Prima pagină » Actualitate » Grecia ridică două dintre ultimele restricții anti-Covid înaintea sezonului estival

Grecia ridică două dintre ultimele restricții anti-Covid înaintea sezonului estival

Grecia ridică două dintre ultimele restricții anti-Covid înaintea sezonului estival

Grecia a anunțat miercuri că va elimina obligativitatea purtării măștii de protecție în avioane și spațiile publice închise de la 1 iunie, ridicând înaintea sezonului estival două dintre regulile rămase în vigoare pe durata pandemiei de coronavirus, relatează Reuters.

Centrul European pentru Prevenirea și Combaterea Bolilor au afirmat luna aceasta că măștile de protecție nu vor mai trebui purtate în aeroporturile și zborurile din Europa începând cu data de 16 mai.

Ministrul grec al Sănătății Thanos Plevris a anunțat însă într-un mesaj televizat că purtarea măștii de protecție rămâne obligatorie în spitale, azilurile de bătrâni și mijloacele de transport în comun urban precum autobuzele, tramvaiele și metroul, potrivit Reuters.

Grecia a renunțat și la certificatul verde

Acesta a mai precizat că experții de la Atena vor lua o decizie și pentru pasagerii feriboturilor săptămâna viitoare și că guvernul recomandă în continuare purtarea măștii, mai ales în spațiile aglomerate.

La începutul lunii martie autoritățile elene au eliminat obligativitatea purtării măștii de protecție în restaurante, baruri, cluburi de noapte și alte localuri de divertisment.

Pe 1 mai guvernul de la Atena a anunțat de asemenea că renunţă la certificatul verde pe durata sezonului estival care se încheie pe 31 august, cei care călătoresc în țară nemaifiind nevoiți să prezinte documente care atestă vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală.

Grecia a raportat miercuri 4.626 de noi infecții cu coronavirusul și 19 decese legate de COVID-19.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Avarie în Capitală: Mii de bucureșteni, fără apă și căldură. Când se va relua livrarea agentului termic
Digi24
Denis Kapustin, liderul neonazist al grupării paramilitare Corpul Voluntarilor Ruși, a murit pe front, luptând pentru Kiev
Cancan.ro
Ce interdicție a avut Mirabela Grădinaru în prima lună de președinție a lui Nicușor Dan. Fiica celor doi a pătimit cel mai mult
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
„De banii cheltuiți aici într-o săptămână stai o lună în Raiul din Bali”. Prețurile exagerate i-au alungat pe români din Valea Prahovei
Mediafax
Doi copii din Vaslui, găsiți morți după ce s-au înecat în acumularea Tăcuta
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Mirabela Grădinaru, despre cum i s-a schimbat viața de când Nicușor Dan e președinte: „Ulterior am obținut și acest drept”
Cancan.ro
Cântăreața care urlă de durere după moartea lui Ion Drăgan. Mesajul crunt de adio: 'Ai fost jumătatea mea mai bună'
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prezentare video Renault Clio 6. Dacia Sandero va primi același motor de 1,8 litri ca și modelul francez
Descopera.ro
Ce lichide să nu verși niciodată în chiuvetă și de ce?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
De ce aproximativ 90% dintre oameni raportează schimbări de personalitate după transplant?