Prima pagină » Știri externe » Grecia: O mie de sucursale bancare vor fi redeschise miercuri, dar numai pentru a plăti pensii

Grecia: O mie de sucursale bancare vor fi redeschise miercuri, dar numai pentru a plăti pensii

Grecia: O mie de sucursale bancare vor fi redeschise miercuri, dar numai pentru a plăti pensii
Grecia va redeschide, miercuri, o mie de sucursale bancare, pentru a-i mulțumi pe pensionarii care nu folosesc cardurile, a anunțat, marți, Ministerul de Finanțe de la Atena, transmite Reuters.

Sucursalele vor fi deschise până la sfârșitul săptămânii, iar pensionarii vor putea retrage până la 120 de euro.

Ministerul de Finanțe a dat asigurări că depozitele bancare sunt în siguranță.

Băncile grecești vor fi închise pe întreaga perioadă a acestei săptămâni în avanpremiera referendumului din 5 iulie, în condițiile în care autoritățile de la Atena au impus restricții asupra mișcărilor de capital pentru a evita intrarea în colaps a sistemului bancar elen pe fondul retragerilor masive de depozite.

Anterior, Reuters a informat că Banca Centrală Europeană a respins, duminică, cererea Greciei vizând majorarea cu șase miliarde de euro a plafonului liniei de finanțare de urgență (ELA) destinat băncilor grecești, dar cu toate acestea a promis că va menține deschisă această linie până la referendumul din 5 iulie.

BCE păstrează controlul asupra finanțării băncilor grecești, în condițiile în care împrumuturile de care acestea pot beneficia prin intermediul finanțării de urgență (ELA) de la Banca Centrală a Greciei trebuie aprobate de BCE.

Premierul elen Alexis Tsipras a anunțat, duminică, impunerea unor restricții asupra mișcărilor de capital, limitând retragerile zilnice de numerar la 60 de euro. În plus, băncile elene vor fi închise până în 6 iulie, inclusiv, fiind afectate și sucursalele băncilor străine din Grecia, scrie Agerpres.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Cu ce se ocupă iubita lui Tudor Chirilă. O țeapă de 30.000 de euro a băgat-o pe Iulia Mîzgan în depresie. „Nu am fost atentă”
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Accesul copiilor la rețelele sociale ar putea fi restricționat în Uniunea Europeană