitase în mod anonim datoria de 110 dolari pentru cumpărături, haine și încălțăminte pentru fiica sa, Valerie. „A fost o adevărată binecuvântare”, spune ea. „Un miracol de Crăciun”.

„Sunt foarte norocos. Nu mai am nevoie de nimic în viață, dar sunt mulți oameni care au”, a declarat binefăcătorul anonim.„De fiecare dată când aud sunetul tranzacției aprobate, am lacrimi în ochi. Știu că încă o persoană va avea un Crăciun mai bun”.

Bărbatul încă păstrează și acum teancul gros de chitanțe din ziua aceea și l-a arătat jurnaliștilor din casa sa din Greenville, unde a acceptat să fie fotografiat doar cu condiția să nu i se vadă fața. El povesteşte că această iniţiativă în urmă cu mulţi ani, când mama sa a decis să plătească datoriile unei persoane necunoscute. Casierul, surprins, a sunat clientul pentru a confirma. „I-au spus: ‘Aveți un înger de Crăciun care v-a plătit cumpărăturile’”, își amintește el. „A fost incredibil”.

Așa s-a născut tradiția, pe care au continuat-o împreună an de an, până la moartea mamei sale, în urmă cu nouă ani. De atunci, bărbatul duce mai departe gestul singur, mărind suma cheltuită în fiecare an. În prezent, îl implică și pe fiul său adolescent. „Când vine Crăciunul, știe ce avem de făcut„, spune tatăl, cu mândrie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cașaloții au un organ secret care îi ajută să lovească mai tare
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!