Prima pagină » Știri externe » Giganți în domeniul Internetului l-au îndemnat pe Obama la mai multă „transparență” pe tema NSA

Giganți în domeniul Internetului l-au îndemnat pe Obama la mai multă „transparență” pe tema NSA

Giganți în domeniul Internetului l-au îndemnat pe Obama la mai multă
Conducătorii celor mai mari firme de Internet și telecomunicații americane l-au îndemnat pe Barack Obama la mai multă "transparență" în activitățile de supraveghere NSA, a căror constituționalitate tocmai a fost pusă la îndoială de către justiție, relatează AFP.

Conducătorii celor mai mari firme de Internet și telecomunicații americane l-au îndemnat pe Barack Obama la mai multă „transparență” în activitățile de supraveghere NSA, a căror constituționalitate tocmai a fost pusă la îndoială de către justiție, relatează AFP.

Google, Microsoft, Yahoo!, Facebook, Twitter, Netflix, LinkedIn, Comcast, AT&T, unele dintre cele mai puternice firme în domeniile informatic și web, au efectuat marți o vizită la Casa Albă, unde au participat la o reuniune care a durat aproximativ trei ore, potrivit unuia dintre participanți.

Această persoană a declarat pentru AFP, sub protecția anonimatului, că Obama și vicepreședintele Joe Biden au vorbit timp de două ore cu interlocutorii lor despre NSA și controversatul program de spionaj global PRISM. „Participanții au argumentat în favoarea transparenței”, potrivit sursei.

Într-un scurt comunicat comun, firmele au anunțat că au „discutat în mod direct cu președintele despre principiile (lor) cu privire la supravegherea guvernamentală (…) și (l-)au îndemnat să acționeze în vederea avansării rapide a unei reforme”.

La rândul ei, Casa Albă a afirmat că întâlnirea a constituit „ocazia ca președintele să-i asculte în mod direct pe conducătorii (firmelor), în momentul în care (președinția) este pregătită să finalizeze examinarea programelor” de supraveghere.

Obama „a ascultat îngrijorările și recomandările grupului și a spus că va ține cont de părerea lui”, potrivit aceleiași surse.

Președintele a mandatat un grup de lucru, în vară, însărcinat cu explorarea unor eventuale amendări sau unei reformări a programelor NSA. Experții au înmânat vineri un raport Casei Albe, iar Obama intenționează să dezvăluie măsuri cu ocazia susținerii unui discurs luna viitoare, a confirmat marți purtătorul său de cuvânt Jay Carney.

Casa Albă a fost nevoită să reacționeze față de dezvăluiri supărătoare, vara trecută, provenind de la fostul consultant al serviciilor de informații Edward Snowden, cu privire la amploarea spionării datelor efectuate de NSA, Agenția Națională americană pentru Securitate.

Săptămâna trecută opt giganți în domeniul Internetului, dintre care șapte au fost prezenți la întâlnirea de marți, au publicat o scrisoare deschisă adresată lui Obama în care reclamau stabilirea unui cadru pentru aceste practici care au afectat grav încrederea utilizatorilor lor.

Snowden abordează Brazilia

Snowden, refugiat în Rusia, a furnizat proba potrivit căreia NSA poate decoda anumite sisteme de încifrare, un procedeu care stă la baza a numeroase soluții în domeniul securității informatice.

El a mai afirmat că firme americane au „cooperat” cu NSA, furnizându-i „puncte de intrare” în programele lor informatice sau livrându-i informații despre utilizatorii lor.

Microsoft a anunțat la începutul lui decembrie că va încifra datele schimbate în rețeaua sa informatică, din cauza unor „îngrijorări grave” cu privire la supraveghere, luând-o astfel înaintea Google, Yahoo! sau Twitter.

Reuniunea de marți a coincis cu prima hotărâre judecătorească pronunțată împotriva NSA. Un judecător federal de la Washington a stabilit luni că o colectare a metadatelor telefonice ale unei persoane constituie o „atingere adusă vieții private” și că este fără îndoială neconstituțională.

Într-o hotărâre salutată de către apărărtorii libertăților individuale, magistratul, care a catalogat tehnologia supravegherii „cvasi-orweliană”, a trimis, totuși, dosarul către o Curte de Apel, care urmează să se pronunțe pe fond.

Senatoarea democrată Dianne Feinstein, președinta Comisiei pentru Informații, a notat marți că alți magistrați au considerat conform Constituției programul NSA și a apreciat că „doar Curtea Supremă poate soluționa problema constituționalității” acestor operațiuni.

Inculpat pentru spionaj în țara sa, Snowden internționează să solicite azil permament în Brazilia, în schimbul unei contribuții la anchete braziliene asupra spionajului american, potrivit ediției de marți a ziarului brazilian Folha de S.Paulo, care a publicat o scrisoare deschisă a acestuia.

Casa Albă a îndepărtat ideea unei discuții cu fugarul în schimbul înapoierii documentelor furate, difuzate „cu pipeta” în presă începând din vară. Este necesar ca Snowden să revină în Statele Unite pentru a răspunde acuzațiilor formulate împotriva sa, a repetat Carney marți.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce ascund persoanele care doar citesc mesajele din grupurile de WhatsApp, dar nu răspund niciodată
Digi24
„Copilul diavolului” în lumea interlopilor: Povestea singurei femei care a fost acceptată în yakuza, mult temuta mafie din Japonia
Cancan.ro
Antena 1 a difuzat imaginile groazei! Ce i-a făcut Tamaș colegei Bianca? A înjurat ca la ușa cortului, a început să rupă scaunele, le-a aruncat în foc și..
Prosport.ro
FOTO. Două jucătoare se iubesc. Relația lor e pusă de un eveniment unde trebuie să fie adversare
Adevarul
Premierul tehnocrat, soluția de avarie pentru criza politică?
Mediafax
Crama de pe Autostrada Soarelui care a dus vinul dobrogean în lume
Click
Cum arată noul living al Andreei Marin. Vedeta și-a redecorat casa și le-a arătat fanilor colțul ei de relaxare: „Am scăpat de un stres”
Digi24
„Ceasul ticăie pentru Putin. Mai are 5 luni”. Avertismentul șefului serviciilor secrete estoniene privind pierderile uriașe ale Rusiei
Cancan.ro
Pescobar, DISTRUS. Restaurantul mega celebru a fost ÎNCHIS! Motivul este halucinant
Ce se întâmplă doctore
Ce arată primele rezultate ale necropsiei lui Robert, elevul din Bacău mort după ce s-ar fi înecat cu un sandwich
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Românul David Cristofor a obținut locul 2 pe traseu în Formula 4, dar arbitrii l-au penalizat. Ce s-a întâmplat
Descopera.ro
Marea Piramidă din Giza are sistem anti-cutremur! Cum e posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
Ceața este plină de viață, iar aceasta este o veste bună